Ia aminte, bunule creştin!
Este înfricoşător şi a spune: pe atât de grav păcătuiesc cei care îi jignesc pe creştini, pe cât această jignire Îl priveşte pe Însuşi Hristos; dar într-adevăr aşa şi este. De aici urmează mângâierea creştinilor, căci Hristos, Capul lor, împreună pătimeşte cu ei în suferinţe şi ia asupra Sa tot ceea ce li se face lor.
Ia aminte deci, creştine:
1) Ce legătură şi părtăşie au creştinii cu Hristos - asemenea cu cea dintre mădularele trupului şi cap.
2) Capul Sfânt este Hristos. Sfinţeniei Lui se fac părtaşe şi mădularele Lui, creştinii care fac lucruri sfinte întru frica lui Dumnezeu. Altfel „ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?" (2 Cor. 6: 14). Trebuie să ne curăţim printr-o pocăinţă adevărată şi să aducem roade vrednice de pocăinţă, ca să devenim creştini adevăraţi, mădulare vii ale lui Hristos şi astfel să fim părtaşi sfinţeniei Lui.
3) Este atât de înaltă chemarea şi fericirea creştinilor! Căci ce poate fi mai minunat pentru om, decât a fi mădular al Capului ceresc, al Împăratului Hristos?
4) Este înfricoşător şi a spune: pe atât de grav păcătuiesc cei care îi jignesc pe creştini, pe cât această jignire Îl priveşte pe Însuşi Hristos; dar într-adevăr aşa şi este.
5) De aici urmează mângâierea creştinilor, căci Hristos, Capul lor, împreună pătimeşte cu ei în suferinţe şi ia asupra Sa tot ceea ce li se face lor.
6) Să ne străduim şi noi, creştine, să devenim creştini adevăraţi şi să ne facem părtaşi sfinţeniei lui Hristos şi fericirii adevăraţilor creştini.
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 53)
Dumnezeu nu ne poate mântui fără voia noastră
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro