Numeroși credincioși au poposit în această seară, la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru câteva momente de tihnă duhovnicească, participând la slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită prima parte a Canonului Mare.

Cuvântul de învățătură a fost rostit la finalul slujbei de către părintele protopop Marius Daniel Profir, care a vorbit despre starea căzută a sufletului și despre etapele întoarcerii acestuia către Dumnezeu:

Sufletul și-a uitat menirea sa, aceea de a fi în comuniune cu Dumnezeu, în legătură cu Dumnezeu, pentru că tot canonul din această seară ne aduce aminte despre starea căzută a sufletului, care prin păcat, la ce a ajuns? Sufletul meu, țărână, s-a făcut. Este o constatare dureroasă aceasta a omului care își vede propriile sale păcate și care dorește ca să se întoarcă la Dumnezeu, care constată starea de decădere în care a ajuns și dorește ca să se întoarcă la starea înaltă pe care a cunoscut-o în preajma lui Dumnezeu. De aceea, iubiți credincioși, avem trei etape al întoarcerii sufletului către Dumnezeu, trei etape despre care am auzit în această seară.

În primul rând, omul nu se mai îndreptățește pe sine înaintea lui Dumnezeu. Prima treaptă de la care pleacă omul căzut, omul păcătos, omul care se știe neputincios, omul care are o patimă care îl chinuie, nu se mai îndreptățește pe sine înaintea lui Dumnezeu, ci se judecă pe sine, așa cum am văzut și am înțeles din citirea Canonului Celui Mare, în această seară. A doua treaptă, după ce omul nu se mai îndreptățește în fața lui Dumnezeu, așa cum s-au îndreptățit protopărinții neamului omenesc când au fost întrebați de Dumnezeu, de ce au greșit, nu s-au pocăit, ci s-au îndreptățit, nu eu, Doamne, nu din cauza mea.

Deci prima treaptă, neîndreptățirea de sine. A doua, tânguirea pentru păcat, părerea de rău pentru cele care au fost săvârșite, constatarea cu lacrimi a stării în care omul se găsește. Și apoi, următoarea treaptă, înseamnă acere ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să ne ridice din starea în care ne aflăm.

Pentru că vedem că și cei mai de jos care au căzut, au fost primiți de către Dumnezeu. Și atunci și noi căpătăm curaj în a ne îndrepta cu mai multă nădejde către Dumnezeu, pentru a primi ajutor în viața noastră, pentru a ne restaura propria noastră persoană, pentru a ne reașeza înaintea lui Dumnezeu, așa cum se cuvinte.

Canonul Mare se săvârșește în prima și în a cincea săptămână din Postul Mare. În prima săptămână, el este citit în cadrul Pavecerniței Mari, în serile zilelor de luni, marți, miercuri și joi. Numit și „Canonul lacrimilor” în imnografia bisericească, acesta a fost alcătuit de Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, și reprezintă una dintre cele mai frumoase și profunde creații liturgice ale Bisericii.

Textul poartă denumirea de „Canonul cel Mare” deoarece este cel mai amplu imn liturgic, alcătuit din aproximativ 250 de strofe, care îndeamnă la pocăință, smerenie, rugăciune și îndreptarea vieții. Pe tot parcursul citirii canonului, între stihiri, strana și credincioșii rostesc împreună stihul: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a Triodului.

Sfântul Andrei Criteanul este considerat „Părintele canoanelor”, fiind unul dintre cei dintâi alcătuitori de canoane și inițiator al acestei specii imnografice în tradiția bisericească grecească.