(In. 17, 1) Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

În cuvintele Tată, a venit ceasul; preaslăveşte pe Fiul Tău, El a arătat că tot timpul şi cu fiecare ocazie când a făcut ceva sau a pătimit pentru ceva, a fost rânduit de către El, Cel ce nu era supus timpului… Să nu gândească nimeni că acest ceas a venit printr-un context al destinului, nu, ci printr-o hotărâre divină. Nici o lege cerească n-a legat patimile lui Hristos de clipa când s-au petrecut. Cum poate cineva să creadă că stelele şi-au constrâns propriul Creator să moară? Prin urmare, nu a fost timpul cel care L-a condus pe Hristos la moartea Sa, ci Hristos a rânduit timpul potrivit pentru a muri. De asemenea, a hotărât şi timpul când S-a născut din Fecioară, împreună cu Tatăl, din care S-a născut nedepinzând de timp.. Astfel poate să spună, Părinte, a venit ceasul (In 17, 1) El, Cel care a stabilit fiecare ceas cu Tatăl spunând ca şi cum Părinte, a venit ceasul, pe care l-am stabilit împreună de dragul lumii şi al preaslăvirii Mele printre ei, preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.”

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 104, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)