Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în urmă cu mai bine de doi ani, avertismentul potrivit căruia depresia a căpătat incidență de epidemie, devenind a două boală pe planetă.

Studii tot mai numeroase vorbesc despre o „întinerire” a acesteia, în sensul că, pe lângă incidența în permanentă progresie a acestei suferințe lăuntrice, tot mai mulți tineri îi cad pradă, vârsta la care aceasta debutează coborând tot mai mult.

O știre recentă, difuzată larg în mass-media românească, observa că o cercetare efectuată de UNICEF, Comisia Europeană și Ministerul Educației arată că 46% dintre elevi simt o oboseală persistentă, 33% dintre școlari spun că se luptă cu neliniștea, supărarea și îngrijorarea, iar 31% și cu singurătatea. De asemenea, un elev din opt este capabil să dezvolte reacții emoționale intense, devenind agresiv sau izolându-se brusc de cei din jur, iar unul din șase riscă să devină anxios sau depresiv. Riscul este mai mare de două ori în cazul fetelor, crescând spre finalul gimnaziului. Per total, deși o mare parte dintre elevi consideră că pentru ei experiența școlară este una relativ pozitivă, 25% dintre ei sunt de părere că școala nu îi ajută să se dezvolte în viață. 40% nu se simt protejați și nici încurajați să spună ce gândesc sau ce simt și din acest motiv, apelează la rețelele sociale pentru sprijin emoțional. (https://stirileprotv.ro, accesat în 12 mai 2026)

Depresia – boală a civilizației actuale

Potrivit Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale (DSM-5, 2013), alcătuit de către Asociația Psihiatrilor Americani, tulburarea depresivă majoră este diagnosticată prin prezența a cinci sau mai multe simptome dintr-o listă de nouă, pentru o perioadă de mai mult de două săptămâni. Dintre simptomele de bază, cel puţin unul trebuie să fie dispoziţia depresivă sau pierderea interesului sau a plăcerii.

Simptomele în baza cărora se stabileşte diagnosticul sunt: 

1. Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prin relatare personală (sentimente de tristeţe sau de vid interior, de lipsă de speranţă), fie observată de alte persoane (pare trist). 

2. Diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi. 

3. Scădere ponderală semnificativă involuntară sau creştere în greutate (o modificare de peste 5% din greutatea corporală într-o lună) sau diminuarea ori creşterea apetitului aproape în fiecare zi. 

4. Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi. 

5. Agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi. 

6. Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi. 

7. Sentimente de inutilitate sau de vinovăţie excesivă ori inadecvare aproape în fiecare zi (nu doar autoreproş sau vinovăţie în legătură cu faptul de a fi bolnav). 

8. Diminuarea capacităţii de gândire sau concentrare ori indecizie, aproape în fiecare zi. 

9. Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie suicidară recurentă fără un plan anume sau tentativă de suicid, ori un plan specific pentru comiterea suicidului (DSM-5. Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediția a 5-a, Editura Medicală Callisto, București, 2016, pp. 160-161).

Componenta ereditară, intergenerațională, a spiritualității și a religiozității

Multe dintre cele mai importante descoperiri privind viața religioasă a ființei umane sunt oferite de către științele contemporane, unele dintre ele de vârf, între care tehnica neuroimagisticii cerebrale. Cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță: RMN, RMNf, tomograf cu pozitroni etc., cercetătorii au ajuns la concluzii incontestabile și cu relevanță fundamentală nu doar pentru știința și cunoașterea umană, în general, cât și pentru credință, în special.

Aceste descoperiri i-au determinat pe specialiști să vorbească despre spiritualitate ca despre o „capacitate înnăscută” a omului, „un atribut uman” și un „drept nativ”, oamenii fiind cu toții „condiționați neuronal pentru conștiința spirituală”.

Cercetări laborioase vorbesc despre „spiritualitatea personală” ca despre un dat ontologic, genetic, moștenit în proporție de 29%; despre un „creier spiritual” sau „deșteptat” și despre o „conștiință spirituală”.

Iar atunci când definesc „spiritualitatea personală” autentică, specialiștii fac o distincție între aceasta, ca sentiment al legăturii strânse cu Dumnezeu, prin dragoste și rugăciune și căutarea sensului, liniștii și a alinării în legătură cu Dumnezeu și cu semenii; și „conservatorismul personal”, constând în percepția unui Dumnezeu Care răsplătește sau pedepsește și respectarea formală a unor reguli și precepte. Oamenii de știință au constatat că spiritualitatea și credința personală merg mână în mână la unele persoane, însă factorul esențial nu este conformarea pur formală, fără nici un fel de efecte în planul vieții duhovnicești, față de unele legi sau porunci religioase, cât mai ales credința puternică în existența și lucrarea lui Dumnezeu în viața lumii și în profunzimile sufletului nostru și simțirea prezenței Sale iubitoare, alinătoare și mântuitoare. 

Dr. Kenneth Kendel, specialist american în privința cercetărilor în materie de psihiatrie asupra gemenilor, după treizeci de ani ce cercetări, a constatat că viața spirituală are o componentă ereditară, în proporție de 29%. El a descoperit că gradul de spiritualitate a unei persoane este determinat în proporție de 29% de moștenirea genetică și în proporție 71% de mediul de formare și dezvoltare a fiecărei persoane. Prin urmare, deși în proporție de două treimi, spiritualitatea fiecărei persoane este influențată de locul și modul în care a fost crescut și educat, de experiențele frumoase sau dureroase de viață și de implicațiile morale pozitive sau negative ale propriilor activități și fapte, o treime din dorul nostru de sacru și transcendent, din setea noastră de Absolut, ne este înscrisă în codul genetic și este înnăscută, la fel ca și culoarea ochilor sau amprentele. 

Rolul protector al spiritualității personale asupra tinerilor

Rezultatele cercetărilor sunt și mai surprinzătoare în ceea ce îi privește pe tineri. Cercetătorii au constatat că, în cazul depresiei, factorul genetic sau depresia mamei dublează riscul de a dezvolta tulburări depresive de către copii. Sărăcia în copilărie și în viață sporește, la rândul ei, acest risc cu alte 40 de procente. La acestea, se adaugă experiențele traumatice din copilărie și adolescență, iar mai târziu, divorțul, pierderea unei persoane dragi și încercările vieții. 

Însă, descoperirea științifică extraordinară arată că spiritualitatea protejează în proporție de 80% la vârsta adolescentă, această fiind perioada din viață cea mai expusă și supusă tulburărilor mintale.

Adolescența este perioada marilor întrebări, a căutării răspunsurilor existențiale, legate de propria personală, de propriul eu sau sine, de locul și rolul personal în lume, iar unele dintre aceste neliniști ontologice generează și întrețin convulsii și crize afective, emoționale și psihice. Clinicienii identifică o așa-numită „fereastră de risc”, situată între 12-18 ani, adică  o etapă din viața copiilor și a adolescenților în care tinerii sunt mai predispuși să dezvolte un episod depresiv, cu atât mai mult cu cât experiența lor de viață și capacitatea lor de reziliență sunt limitate. 

Diferențiat, cercetările au arătat că, atunci „când mama și copilul aveau amândoi o spiritualitate înaltă, copilul era cu 80% mai protejat împotriva depresiei, în comparație cu mamele și cu copiii care nu aveau o spiritualitate înaltă. Cu alte cuvinte, un copil era de cinci ori mai puțin predispus să fie deprimat când viața spirituală era împărtășită cu mama. (...) Deși depresia maternă dubla riscul de depresie în cazul copilului, beneficiul protecției de cinci ori mai mare al spiritualității înseamnă că spiritualitatea contează de două ori mai mult pentru sănătatea mintală a copilului și adolescentului decât sănătatea mintală maternă. 

Cercetătorii au luat în calcul și alți factori care pot declanșa sau potența o tulburare depresivă, alături de depresia mamei: sărăcia, un mediu familial conflictual și disfuncțional, o educație parentală rece și obsedată de control, un stil explicativ pesimist, diverse traume psihice din timpul copilăriei, dar chiar și în aceste condiții s-a descoperit că „transmiterea intergenerațională a spiritualității aducea același beneficiu ulterior al unei protecții mai mari de 80%” (Dr. Lisa MILLER, Antidot pentru depresie..., p. 65).

Și copiii bogați plâng

Derulate pe parcursul a mai multor zeci de ani, cercetările au progresat fulminant mai ales odată cu apariția aparaturii de rezonanță magnetică funcțională (RMNf). Analizele au fost lărgite și adâncite, incluzând categorii diverse de copii și tineri, băieți și fete, provenind din medii variate.

Un rezultat interesant a fost cel care a demonstrat că și copiii bogați plâng, nu doar cei săraci, în sensul că primii aveau un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni și boli mintale, stări anxioase și episoade depresive majore, precum și abuz de substanțe. O primă cauză identificată a fost aceea că, în comparație cu copiii săraci, în rândul tinerilor înstăriți rata spiritualității era mult mai scăzută. Doar 15% dintre copiii și tinerii bogați practicau o credință și aveau o spiritualitate personală. Ca efect, „85% din eșantionul celor care nu erau spirituali prezentau un risc de zece ori mai mare de sociopatie”. (Dr. Lisa MILLER, Antidot pentru depresie..., p. 162).

În cazul lor, specialiștii au făcut trimitere la concepția materialistă, hedonistă sau utilitaristă de viață, pe care au numit-o „conștiința pragmatică”, în care aceștia au fost formați. Mulți dintre acești copii care aveau resurse materiale și financiare deosebite, au declarat că se simt obiecte sau trofee pentru părinții lor, care exercită o presiune puternică pentru obținerea de rezultate strălucite, de titluri și rezultate, inclusiv admiterea la facultăți de top și urmarea unor cariere strălucite, necontând prea mult ca persoane. Nesimțindu-se prețuiți și iubiți necondiționat, deschideau larg porțile anxietății, dependențelor și tristeții.

Spiritualitatea personală profundă – scut împotriva abuzului, adicțiilor și a sinuciderii

În mod similar, aceleași cercetări aprofundate au constatat că adolescenții care aveau o spiritualitate personală puternică erau cu 40-80% mai puțin predispuși să facă abuz de substanțe sau să dezvolte o dependență. Credința vie și lucrătoare are efecte și în protecția împotriva sinuciderii. Atunci când au încercat să identifice factorii de protecție împotriva tentativelor suicidare, cercetătorii au constatat că nu exista nici o variabilă care să identifice la modul absolut prezența sau absenta manifestărilor suicidare, cu excepția uneia: spiritualitatea personală puternică este singura variabilă invers proporțională asociată cu sinuciderea. (Dr. Lisa MILLER, Antidot pentru depresie..., p. 94).

Așadar, precum arată fără echivoc cercetările de neuroimagistică, „creierul spiritual”, conștiința spirituală și credința personală joacă rolul de tampon împotriva efectelor psihologice negative ale evenimentelor și momentelor stresante din viață, precum traumele și durerile fizice, bolile, divorțul sau moartea unei persoane apropiate sau, cum subliniază specialiștii, „nivelurile scăzute de simptome depresive sunt asociate cu nivelurile ridicate de credință personală. Asta înseamnă că, dacă aveți un grad ridicat de spiritualitate, sunteți mai puțin predispus la depresie” (Dr. Lisa MILLER, Antidot pentru depresie..., p. 71).

În concluzie, potrivit cercetărilor științifice de ultimă oră, spiritualitatea personală protejează în proporție de 80% tinerii împotriva depresiei, a consumului de substanțe sau a dezvoltării unor dependențe, precum și împotriva ideației și a tentativelor de suicid, constituind o adevărată barieră și un scut în calea dezvoltării acestora, un tampon între lumea exterioară, neliniștită și frământată, asemenea unei mări agitate, și propriul univers interior.

De fiecare dintre noi depinde dacă trăim în limitele „conștiinței pragmatice” hedoniste și utilitariste sau activăm, deșteptăm și punem în lucrare „creierul spiritual”, „conștiința spirituală” și „sinele spiritual”, în care este sălășluit Dumnezeu, Cel care așteaptă răspunsul nostru la apelul Său iubitor și mântuitor sau, cum Însuși Mântuitorul Iisus Hristos o spune: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Dacă viața departe de El se desfășoară în tenebrele suferințelor lăuntrice, între care depresia este frecvent întâlnită, viețuirea în universul spiritual al credinței aduce sufletului pace și bucurie, liniște și mântuire.