Vine la Părintele Lavrentie măicuţa A. să ia binecuvântare pentru a merge la Kiev, să se închine la sfintele moaşte. Părintele a binecuvântat-o să intre şi pe la Arhiereul Ioan. După ce ne-am închinat pe la locurile sfinte, ne ducem şi la chilia preasfinţitului Ioan, ne povesteşte măicuţa A. Bate una din noi la uşă, dar nu deschide nimeni. Batem noi, tot batem, dar nimic, la care una din surori îmi spune: – Bate tu, căci tu ai primit binecuvântare de la Părintele Lavrentie ca să intri. Am bătut, şi iată, preasfinţitul Părinte Ioan deschide uşa, ne binecuvântează pe toate, iar mie îmi spune să mai aştept un pic, până îi scrie câteva rânduri Părintelui Lavrentie. Nu după multă aşteptare, iese Preasfinţitul Ioan îmi dă scrisoarea şi deodată, buf!, cade în genunchi şi, făcând plecăciune, îmi spune: – Asta nu-i pentru tine, ci pentru Stareţul vostru! Mare rugător este Părintele Lavrentie înaintea lui Dumnezeu! Iată, transmite-i de la mine. Am luat binecuvântare de plecare şi în grabă ne-am întors la Cernigov pentru a transmite Părintelui Lavrentie scrisoarea şi închinăciunea preasfinţitului Ioan. De cum am ajuns la mănăstire, i-am povestit Părintelui totul, iar el foarte bucuros, uitându-se de jur împrejur dacă nu e nimeni, îmi spune: – Eu îl cunosc pe Preasfinţitul Ioan doar după duh, noi însă nu ne-am întâlnit niciodată.

(Sfântul Lavrentie de la Cernigov. Viaţa, învăţăturile şi minunile,  Editura Credința strămoşească, p. 49)