Cununia este o taină care presupune întemeierea familiei într-un singur organism duhovnicesc, într-o unire binecuvântată. Când două persoane nu se cunună, ele trăiesc în concubinaj. Nu putem vorbi despre ele că formează o familie în care are loc unirea duhovnicească a unui singur întreg. În Biserica Ortodoxă, trecerea la o viaţă de sine stătătoare începe odată cu Taina Cununiei. Până atunci, eşti obligat să îţi cinsteşti părinţii; vei duce o viaţă de familie, însă cea a părinţilor, pe când cununia este întemeierea propriei familii.

Taina Cununiei începe cu următoarele cuvinte: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa...” (Facere 2, 24). Acest lucru trebuie conştientizat şi de către părinţi. Cât priveşte copiii, odată cununaţi, ei vor continua să îşi cinstească părinţii, dar vor trăi pe cont propriu, adică vor fi pregătiţi să se întreţină singuri. Părinţii nu se vor amesteca în viaţa copiilor, ci se vor ruga pentru ei şi îi vor ajuta la nevoie.

Când Dumnezeu a permis ca doi tineri să se căsătorească, dacă ei au ajuns să se cunune, înseamnă că acest lucru serveşte ca o confirmare că ei au fost binecuvântaţi de Dumnezeu să fie împreună, potrivindu-se unul cu celalălalt. Dar, în caz că lui Dumnezeu nu-i convine această unire, vor exista nenumărate împrejurări care vor împiedica săvârşirea cununiei. Chiar dacă Dumnezeu a permis aceasta, nu ne vom îndoi că persoana de lângă noi este darul Lui prin care putem ajunge la mântuire.

(Pr. Evgheni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia, pp. 43-44)