De-a lungul timpurilor, cei din vechime au cunoscut pe Făcătorul lor învăţându-se unii de la alţii cele privitoare la Dumnezeu. După care, înmulţindu-se oamenii şi gândurile lor dedându-se din tinereţe spre cele rele au căzut în uitarea şi necunoaşterea lui Dumnezeu Care i-a făcut pe ei; şi nu numai că au cinstit idoli şi demoni ca nişte dumnezei, dar, îndumnezeind însăşi creaţia cea dată lor de către Dumnezeu spre a sluji lor, i s-au închinat ei dedându-se la toată desfrânarea şi fapta cea necurată, mânjind pământul, aerul, cerul şi toate cele de sub el prin faptele lor cele fără rânduială. Căci nimic altceva din toate celelalte lucruri nu întinează atât de mult şi nu face necurat lucrul curat al lui Dumnezeu ca îndumnezeirea unui lucru şi închinarea la el ca unui alt dumnezeu afară de Cel Care l-a făcut şi zidit.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 112)