Acel cuvânt ce s-a zis că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui şi că va secera fiecare, oricine ar fi el, ce a semănat şi cel ce urmează după acestea, toate sunt spuse cu adevărat despre a doua venire a Ziditorului şi pentru răspunsul cel înfricoşat de atunci, toate pentru sfârşitul lumii acesteia s-au spus. Pentru că atunci nu va fi nicidecum vreme de ajutor, ci toată rugămintea va fi fără de spor şi fără de folos. Pentru că la acel înfricoşător sfârşit nu va mai fi timp pentru negustorie. Unde sunt săracii atunci? Unde slujbele? Unde cântările? Unde facerile de bine? Drept aceea mai înainte de ceasul acela să ne ajutăm unii pe alţii. Că nu este nedrept Dumnezeu ca să uite faptele, precum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie cel Mare în cuvântul lui cel bine alcătuit pentru cei morţi zice că, chiar în văzduh de ar fi risipit cel ce s-a sfârşit întru credinţă, să nu încetezi a chema pentru el pe Hristos Dumnezeu aprinzând untdelemn şi lumânare la mormânt. Că primite sunt acestea la Dumnezeu şi multe răsplătiri vor aduce de la El pentru că untdelemnul şi lumânarea, pomelnicele şi jertfa cea fară de sânge, curăţire sunt. Iar facerea de bine la săraci face adăugire la toată răsplătirea cea bună.

 

Iată dar să iei aminte, oricine ai fi tu, cel ce nu crezi cele zise, că oricare dintre oameni, care câştigă puţinul aluat al faptei bune, clar n-a apucat să-l facă pâine, că el voia adică, dar n-a ajuns să aducă la îndeplinire, fie pentru lenevie, fie pentru neîngrijire, fie pentru nebărbăţie, ori pentru că a amânat din zi în zi, iar sosindu-i moartea, l-a secerat mai presus de orice nădejde, chiar şi numai aceasta nu va fi uitată de Dreptul Judecător. Pentru că Stăpânul cel milostiv va îndemna după moarte pe cei mai apropiaţi ai lui să se sârguiască spre mila şi ajutorul celui răposat. Şi, atingându-se Stăpânul de inimile lor, vor împlini ceea ce lipsea mortului. Iar cel ce a avut toată viaţa vicleană şi amestecată cu spini şi plină de noroiul necurăţiei, care niciodată nu şi-a venit în fire, ci fără de frică şi fără de simţire a zăcut în patimi, făcându-şi toate poftele trupeşti şi neavând nici o grijă pentru suflet, ci, având toată socotirea numai trupească, dacă aşa va ajunge la sfârşitul său şi va ieşi din viaţă, aceluia nimeni nu-i va putea ajuta. Şi aşa sunt toate cele ce se fac de el, încât de la nimeni nu poate să afle nici un ajutor, nici de la soţie, nici de la fii, nici de la fraţi, nici de la rudenii, nici de la prieteni, că nici Dumnezeu nu-l mai numără printre robii Săi. Deci mai bine şi mai plăcut lui Dumnezeu şi întru tot bine primit lucru este ca fiecare din oamenii credincioşi şi de Hristos iubitori să se curăţe pe sine prin tot felul de faceri de bine, ferindu-se de toată necurăţia şi ţinându-se de poruncile cele luminoase ale lui Dumnezeu. Ca, ajungând la sfârşitul său, cu îndrăzneală să zică Stăpânului: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea.” (Ps. 107,1). Şi aşa cu dulceaţă să întâmpine el pe îngerii ce vin la dânsul. 

 

(Sfântul Ioan Damaschin, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 302-303)