Împărătescul sânge

Cuvinte duhovnicești

Împărătescul sânge

Deodată a văzut discul plin de sânge. Din Sfântul Artos curgea de asemenea sânge cald. Preotul a început să strige şi credincioşii au alergat în altar să vadă ce se întâmplă. Văzând minunata întâmplare, a rămas fără glas. Câţiva încercau să se împărtăşească cu câteva picături şi alţii să-şi ungă corpul.

În timpul Sfintei Liturghii, în satul Zarca, în Iordania, la 21 aprilie 1991, după intrarea mare, preotul ortodox a pus cinstitele Daruri pe sfânta masă. Deodată a văzut discul plin de sânge. Din Sfântul Artos curgea de asemenea sânge cald. Preotul a început să strige şi credincioşii au alergat în altar să vadă ce se întâmplă. Văzând minunata întâmplare, a rămas fără glas. Câţiva încercau să se împărtăşească cu câteva picături şi alţii să-şi ungă corpul.

„Am vizitat oraşul”, povesteşte un martor ocular. Ca să văd de aproape întâmplarea dumnezeiască. Mii de oameni înconjuraseră zona. Preotul reuşise să păstreze două bucăţele din Sfântul Artos. Mărturisesc că ceea ce vedeam nu era pâine şi vin. Era Trup şi Sânge al lui Iisus Hristos.

 

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 46)