La Editura Doxologia a apărut lucrarea „Înger pământesc şi om ceresc”. Părintele Eusebiu Giannakakis (1910-1995). Traducerea din neogreacă este realizată de Mircea Ştefan.

Părintele Eusebiu a fost o „floare a pustiei”, aşa cum mulţi l-au numit, răsădită în inima mult zgomotoasă a capitalei Greciei. Plecarea sa de la mănăstire a fost pur şi simplu „o mutare din loc”, deoarece el trăia în pustia cea mai dinlăuntru şi în isihia inimii. În ciuda programului epuizant  şi a multor împrăştieri, pe care i le crea slujirea în spital, nivelul duhovniciei lui era foarte ridicat.

Trăia continuu prezenţa lui Dumnezeu în el şi se ruga neîncetat. Rugăciunea pentru el era deja o stare de fapt, o permanentă aţintire tainică a lui Dumnezeu. Cu grijă şi cu frică de Dumnezeu îşi ţinea mintea în priveghere duhovnicească. Câţi se apropiau de el, gustau roadele lucrării lui sfinte, simţeau lângă el harul şi căldura Sfântului Duh. A fost un mare luptător, un sârguincios al Împărăţiei.

Toată viaţa stareţului, luată în detaliu, a fost o predică tăcută. Era exemplu şi model de om cu viaţă în Hristos, deoarece trăia  în el. Cuvios, fără răutate, integru, plăcut, smerit, plin de har şi înţelepciune.

Grija lui necontenită era cum să fie pe placul lui Dumnezeu. „Noi suntem case a lui Dumnezeu, ogorul Lui... Iubirea lui Dumnezeu, care ne este dăruită din belşug prin Sfintele Taine şi prin slujbe, canonul personal, Rugăciunea lui Iisus şi studiul cărţilor patristice, spre aceasta ţintesc: să ne zidească pe noi înşine casă trainică… Să fim neîncetat cu luare aminte la noi înşine. Pe lume au existat clădiri strălucitoare, aşezăminte şi mănăstiri frumoase, care s-au pustiit pentru că nu au fost oameni drepţi şi cumpătaţi care să le locuiască… aşadar, ajutaţi de harul lui Dumnezeu şi de mijlocirile sfinţilor, să facem mai mult efort în a ne zidi pe noi înşine. Sfinţii în cer se roagă şi mijlocesc pentru noi, dar şi gândul şi străduinţa noastră să fie cum să ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte, trainice, luminate, curate şi fără prihană. Să lucrăm cu conştiinciozitate, sinceritate şi devotament.”

Părintele Eusebiu era un monah adevărat, cuvios, fără răutate, templu însufleţit al Mângâietorului, a devenit un pol de atracţie pentru mulţi tineri,  care doreau să ridice jugul bun al Domnului. Suflete care erau fermecate de  vieţuirea monahală, „înaripate cu dumnezeiască dragoste”, vedeau în persoana stareţului pe acel harismatic însoţitor al miresei până în faţa Sfântului Altar.

Cultiva în fiii lui duhovniceşti  duhul păcii, al optimismului şi al bucuriei. În fiecare zi era copleşit de multe şi serioase responsabilităţi , însă, având pace cu Dumnezeu, iradia şi în exterior pacea lui interioară. Privirea, vorba, mişcările, toate mărturiseau că „Domnul păcii” Se odihnea în inima lui.

Părintele Eusebiu era foarte aspru în viaţa personală, ascetic şi tăcut. Cu toate acestea, atrăgea alături de el o mulţime de oameni tineri, care îl iubeau şi care nutreau faţă de persoana lui un respect şi un devotament nemărginit. Chipul lui blând, inima sa smerită, iubirea sa desăvârşită, atmosfera evlavioasă pe care o crea în jurul persoanei lui, harul catehezelor sale zilnice, atrăgeau ca un magnet mulţimi de credincioşi, în marea majoritate tineri. Astfel, cercul fiilor lui duhovniceşti devotaţi se lărgea neîncetat. Părintele Eusebiu, în ciuda caracterului său introvertit şi iubitor de pustie, reuşise să deschidă drumuri şi orizonturi strălucitoare şi laminate de harul dumnezeiesc  pentru tinerii care îl urmau cu o încredere totală.

Fără programe sau metode care să impresioneze, ci, numai prin viaţa personală, Părintele Eusebiu devenise ca un pol de atracţie pentru tinerii care caută ceea ce este autentic, sfânt, iar când îl găsesc I se dedică.

Stareţul inspirat avea harisma de a exprima înţelesuri teologice adânci, prin cuvinte simple. Cuvântul lui nu era niciodată fals. Reprezenta expresia şi rezultatul vieţii sale întru Hristos. Spre exemplu, spunea deseori: „Să păşim pe pământ, dar să trăim în cer”.  Aceasta nu era o figură de stil, ci reprezenta o experienţă adevărată pentru el , fiindcă, într-adevăr, trăia pe pământ, dar era cetăţean al cerului, “înger pământesc şi om ceresc”. De aceea, şi cuvântului lui avea întotdeauna un rezultat pozitiv, mişca sufletele şi le făcea să-şi pună problema mântuirii, conducându-le astfel, la pocăinţă. Mulţi care l-au auzit vorbind, au luat marea hotărâre de a-şi schimba cursul vieţii şi de a se apropia de Dumnezeu.

Participarea la slujbe, rugăciunea, lupta împotriva omului celui vechi, pocăinţa şi viaţa mistică  erau, de obicei, principalele teme ale predicii lui. Nu îi plăceau concesiile şi atitudinea căldicică. Atrăgea întotdeauna atenţia asupra “duhului lumesc şi a vieţii lumeşti, care sunt ca vântul sud-vestic, care arde tot ce a fost semănat bun şi sfânt în suflet.” În unele momente, cuvântul lui devenea arzător, profetic. Emoţia lui era evidentă când vorbea  despre „nemărginita iubire a lui Dumnezeu” sau despre cât de mult „rănim pe Dumnezeu prin păcatele noastre”.      

Cartea „Înger pământesc şi om ceresc”, Părintele Eusebiu Giannakakis (1910-1995) poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.