Îndemn la smerenie
Urmăreşte aşa de mult smerenia, ca şi cum ai fi îndrăgostit de ea. Hristos te va mărturisi înaintea îngerilor, că eşti ucenic al Lui (Luca 12,8) şi te va slăvi, dacă vei fi următor smereniei Lui.
Să-ţi fie deprinse cu smerenia şi înfăţişarea şi haina şi mersul şi statul şi hrana şi aşternutul şi casa şi toate lucrurile din casă. Cuvântul, cântecul şi vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu întrebuinţa vorbe umflate şi meşteşugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru şi grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroşenie.
Fi îndatoritor cu prietenii, blând cu slugile, răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos. Mângâie pe cei năpăstuiţi, cercetează pe cei bolnavi; nu privi de sus pe nimeni; vorbeşte cu blândeţe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă; fi binevoitor cu toată lumea; când vorbeşti, nu te lăuda şi nici nu pune pe alţii să te laude; nu primi cuvinte necuviincioase; ascunde, pe cât poţi, însuşirile şi faptele tale bune; când păcătuieşti, învinovăţeşte-te şi nu aştepta mustrările altora (Prov. 18, 17), ca să te asemeni omului celui drept, care el cel dintâi se învinovăţeşte, ca să fi ca Iov, care nu s-a ruşinat de mulţimea locuitorilor cetăţii de a mărturisi în faţa tuturor greşeala lui (Iov 31,34).
Nu fi aspru când dojeneşti, nici grabnic şi pătimaş când mustri, că şi aceasta este tot mândrie. Nu osândi pe alţii pentru toate fleacurile, ca şi când tu ai fi cu desăvârşire drept. Priveşte cu ochi înţelegători pe cei ce greşesc şi ridică-i duhovniceşte din păcatul lor, aşa cum îndeamnă Apostolul: „luând seamă la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită” (Gal. 6,1).
Să pui atâta râvnă în a nu fi slăvit de oameni câtă râvnă pun alţii în a fi slăviţi, de-ţi aminteşti de Hristos, Care a spus, că cel care caută de buna sa voie laudă de la oameni şi face binele pentru a fi văzut de oameni, pierde răsplata de la Dumnezeu: „îşi iau plata lor” (Matei 6, 2), a spus Domnul. Să nu-ţi pierzi deci plata de la Dumnezeu, vrând să fi văzut de oameni. Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre. Să iubeşti slava pe care ţi-o dă Dumnezeu ! El dă strălucită răsplată. Ai fost numit într-o slujbă înaltă şi te cinstesc şi te slăvesc oamenii? Poartă-te cu cel de sub stăpânirea ta, ca şi cum ai fi egal cu el, „nu ca stăpân al păstoriţilor” (I Petru 5,3). Domnul a poruncit: „Cel care vrea să fie între voi întâiul, să fie slugă tuturor” (Marcu 10,44).
Pe scurt, urmăreşte aşa de mult smerenia, ca şi cum ai fi îndrăgostit de ea. Îndrăgeşte-o şi te va slăvi. Aşa vei merge pe calea care duce cu bine la slava cea adevărată, slava îngerilor, slava de la Dumnezeu. Hristos te va mărturisi înaintea îngerilor, că eşti ucenic al Lui (Luca 12,8) şi te va slăvi, dacă vei fi următor smereniei Lui, Care a spus: «învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre» (Matei 1,29).
(Sf. Vasile cel Mare, Despre smerenie, în Almanahul Parohiei Ortodoxe Române din Viena, Editat de Parohia Ortodoxă Română din Viena, 1979, p. 67)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro