„Cum ar trebui să privim iertarea, iubirea, dorul și sinceritatea dintre doi tineri?

Trebuie să le luăm pe rând. Referitor la iertare, chestiunea nu se pune numai la tinerețe, ci trebuie să se discute în general. Iertarea este o datorie. Iertarea pe care o dăm noi oamenilor condiționează iertarea pe care ne-o dă Dumnezeu nouă. Trebuie să ne facem probleme când nu iertăm ușor sau când nu iertăm deloc. Iubirea, una dintre cele mai importante virtuți, nu poate fi dictată. Fiecare om are o apropiere, are o vibrație comună cu cineva și, atunci, se orientează. Nu există o metodă de a iubi pe cineva. Iubirea cea adevărată pornește din nepătimire. Fiecare dintre noi are capacitate iubitoare, însă capacitatea aceasta iubitoare este îngrădită de anumite stări sufletești și de pe urma unor devieri de la bine. Trebuie lichidate toate relele, ca să poată să triumfe binele. Dorul, căci și el a fost enumerat, este ceva care nu se dirijează, este ceva care se declanșează de la sine. Ții la cineva pentru că e departe și îți lipsește – îți e dor de el. Te bucuri când te întâlnești cu el, ți-ai dorit să-l ai aproape. Sinceritatea, pe de altă parte, e o chestiune care ține, în general, de mântuire, de viața îmbunătățită și numai în măsura sincerității poți nădăjdui la o viață superioară.

(Părintele Teofil Părăian, Învierea lui Hristos înnoirea vieții noastre, Editura Doxologia, p.46- 47)