Publicarea acestor rânduri se face chiar în ziua în care, la Iaşi, se întruneşte Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor (o eparhie ce cuprinde judeţele Iaşi, Botoşani şi mare parte din Neamţ). Acest organism, alcătuit din două treimi mireni şi o treime clerici (aleşi prin vot la nivel de parohii, apoi de protopopiate), are menirea de a examina rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial pe anul precedent. Cu alte cuvinte, e un moment de evaluare a ceea ce s-a lucrat, a împlinirilor sau a neîmplinirilor din viaţa Bisericii. Moment de bilanţ, moment de stabilire de noi priorităţi. Rezultatele acestor analize vor fi prezentate, în cursul zilei de azi, presei şi puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi, în primul rând prin mijloacele de informare bisericeşti (le veţi putea găsi pe mmb.ro şi doxologia.ro, în primul rând). Transparenţa de care dă dovadă Arhiepiscopia Iaşilor (ca şi alte eparhii din ţară) ar trebui să trezească măcar o fărâmă de curiozitate în mintea (mai ales a) celor care tot critică Biserica pe motiv că este superbogată, suprafinanţată şi... dureros de populară! Să cerceteze datele puse la dispoziţie, măcar din dorinţa de a-şi confirma teoriile antiecleziale, spunându-şi în barbă: "Ia să vedem, ce a făcut, de fapt, Mitropolia, într-un an de zile?"

Şi ce ar putea afla din, repet, datele oficiale puse la dispoziţie de Eparhia Iaşilor, date care pot fi confirmate de instanţe obiective (cum sunt cele care reglementează şi controlează, din partea statului, activitatea financiară)? Mai întâi ar trebui să înţeleagă, de aici, faptul că menirea Bisericii nu este una de factură economică, socială, culturală etc. Principala misiune a Bisericii este aceea de "a propovădui Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, inclusiv prin intensificarea participării credincioşilor la viaţa liturgică, a rugăciunii şi trăirii duhovniceşti în spiritul şi învăţătura Sfinţilor Părinţi". Nici nu-şi dau seama ce ridicoli sunt cei care îi tot pun în cârcă Bisericii sarcini care nu ţin de esenţa lucrării sale. E ca şi cum i-am certa pe profesori că nu fac excursii mai multe cu elevii, pe medici că nu organizează caravane medicale umanitare pe la sate, pe jurnalişti că nu iniţiază campanii de întrajutorare a persoanelor aflate în mari dificultăţi, pe unii fotbalişti că nu donează în scop filantropic din salariile uriaşe (faţă de ceea ce câştigă omul de rând) şamd. Sigur că toate aceste categorii enumerate, ca şi altele, au şi astfel de acţiuni, dar care nu ţin de esenţa activităţii lor. Profesorii trebuie, mai întâi, să-şi facă foarte bine treaba la catedră, medicii să-i trateze pe bolnavi acolo unde sunt încadraţi, jurnaliştii să informeze publicul, iar fotbaliştii să câştige meciuri (precum înţeleg că au făcut, recent, cei ai Stelei). Dacă, pe lângă datoria principală, mai pot face şi altceva pentru semenul aflat în dificultate sau pentru societate, în ansamblul ei, cu atât mai bine.

Tot aşa, şi Biserica are o serie de priorităţi, structurate încă de la începuturile sale, cum aflăm din cartea Faptele Apostolilor, la începutul capitolului 6, unde ni se spune că cei 12 apostoli au ajuns la concluzia că "nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese" (FA 6, 2). Şi au rânduit diaconi pentru aceasta. Aceasta este atitudinea corectă: a împlini mai întâi cele care ţin de lucrarea sfinţitoare, de edificare şi propovăduire a Evangheliei şi, în secundar (dar nelipsit), ca o consecinţă firească a unei credinţe vii, a săvârşi fapte de milostenie sau de întrajutorare a aproapelui.

Operă filantropică de peste 110 miliarde de lei vechi

Revenind la activitatea Arhiepiscopiei Iaşilor, ne atrag atenţia o serie de elemente care vin să contrazică temeiul oricăror acuzaţii şi critici aduse Bisericii. Luându-le oarecum la întâmplare, sesizăm că Biserica nu doar că nu are nici o legătură cu reducerea numărului de şcoli sau de spitale, ci, dimpotrivă, se străduieşte, investeşte (ca să preluăm un termen din vocabularul economic contemporan) şi în activităţi din aceste două domenii. Nu mai revin la demontarea absurdei corelaţii care se face între numărul de biserici construite şi numărul de şcoli sau de spitale care se închid. Doar precizez, în acest context, că la Şcoala "Varlaam Mitropolitul"din Iaşi au putut urma cursuri un număr de 73 de elevi, iar la Grădiniţa "Bunavestire" din Iaşi sau la cea care funcţionează în cadrul seminarului de la Botoşani, au fost înscrişi un număr total de 210 copii. Şi se ştie câtă nevoie are comunitatea locală de astfel de instituţii (mai ales de grădiniţe)!

Iar activitatea din zona medicală a fost (şi este), de asemenea, o preocupare a Eparhiei Iaşilor. Spitalul "Providenţa", care are o capacitate de 102 paturi, cu un bloc operator cu 3 săli şi 9 specialităţi, a asigurat asistenţă medicală prin activitatea a 54 cadre medicale (medici şi asistenţi medicali angajaţi) şi a 9 medici colaboratori. Policlinica "Providenţa" beneficiază, la rându-i, de competenţa a peste 35 de cadre medicale. Despre eforturile financiare care trebuie făcute pentru a avea servicii medicale de calitate, în interesul sănătăţii populaţiei, pot vorbi mai mult specialiştii. Însă, pe lângă activitatea medicală (în contract cu CAS Iaşi şi în regim de coplată de la pacienţi), Spitalul "Providenţa" şi Policlinica "Providenţa" din Iaşi, precum şi cele 4 unităţile medicale din teritoriu (cabinetele de medicină generală de la mănăstirile Agapia, Văratic şi Paltin-Petru Vodă; Cabinetul stomatologic de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă), au avut o activitate caritativă, în acest domeniu, însumând un buget de 884.613 lei! Câte unităţi medicale (de stat sau private) mai oferă servicii medicale gratuite, nu dintre cele decontate de la bugetul de stat?

Faptul că Biserica s-a străduit să-şi recupereze proprietăţile forestiere a fost, iarăşi, prilej de comentarii negative, de-a lungul timpului. Din veniturile obţinute nu s-a îmbogăţit însă nimeni, ci toate fondurile (aşa cum prevede şi legea - iar controalele financiare de stat pot confirma) sunt folosite tot în interesul comunităţii. Iar, dincolo de sprijinul financiar acordat activităţilor caritabile, medicale, culturale sau misionare, Centrul Eparhial Iaşi a mai oferit, anul trecut, cu titlu gratuit, de la ocoalele silvice bisericeşti, şi o cantitate totală de 12.252 metri cubi de lemn de foc, lemn de lucru şi cherestea, în valoare totală de 1.888.580 lei, pentru a veni în sprijinul credincioşilor din parohii, dar şi al unor mănăstiri. La aceste ajutoare se mai adaugă şi sprijinul financiar pentru construcţii bisericeşti (biserici, case parohiale şi sociale) acordat prin Fondul Central Misionar şi din Fondul pentru biserici în construcţie, în valoare de 245.500 lei, de care au beneficiat 73 parohii.

Cât despre activitatea filantropică (asistenţa socială propriu-zisă), ea s-a făcut în beneficiul a 164.514 persoane, utilizându-se pentru acestea un buget total de 7.890.191 lei (detalii veţi găsi în comunicatul de presă). De asemenea, un număr de 30 de persoane sinistrate au primit, şi anul trecut, un sprijin material de 139.800 lei. Se poate lesne constata că totalul general al operei filantropice desfăşurată la nivelul unor instituţii ale Arhiepiscopiei Iaşilor, este de 11.048.684 lei, de diferitele forme de întrajutorare beneficiind un număr de cel puţin 164.635 persoane şi, respectiv, mai multe unităţi de cult din Eparhie (asta fără a mai lua în calcul sumele ce nu au putut fi cuantificate, ce exprimă milostenia făcută la nivel de parohii sau mănăstiri). Aceste donaţii sau forme de întrajutorare, în cuantum de peste 110 miliarde de lei vechi, ar trebui să pună pe gânduri pe mulţi dintre criticii oneşti ai Bisericii. În condiţii de criză, câte instituţii mai pot să susţină o astfel de acţiune umanitară, în creştere cu mult faţă de anii precedenţi?

Desigur sunt şi alte elemente care pot fi comentate, plecând de la acest bilanţ al Eparhiei Iaşilor pe 2012. Fiindcă ne aflăm înaintea Duminicii vameşului şi a fariseului, ar trebui să ne gândim mai degrabă la păcatele noastre decât de a ne lăsa ispitiţi de comparaţii cu alţii. Însă nici nu putem lăsa fără un răspuns adecvat atâtea calomnii şi dezinformări câte ne-a fost dat să auzim în ultima vreme. S-a dorit transparenţă, se vor explicaţii şi dări de seamă - iată, cei care nu-şi mai găsesc liniştea, purtând grija Bisericii, le au acum. Cel puţin o dată pe an, le răspundem. În rest, căutăm să ne împlinim datoria, dând socoteală zilnic în faţa conştiinţei proprii şi a Domnului, nu pentru faptele cele săvârşite în slujba aproapelui, ci mai degrabă pentru cele pe care le puteam face şi nu le-am făcut. Asta este adevărata judecată, de care mă cutremur; atitudinea inchizitorială a celor mai înverşunaţi jurnalişti e, prin comparaţie cu aceasta, mai degrabă un soi de mângâiere. (Text publicat în cadrul rubricii „Acum, după două mii de ani”, în ediția tipărită a Ziarului de Iași.)