„…Hristos, binefăcător. Hristos, marele doctor. Doctor unic. Doctor fără de arginți, care n-a luat nicio răsplată. Singura Lui răsplată era ca oamenii să creadă în adevăratul Dumnezeu, să facă voia Lui cea sfântă și să devină copiii Lui iubiți. În felul acesta, faima Lui s-a întins pretutindeni. Toți vorbeau despre Hristos. Toți doreau să-L vadă. Toți doreau să-L audă.Toți doreau să-i ducă pe bolnavii lor la Hristos. Doreau foarte mult să-L întâlnească pe Iisus Hristos. Hristoase, suntem păcătoși și bolnavi. Când vei trece prin satul nostru, ca să ne înveți, să ne dai iertare, să ne mângâi, să ne faci bine bolnavii?
Și Hristos – neobosit – se ducea pretutindeni. Călătorind, a ajuns și în părțile Tirului și ale Sidonului, adică a ajuns la marginile Iudeii, la granițe. Dincolo, locuiau cananeii, oameni care nu credeau în adevăratul Dumnezeu. Cananeii erau idolatri. Trăiau în întuneric. Credeau în vrăjitori. Prin vrăji îi chemau pe demoni. Erau demonolatri (închinători la demoni). Necredincioșii sfârșesc în demonolatrie. Cine nu crede în adevăratul Dumnezeu, va sfârși în a-l avea dumnezeu pe diavolul. Va ajunge să tremure de vrăjitori și vrăjitoare și să-i plătească pentru a-i face vrăji. Ce lume nefericită!
***
Așadar, în părțile Tirului și ale Sidonului, în aceste părți în care împărățea vrăjitoria și idolatria, în această împărăție a satanei, iată că vine Iisus Hristos. Ce demon, ce vrăjitor poate să stea înaintea lui Iisus Hristos? Unde pășește Iisus Hristos cu piciorul Său, diavolul fuge. Și iată că Iisus Hristos Își arată puterea. Face minunea. O femeie, care locuia în părțile acelea, o cananeancă, cum a aflat că Iisus Hristos se apropie, aleargă și începe să strige cu putere: ,,Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David!“ (Matei 15, 22).
Oare ce avea această femeie de striga ,,Miluiește-mă, Doamne!“? Era bolnavă? Nu. Nu era ea însăși bolnavă. Era bolnavă fata ei. Fata ei avea un demon, care o chinuia mult. Fata făcea spume, scrâșnea din dinți, își sfâșia hainele, scotea sunete sălbatice, spunea cuvinte rușinoase și urâte, se arunca asupra oamenilor să-i lovească, făcea toate cele pe care le fac cei posedați de demon. Fata era demonizată.

Cât de mult se întrista mama, cât de mult suspina, câte lacrimi nu vărsa, la câți doctori și vrăjitori nu s-a dus și câți bani n-a cheltuit, ca să-și facă fata bine! Dar, mai rău. Nu reuși nimic. Fata ei continua să sufere și să fie chinuită de diavolul. Mama se uita la ea și inima-i ardea. Dacă fata suferea o dată, mama suferea de zece ori. Ar fi preferat să plece cel rău din fată și să intre în ea. Ar fi preferat ca Dumnezeu să-i taie ei ani din viață și să-i dea fetei ei ani, viață și sănătate. Și parcă o auzim: Ah, fata mea! De ce să suferi atât de mult? Nu se va găsi un leac, nu se va găsi un doctor, care să te facă bine?…

Și iată, Doctorul a venit… A venit Iisus Hristos. A venit fără ca ea să-L aștepte. A venit deodată. A venit intenționat. Pentru că Iisus Hristos, oricât era de departe, știa ce se întâmplă în casa cananeencei. Știe ce se întâmplă în fiecare casă, fiecărui om. Și este gata să ajute. Strigă-L, și va veni.
,,Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David. Fiica mea rău se îndrăcește!“ (Matei 15: 22). A strigat o dată, a strigat de două ori, a strigat de multe ori. Vui ținutul de strigăte. Auziră munții și văile. Dar ce curios! Iisus Hristos pare indiferent. Iisus Hristos indiferent? Iisus Hristos, Care este în întregime iubire, să nu fie emoționat de strigătele sfâșietoare ale unei mame nenorocite? Nu. Și să gândim așa ceva e un păcat. Iisus Hristos și auzea și se emoționa. Dar n-a dat un răspuns imediat, nu a făcut minunea imediat, pentru că voia să-i încerce credința cananeencei. Și cananeeanca, stâncă neclintită, continua să strige: Doamne, miluiește!

Și când Iisus Hristos, răspunzând într-un final, i-a spus că pâinea pe care cineva o are pentru copiii lui nu e corect s-o arunce la câini, cananeeanca nu s-a supărat pentru aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos. Nu și-a pierdut speranța. Nu s-a deznădăjduit, ci a răspuns cu smerenie. Ce a răspuns? Auziți și vă minunați: Știu, Doamne, că nu sunt copilul Tău. Nu sunt iudee. Nu fac parte din poporul binecuvântat. Noi, care ne închinăm la idoli, care credem în vrăji și vrăjitoare și facem atâtea păcate, suntem ca și câinii, un popor necurat. Dar, Doamne, și cățeii așteaptă să mănânce firimiturile, care cad de la masa stăpânului lor. Doamne, și eu, nenorocita femeie, un cățel sunt. Cer dragostea Ta. Dă-mi o firimitură și ajunge. Doamne, fie-Ți milă de mine…
Cananeeanca a învins. Iisus Hristos a făcut minunea. Fata ei s-a făcut bine. ,,O, femeie! – i-a spus, mare este credința ta!… Și s-a vindecat fiica ei din ceasul acela“ (Matei 15: 28).
***
Vedeți, creștinii mei, ce-a reușit o femeie? Vedeți ce putere are credința, stăruința, rugăciunea, această scurtă rugăciune: ,,Miluiește-mă, Doamne“? A strigat-o de multe ori, și L-a făcut pe Iisus Hristos să facă minunea. Acest ,,Doamne, miluiește“, îl spunem și noi. Îl spunem acasă când ne facem rugăciunea. Îl spunem în biserică, când ne adunăm toți să I ne închinăm lui Dumnezeu. Îl spunem la Dumnezeiasca Liturghie nu o dată, ci de multe ori. Din momentul în care va începe Liturghia până se va încheia, numărați să vedeți de câte ori îl zic psalții. Și împreună cu psalții ar trebui să-l spună și tot poporul, bărbați, femei și copii. Să-l spunem toți, așa cum îl spuneau și în Biserica Veche și se auzea ca un tunet. De circa 100 de ori se aude ,,Doamne, miluiește“ în fiecare duminică, la Utrenie și la Dumnezeiasca Liturghie. Dar și de câte alte ori nu-l auzim!
Dar de ce, deși buzele noastre zic de mii de ori ,,Doamne, miluiește“, de ce Dumnezeu nu ne ascultă? De ce nu se întâmplă minuni? De ce? Pentru că ,,Doamne, miluiește“-le noastre diferă mult de ,,Doamne, miluiește“-le, pe care le zicea femeia din Evanghelia de azi. Aceea îl spunea cu credință, cu smerenie, cu lacrimi. Dacă și noi ne vom face rugăciunea ca și cananeeanca, dacă și noi zicem ,,Doamne, miluiește“ ca ea, atunci ușile închise se vor deschide; atunci mila lui Dumnezeu va alerga îmbelșugat ca o apă curgătoare. Atunci vom vedea minuni și-L vom slăvi pe Iisus Hristos.
Doamne, fie-Ți milă de noi. Doamne, vindecă puțina credință și necredința noastră. Doamne, miluiește-ne pe noi și ne învrednicește de cereasca Ta Împărăție. Amin.“