Un tânăr care abuzează de trupul cuiva, are mintea rănită de imagini drăcești. Niciun tânăr neîntinat cu imagini pornografice nu are în min­tea lui și în inima lui și în dorul lui tendința de a face lucruri nefirești sau inestetice. Iubirea este frumusețe, îmbrățișarea este sublimă, tot ce presupune dragoste între oameni e frumos și delicat. Mângâierea, ați văzut, e o atin­gere delicată, care se retrage fără a insista, fără a apuca, sfâșia sau consuma. Se retrage și revine în gesturi de mare delicatețe. Tot ce e urât este sugestie demonică și vine prin vedere.

Dacă avem gânduri de rușine, dacă suntem vizitați de gândurile acestea rușinoase, este pentru că am privit aceste imagini, poate uneori chiar din copilărie, când stăteam cu mami și cu tati la film și părinții ziceau: „E prea mic, nu pricepe”. Adevărat, nu pricepea, dar i-a ră­mas lipit acolo. Și trebuie să ne purificăm de asta. Sfânta Biserică are metode. Eu cred că ar trebui să ne deștep­tăm un pic, să ne adunăm și să descoperim toate meto­dele pe care le are Sfânta Biserică pentru vindecarea noas­tră și pentru întreținerea sănătății.

De ce sunt Sfinții pe pereții bisericilor noastre? Prezența lor ne oprește imagi­narul bolnav. Părintele Ghelasie spunea că astăzi, când invazia de pornografie și de nerușinare e atât de mare, ne putem apăra cu icoana, privind icoanele. Pentru că icoana este prezența Sfântului și lucrează și îngheață pur și simplu, îl înțepenește pe diavolul care se mișcă cu cele­lalte imagini. Înainte, oamenii aveau în casă câte o icoană în fiecare cameră, ici-colo erau mai multe. Astăzi, în camerele credincioșilor, sunt foarte multe icoane. Tot mai multe. Asta este o dovadă că suntem tot mai invadați de mizerie, de pornografie, de nerușinare și că adâncul nostru, sufletul nostru știe să se păzească.

Da, icoana ne ajută să ne oprim imaginația și să oprim aceste invazii și toate astea ne vindecă și de vizitele imaginilor nerușinate. Și, dacă la un moment dat, atacul este foarte puternic, să cădeți în genunchi și să-I spuneți lui Dumnezeu: „Doam­ne, poate sunt vinovat că m-am uitat, sau poate nu sunt vinovat, că nu mi-aduc aminte, dar, eu nu le primesc”. Și în clipa când spunem: „eu nu le primesc”, ele devin ca niște lucruri într-o vitrină. La fel, dacă aveți gânduri de hulă, sau gânduri rele, când nu le primiți, nu înseamnă că nu le mai auziți. Le auziți, dar nu le ascultați.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 110-111)