În momentul spovedaniei, aflându-se creștinul îngenuncheat așteaptă ce va urma, fie actul de primire a iertării prin rugăciunea preotului duhovnic, fie refuzul primirii iertării. Adică se acordă actul de legare. O sentință de amânare a iertării până la găsirea resurselor de manifestare a pocăinței sincere a penitentului, în speranța mântuirii lui. Se urmărește dispoziția spre părere de rău și, acceptul de a împlini recomandările ce i se fac, din cauza păcatelor și a patimilor ce l-a îndepărtează de Dumnezeu .[1]

Trăirile de la Sfânta Taină a Mărturisirii ale credinciosului păcătos, pentru că toți suntem păcătoși și, avem nevoie de curățire , sunt tot atâtea înfățișări în fața judecății lui Dumnezeu, în care este chemat ca El să facă dreptate. Sunt și clipe de auzire a graiurilor lui Dumnezeu.

Cel ce aude cuvântul lui Dumnezeu le aude pe toate pentru că își are simțurile sufletului clare și sănătoase, a cunoscut că a fost zidit ca văzător al zidirii palpabile și pentru a fi introdus în vederea cu mintea.

Însă „s-a asemănat cu animalele...” (Psalmi 48, 13), rămâne neîntors, nerechemat sau neridicat la prima cinste după darul iconomiei Domnului (Efeseni 3, 2-7), pierdut cu cele de jos. Vedere a harului Duhului care luminează de jur-împrejur, care poate fi numit haină și purpură împărătească, sau Hristos Însuși (Romani 13, 14).

Bogăția cerească este sălășluirea (Ioan 14, 23) Celui ce a zis „ Eu și Tatăl vom veni și locaș ne vom face întru el”, stă cu îndrăznire în fața Celui ce locuiește în lumina neapropiată (I Timotei 6, 16), poate să contemple, prin cunoștință lumina dumnezeiască pe măsura dorinței de care este purtat, o creștere prin sporire duhovnicească și urcă în desăvârșirea cunoștinței și a contemplației, ridicat de la contemplarea celor ce sunt la Cel ce e mai presus de cele ce sunt (I Ioan 1, 5).

Adâncul apei vii, a vieții veșnice (Ioan 4, 10), credinciosul nu se privește pe sine ci pe Cel mai presus de sine (Romani 14, 7), lucru cu putință și adevărat, înfăptuindu-se prin lucrare și împlinindu-se în chip conștient, fiecare se lipsește pe sine de aceste bunătăți pe măsura neîmplinirii și nelucrării poruncilor.[2]

• Mulți citesc Sfintele Scripturi
• Unii citindu-le le și aud
• Puțini dintre cei ce le citesc pot cunoaște puterea și înțelesul celor citite.

Hristos este începutul „Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15,13), în cele dintâi „Și El este Capul trupului, al Bisericii; El este Începutul, Întâiul născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate.” (Coloseni 1, 18). „Unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți Hristos” (Coloseni 3, 11).

Sfânta Treime, străbătând prin toate de la cele dintâi și până la cele din urmă, le strânge pe toate, le lipește, le unește și le leagă de sine și, unindu-se astfel, le face tari și de nedesfăcut. Ea se face cunoscută în fiecare dintre el, Una și Aceeași, Care este Dumnezeu, în Care și cei din urmă sunt cei dintâi și cei dintâi sunt cei din urmă... ne ține uniți cei din urmă cu cei dintâi „Astfel vor fi cei de pe urmă întâi și cei dintâi pe urmă, că mulți sunt chemați, dar puțini aleși.” Matei 20, 16.

În fiecare din credincioși să vedem pe Hristos, gata să punem sufletul pentru el. Nu trebuie să numim pe vreunul rău, ci pe toți să-i vedem ca buni.

Să avem milă de cel tulburat de patimi „ Fraților, chiar de va cădea un om în vreo greșeală, voi cei duhovnicești îndreptați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții, luând seama la tine însuți, ca să nu cazi și tu în ispită.” (Galateni 6, 1), căci te afli supus schimbărilor materiei nestatornice.

Precum cetele înțelegătoare ale puterilor de sus sunt luminate de Dumnezeu după treptele lor, de la cea dintâi la a doua și de la aceasta la alta și așa mai departe, revărsarea luminii dumnezeiești trecând la toate, așa și Sfinții fiind luminați de dumnezeieștii îngeri și legați și uniți prin legătura Duhului, se fac de aceeași cinste cu îngerii și se întrec cu ei. Căci ei vin din neam în neam (Isaia 9, 2, 7), prin sfinții ce i-au precedat, lipindu-se de aceia prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, prin care sunt luminați asemenea acelora, primind harul lui Dumnezeu prin participare.

Astfel alcătuiesc ca un fel de lanț de aur, fiecare din ei fiind ca un inel ce se leagă de celălalt prin credință, prin fapte bune și prin iubire, încât alcătuiesc în Dumnezeu cel Unul un șir ce nu se poate rupe ușor, lipindu-se prin lucrarea poruncilor primind harul prin participare, alcătuiesc un fel de lanț de aur.

Dacă cineva e fals prin fățărnicie, sau pătat prin fapte, sau rănit ușor prin vreo patimă, sau are vreo mică lipsă din negrijă, nu se numără cu cei întregi, ci se leapădă ca nefolositor și lipsit de tărie. Aceasta, pentru ca nu cumva în vremea întinderii să facă legătura lanțului să se rupă și să introducă o distanță între cei nedistanțați și o întristare în amândouă părțile, cei dinainte suferind pentru cei de după ei, iar acești pentru despărțirea de cei dinainte.

Prin credință, prin fapte și prin iubire se percepe:

• Dulceața Duhului ivită în cămara înțelegătoare a sufletului (Psalmi 23, 9), câștigătorii se aprind cu poftă față de lume și nu pot s-o disprețuiască, purtați de îndoială, nepunând temelie (Luca 6, 48).
• Plânsul este îndoit: unul ca apa, altul ca focul care face viu.

Când vom împlini cu toată tăria, râvna, hotărârea și pornirea nereținută cele ce ne-a învățat și poruncit Dumnezeu în chip tainic și neștiut, fără să nesocotim nimic, atunci ni se va descoperi în chip arătat ca unor credincioși ascultători, ca unor ucenici și prieteni adevărați, cum s-a descoperit odinioară sfinților Săi ucenici și apostoli și tuturor celor ce au crezut prin ei în numele Lui (Romani 8, 14, 17)

Ai primit iertarea păcatelor prin mărturisire, depănând în cuget și amintindu-ți pururea, fii gata să nu necinstești pe Cel ce te-a cinstit și ți-a iertat nenumărate greșeli, slăvește-l prin toate lucrurile tale. Cunoscând demnitatea sufletului tău mintal și rațional, laudă pe Dumnezeu, Care te-a cinstit mai presus decât toate cele văzute (Ioan 17, 5). Îl slăvim asemeni lui Hristos prin cruce sau mortificarea de lumea întreagă, necazurile, ispitele și orice altceva din pătimirile lui Hristos (I Corinteni 4, 10). Cel învățat în știință nu se învrednicește să privească, să lepede părerea de sine și cunoștința pe care a adunat-o (I Corinteni 1, 20; Romani 8, 14; Ioan 12, 35); nu știu în ce porunci se poticnesc; închipuirea de sine îi stăpânește; sunt și acum oameni nepătimitori și-au omorât așa de mult mădularele (Coloseni 3, 5; Luca 17, 21; Coloseni 3, 3).

Botezul nu ia de la noi libertatea voinței și puterea de a ne hotărî prin noi înșine, ci abia el ne dăruiește libertatea, ca să nu mai fim stăpâniți silnic și fără să vrem de diavolul. De aceea, după Botez, atârnă de noi fie să stăruim de bună voie în poruncile lui Hristos, Stăpânul nostru în Care ne-am botezat și să umblăm pe calea celor poruncite de El, fie să ne abatem de la această cale dreaptă, întorcându-ne prin faptele rele la potrivnicul și vrăjmașul nostru, diavolul (Psalmi 57, 4); cele ce le alegem și le voim prin socotința de bunăvoie, pe acelea le și facem, fie bune, fie rele. Nu ne mântuim miluind pe unul, dar ne trimite în foc disprețuirea unuia (Matei 25, 35). Am flămânzit și am însetat nu s-au spus pentru o singură zi, o singură dată, ci pentru întreaga viață (II Corinteni 5, 14).