Când el avea 48 de ani, ea avea un an. Dacă i-ar fi spus: Ai grijă, să nu te joci niciodată cu focul, că te vei arde, ea l-ar fi crezut, poate, şi nu s-ar fi ars la mâini; acum nu l-a crezut şi s-a ars la suflet şi i-a ars sufletul. Totul s-a petrecut în Sâmbăta Bobotezei, repede. Zi de mare ajunare. Canalele TV au găsit şi vinovata, pe numele ei adevărat, Biserica Ortodoxă Română. Reporteri, doctori, psihologi, actori, regizori, politicieni ş.a. au început să tragă cu vorbele mai ceva ca la Turnul Babel. Toţi au uitat că în 2013 Nichita Stănescu ar fi împlinit 80 de ani, toţi au uitat versurile: Cu bulgări de zăpadă-n mâini/ azvârl în focul veşnic./ O zână, ninsă săptămâni,/ îmi ţine luna sfeşnic// când, aplecat şi încordat,/ în focul veşnic bulgări reci/ azvârl, mai alb, mai nepătat/ decât au fost în veci.// Se stinge? Nu se stinge, nu!/ El arde-n flame lungi şi iată/ Sprânceana mea-i de fum acu/ şi fruntea încordată.

Oamenii, simpli, şi de data aceasta nepuşi de nimeni, au huiduit, au refuzat păgânătatea actului în sine (Păgână este toată firea cuvântătoare care, voit, fuge de viaţa veşnică, Sf. Ioan Scărarul). S-au întrebat: de ce? Dar n-au acuzat Biserica. Acuzatorii erau la canalele TV care deversau în sufletele oamenilor toate murdăriile, inepţiile, jignirile, frustrările, nimicniciile acumulate în anul proaspăt încheiat. Maestrul, Marele, Celebrul, Cel mai...nu a vrut să azvârle cu bulgări în focul veşnic, el a vrut să fie ars, adică să se arunce cu toată existenţa lui în focul veşnic. A refuzat voit, conştient, misterul trupului înviat, adicămisterul materiei înduhovnicite (D. Stăniloae); fiindu-i teamă că va fi mâncat de viermi, a ales chinul, acel chin care îi va deveni un vierme neadormit.

Oamenii cu o sprânceană de fum şi o frunte încordată au azvârlit într-un mod alb, nepătat mirarea lor: cum este posibil să vii la Crematoriu îmbrăcat în alb? Mirarea oamenilor de la Crematoriu mi-a amintit de mirările lui Cehov: dacă luna ar fi locuită, ar cădea pe continentul nostru lături şi alte murdării! Cum ar putea să trăiască pe lună oameni, dacă ea există numai noaptea, iar ziua piere? Maestrula refuzat ca zâna, ninsă săptămâni (Moartea) să-i ţină luna sfeşnic. A vrut să fie ars, fără lumânare! Şi pentru aceasta, aţi ghicit, vinovată era tot ea, depăşita, rămasa în urmă, anchilozata Biserică Ortodoxă Română.

Atenagora, Patriarhul Constantinopolului, spunea: moartea este o poartă. Cel Înviat ne trece prin moarte în Viaţă. Suntem botezaţi în Moartea Lui ca să participăm la Viaţa Lui. Viaţa noastră se îngustează treptat-treptat până ce botezul nostru şi moartea noastră coincid. S-a spus că Maestrul şi-a regizat moartea. A refuzat Boboteazadin Duminica următoare. Părintele Stăniloae afirma că viaţa viitoare va fi o duminică. Maestrul, Marele, Celebrul, Cel mai... a ales Sâmbăta să fie ars şi nimeni din familie nu i-a schimbat alegerea, deşi ar fi putut să o facă. Ferice de Nichita: apă şi foc, gheaţă şi fum–/ azvârl şi strig, azvârl şi strig:/ Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,/ şi mă las nins şi nu mi-e frig.

Marele, Celebrul a ales frigul din Crematoriul cel veşnic. Mai este vinovată, acum, Biserica Ortodoxă Română? Nu! Fidelă propriilor rânduieli, ea nu poate avea un astfel de ritual, numit incinerare cu lumânare.

Părintele Dumitru Stăniloae: „După ce este părăsit de suflet, de ce să mai dăm vreo consideraţie trupului?”