Viața protosinghelului Ioil Gheorghiu
În anul 1949, la 1 septembrie, a fost numit stareț al Mănăstirii Sihăstria în locul Arhimandritului Cleopa Ilie, transferat la Mănăstirea Slatina-Suceava, cu 30 de călugări.
Protosinghelul Ioil Gheorghiu s-a născut în anul 1908, în satul Cut, comuna Dumbrava Roșie-Neamț, primind din botez numele de Ioan. Părinții săi erau foarte evlavioși. Tatăl lui a murit în primul război mondial, iar mama sa, Ecaterina, a dus văduvia în frică de Dumnezeu până la adânci bătrâneți, dând o aleasă educație creștinească celor patru fii ai săi.
În anul 1932, la 24 de ani, printr-o chemare lăuntrică, Ioan a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, devenind ucenic de chilie al vestitului egumen, Protosinghelul Ioanichie Moroi, de la care a deprins marea nevoință a vieții duhovnicești. Mama, deși văduvă, a fost și ea bucuroasă să aibă un fecior la mănăstire.
În anul 1936 a fost tuns în marea schimă monahală, după tradiția Muntelui Athos, primind numele de Ioil. Apoi a fost hirotonit diacon și preot și a slujit cele sfinte cu multă evlavie și credință, până la bătrânețe, fiind nelipsit de la sfintele slujbe, ziua și noaptea. Iar în anul 1949, la 1 septembrie, a fost numit stareț al Mănăstirii Sihăstria în locul Arhimandritului Cleopa Ilie, transferat la Mănăstirea Slatina-Suceava, cu 30 de călugări.
În primăvara anului 1959 a fost schimbat din stăreție și trimis cu domiciliul forțat în satul natal, împreună cu mii de călugări, din cauza persecuției ateiste din anii 1959-1964. În anul 1964 a fost primit ca viețuitor în Mănăstirea Horaița-Neamț, iar în anul 1968 revine la Sihăstria, mănăstirea metanie. Din anul 1978 și până la sfârșitul vieții sale a fost bolnav.
La 12 iunie 1986, în dimineața praznicului Înălțării Domnului, și-a dar obștescul sfârșit înălță sfârșit, strămutându-se cu pace Ia cele cerești.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 683)
Sfântul Cuviosul Paisie de la Sihăstria avea un dar neobișnuit cu care pătrundea conștiința și inimile credincioșilor
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro