Trebuie să ne înfierbântăm de focul pocăinței, al întoarcerii și al rugăciunii. Precum orbul, care cu multă dorire L-a implorat pe Hristos să-l vindece; precum desfrânata care plângând, I-a spălat picioarele cu părul ei; precum fiul risipitor și femeia care pierdea sânge... Domnul nu numai pentru aceia, „a închis cerurile și a coborât pe pământ”, ci pentru noi toți. Și nu vrea să ne chinuim veșnic în iad, ca robi ai păcatului, ci să-L urmăm în Cer, după ce mai întâi, prin nevoințe duhovnicești, împlinim poruncile Lui și ne curățim de patimi.

Trebuie să știm că sudoarea pe care o vărsăm pentru curățirea noastră și pentru virtute nu e în zadar. Hristos vede truda și lupta noastră și ne va încununa. În lupta aceasta, de altfel, nu ne lasă singuri. Ne dăruiește puterea Lui tainică pentru a-i birui pe vrăjmașii cei nevăzuți. Însă nu ne dă această putere dacă nu I-o cerem. Căci dacă nu o cerem înseamnă că n-o vrem. Și cum să ne dea ceva pe care nu-l vrem? De aceea a zis: „Cereți și vi se va da”.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Miezul înțelepciunii Părinților, Editura Egumenița, Galați, p. 74)