„Bâzâim! Aşa şi vrăjmaşul, totdeauna ne întinde plase; cum cade cineva, tot atunci îi cade capul”. Apoi stareţul s-a adresat cuiva şi a spus: „Ia aminte, nu fi muscă, că vei bâzâi precum aceasta”. Ce-i de făcut?

De la sine se iveşte întrebarea: Omul este neputincios, iar vrăjmaşii sunt vicleni? Pornind de aici, stareţul ne-a povestit următoarea întâmplare: „Un părinte şi-a trimis fiul în pădure după lemne, dar acesta i-a spus: «Tată, dar cum mă voi descurca eu singur în pădure?». «Nu ştiu, mergi, i-a răspuns tatăl. Nevoia te va învăţa!». Acesta a plecat, dar în pădure i s-a stricat căruţa. Atunci şi-a amintit de cuvintele tatălui său, că «nevoia îl va învăţa», şi s-a pus pe strigat: «Nevoia! Nevoia!». La care ea îi răspundea: «Aa! Aa!». A aşteptat, a aşteptat, a strigat, a strigat, dar nimeni nu i-a venit în ajutor. Atunci singur şi-a dres căruţa, a venit acasă şi i-a spus tatălui: «M-ai minţit, tată, nu mi-a venit nici o nevoie în ajutor». «Dar cum te-ai descurcat?». «Aşa cum am putut». «Important este că ai scos-o cumva la capăt şi asta înseamnă că nevoia te-a învăţat ce ai de făcut»”.

(Starețul Ambrozie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 161)