Reacția celor care „se bat pe burtă” cu Hristos dintotdeauna. Care se dau intimii Lui fără să fie, fără să Îl cunoască. Sigur că Evanghelia zilei de ieri (Ioan 6, 35-39) îi scosese din fire. Nu prea erau obișnuiți să primească sfaturi ultimative. Ori Hristos se arată pe Sine a fi Cel ce nu are a pierde pe nimeni. Adică nici pe ei, dacă vor crede în El. Ceea ce pare prea mult pentru mintea și sensurile cuprinse în mintea lor. E impresionant cât de bine ne cunoaște Hristos, parcă, generație de generație. Unii după alții cădem în aceeași capcană. De a ne crede mai importanți decât El în spațiul mântuirii și în procesul mântuirii. De a ne da frații lui Hristos, dar mai mari, mai importanți decât El. Tema nu e una ușoară. Căutarea de a se da intimi lui Hristos. Ei știu totul despre umanitatea Lui, dar nu intuiesc nimic din dumnezeirea Sa. E ca o ceață așezată pe ochii lor și prima dată am crezut că e lipsă de intuiție, pur și simplu, apoi am înțeles că trăiau o religie fără să o trăiască. Nu-și puneau viața pentru oile încredințate. Priviți la cei vindecați cum îi interoghează, îi anchetează de-a dreptul ba chiar îi amenință cu excomunicări din comunitate atunci când refuză să lovească în imaginea lui Hristos. Ce nu înțeleg ei este că Hristos Domnul nu S-a întrupat pentru rating, ci pentru vindecarea morții din noi. Că El știe mai bine cine este decât cred ei că știu.

Ce nu pot percepe ei deloc este de ce spune El: „M-am coborât din cer”. Sub lentila ochilor lor, vedeau cine sunt părinții și asta nu dintr-o confuzie de planuri, ci pentru că așa se vedea dinspre ei activitatea Domnului. Uneori mi-i închipui ca pe niște piețari pioși care doar vând legumele, fără să știe nimic despre ele. Par a fi târgoveți de Dumnezeu, locuitorii unui iarmaroc în care interesul de grup e mai important decât Dumnezeu Care a dat Legea. Nu văd nu pentru că Domnul nu S-ar fi vădit ci pentru că vădirea pe care El o propune trece peste limitele acceptate de ei.

Răspunsul Domnului e hotărât: „Nu murmurați între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”. Cu astfel de afirmații Hristos nu avea cum să iasă bine. Le vezi caftanele de indolență înțepenită foșnind neliniștite dar și sigure că Îl pun ei la punct pe răzvrătitul ce tocmai se vădea a fi Iisus cel din Nazaret. Identitatea cunoscută de ei a Omului nu coincide cu Vestirea Lui, a Dumnezeu-Omului. Vorbind în termenii unei eshatologii din care nu poate lipsi, Hristos se vădește pe Sine drept mântuitor. Și devine vrednic de moarte prin aceasta.

Nu vă grăbiți să îi condamnați. Luați seama la ce trăim și la vocile care se ridică ultimativ împotriva celor care cred în Învierea lui Hristos. Priviți spre promotorii de drepturi ale omului fără Dumnezeu și veți înțelege. Ei ne aduc argument iubirea, dar fără exigența ei dumnezeiască, Crucea Golgotei. Ne spun că totul este iubire și că ea curge din Dumnezeu, dar nu văd, chiar nu pot vedea, că Iubirea Răstignită și Înviată este cea din care se adapă dreptul ceresc al omului la nemurire. Nu din iubirea cosmetizată și maimuțărită în fel și chip. Și orice derivat din iubirile hămesite de împlinire ideologică și fixare legică.

Mântuitorul le vorbește celor ce-L văd doar pământesc în limitele unei chemări cerești inedite. Spune des despre pâinea din cer și faptul că a crede înseamnă a trăi din pâinea acesta. Nu se leagă de nicio literă ori cirtă din Scriptură când spune asta. E noutate absolută și se va vădi drept una autentică până la capăt. Pe cei care murmurau atunci, mai că-i înțeleg. Pe cei care urlă acum și bodogănesc tot timpul, mai că deloc. Cum este posibil, după mii de ani de modificare a substanței umane, să te clatine părerile ieftine ale unor geambași de cai verzi în defavoarea Iubirii Răstignite? Poate că știau cetățenia pământească a Domnului. Mie îmi pare ca o amenințare ce spun: „Las’ că te pârâm noi la părinți, că doar îi știm!”. Hristos se lasă pârât din prima clipă, dar nu înfrânt. E o luptă teribilă între modul Lui de a vedea cerurile și modul lor de a insista cu închiderea lor. Biruie Hristos! Și asta face posibile Rusaliile!