- V-aţi întrebat vreodată: „De ce astăzi, chiar dacă m-am sculat din somn, nu am poftă să mă rog? Capul mi-a fost liniştit. Gândul cu desăvârşire luminat. Trupul odihnit. Nimic nu m-a durut... Aşadar de ce nu am dorinţa de rugăciune? De ce mi-e greu să cad la rugăciune? De ce după şapte sau mai multe ore de somn se află încă stăpânită în mine nepăsarea cea mult plăcută mie şi nepofta pentru cele duhovniceşti? Ce este de vină? Nu cumva trândăvia mea?”.

Cu siguranţă nu. Undeva în altă parte trebuie să căutăm pricina.

- Aşadar, nu este vorba numai de trândăvie şi lenevie? Este şi altceva?

- În cazul acesta, lenevia nu joacă un rol important, ci împunsăturile conştiinţei au însemnătatea cea mai mare. Şi se întâmplă asta pentru că inima nu este curată; pentru că din ea ies toate cele rele. De aceea, fă bine şi fă aşa: stai la măsuţa ta, ia o hârtie şi un creion şi încearcă să-ţi aduci aminte ce s-a întâmplat. Ce rău ai spus ieri, dimineaţa sau seara. Ce rău ai cugetat. Şi mai mult, ce rău faci încă şi te mai stăpâneşte.

De vei face asta, vei găsi care este lucrul ce te face să pierzi putinţa şi dreptul să te rogi. Să nu uiţi asta niciodată. Adică putinţa şi dreptul rugăciunii. De multe ori avem putinţa, adică putem să ne rugăm, dar n-avem dreptul. Şi nu-l avem când nu vrem să iertăm pe cineva, sau când nici nu facem vreo încercare să-l iertăm. De ce? Simplu, pentru că suntem pomenitori de rău.

(O viață de jertfă - Mărturisirile Cuviosului stareț Samson Esper, Traducere de Severin Alexandru, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 48)