Părintele Eusebiu (Evsévios), după numele de botez – Antónios, s-a născut în anul 1910 în localitatea Gheorghítsi din Sparta, fiind cel de al șaselea copil din cei opt ai familiei lui Ilías și Hristoúlei, oameni evlavioși, care și-au crescut copiii în credință. După ce a terminat clasele primare, a lucrat din greu pe ogoarele tatălui său, fiind priceput la toate muncile agricole. La șaptesprezece ani a plecat în Atena, pentru a-și găsi de lucru. La început a lucrat la fabrica de băuturi a unchiului său.

Acolo a aflat de Părintele Ignátios Koliópoulos, preot și membru fondator al asociației teologilor „Zoí” (Viața), un Ieromonah cu viață sfântă, ce i-a devenit de atunci Părinte duhovnicesc. Mergea des să-l cerceteze. Avea multă evlavie față de dânsul și făcea ascultare desăvârșită de sfaturile sale. Trăia viața duhovnicească cu inima arzând, cu un foc lăuntric. Era cuviincios, aspru cu sine, ducându-și viața cu multă grijă. La locul său de muncă era harnic și cinstit, dar iubea mult slujbele Bisericii.

În anul 1941 a intrat la Mănăstirea Sfânta Lavră, pentru a intra ca ucenic la Gheronda Serafim Rigópoulos. Mai târziu, între anii 1948 – 1950, prin strădania și râvna prin care s-a remarcat, a jucat un rol hotărâtor în lucrările de reconstruire a Mănăstirii.

În anul 1951, a început studiul în cadrul Facultății de Teologie din Atena. În anul 1952 este hirotonit preot în biserica Maicii Domnului Kapnikaréa de către kyr Agatonic, Mitropolit de Kalávryta și Egaleía.

În luna imediat următoare este numit preot slujitor la Spitalul Hipocrate din Atena. A fost mângâiere și sprijin bolnavilor Atenei pentru mai bine de trei decenii. În același an, Theóklitos, Arhiepiscopul Atenei, l-a hirotesit Duhovnic și l-a ridicat la rangul de Arhimandrit. De atunci și până la sfârșitul vieții sale s-a aflat în această anevoioasă slujire de părinte duhovnicesc.

Timp de aproape treizeci și cinci de ani, Părintele Eusebiu a trăit în spital ca un ascet. Era o „floare a pustiei în mijlocul lumii”. Pentru a se afla în permanență în preajma bolnavilor, a ales să locuiască în spital, într-o cămăruță simplă. În toți acești ani mânca ce primea de la cantina spitalului. De multe ori, aceasta se închidea și rămânea flămând, dar nu s-a plâns niciodată. Hrana sa era alinarea, bucuria și folosul duhovnicesc al bolnavilor. I-a slujit pe cei în suferință cu un simț al răspunderii rar întâlnit, cu lepădare de sine și cu o râvnă dumnezeiască. Avea un fel al său de a comunica cu bolnavii. Trecea zi de zi prin saloane, se apropia de fiecare bolnav și încerca să îl ajute duhovnicește. Era un adevărat părinte și duhovnic, fiind înzestrat cu multe daruri.

Ieșind la pensie, în noiembrie 1987, a întemeiat Mănăstirea de maici „Sfântul Ioan Teologul”. Cu un însemnat sprijin moral și material venit din partea Preasfințitului Mitropolit Ambrozie, vechea clădire a fost renovată din temelii. Viața duhovnicească a Mănăstirii a luat amploare. Venirea Părintelui Eusebiu în Mitropolia de Kalávryta și Egaleía a fost considerată o binecuvântare a lui Dumnezeu și un dar al Cerului. În cei opt ani cât a viețuit aici a reînnoit duhovnicește eparhia Egaleía. Deoarece spațiul vechii clădiri s-a dovedit neîncăpător pentru buna funcționare a Mănăstirii, la cei 77 de ani ai săi, Gheronda a început titanica lucrare de ridicare a unui nou lăcaș. Ridicarea noii clădiri a fost o adevărată minune, deoarece nou înființata Mănăstire nu avea bani, nici vreo proprietate sau alte bunuri ca surse de venit. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă în anul 1991, iar în 1995, când Gheronda a dormit în Domnul, lucrările erau aproape încheiate.

Părinte cu experiență în viața monahicească, a organizat Chinovia potrivit principiilor adevăratului monahism ortodox și a învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii noastre. Prin sfintele sale sfaturi duhovnicești le învăța și le călăuzea neobosit pe monahii pe calea cea strâmtă a viețuirii îngerești. Gheronda primise de la Dumnezeu toate virtuțile. Sufletul său avea o curăție îngerească. Lipsit de vicleșug, nevinovat, simplu. Încununarea tuturor, însă, erau dragostea sa nețărmurită și preaadânca sa smerenie. Gheronda avea harisma rugăciunii neîncetate și și-a cunoscut dinainte sfârșitul. A dus boala dureroasă a cancerului cu răbdare și mulțumire și a avut mintea limpede până la sfârșit.

În ultimele zile ale vieții sale pământești, veneau la mănăstirea Sfântului Ioan Teologul fiii săi duhovnicești din toate părţile Greciei și din străinatate, să ia ultima binecuvântare. Au venit Arhierei, preoți, monahi și monahii. Cu toate că avea dureri insuportabile, îi primea pe toți cu bucurie. Pe maici le îndemna să aibă unitate și dragoste. Pe 19 iunie 1995 a plecat la Domnul cu pace.

*La editura Doxologia au văzut lumina tiparului trei cărți cu învățăturile acestui mare părinte duvovnicesc: „Să coborâm cerul în inimile noastre”, „Din preaplinul inimii părintești, vol. 1”, „În mijlocul durerii, la căpătâiul celor suferinzi” și una despre viața minunată pe care a petrecut-o pe pământ: „Înger pământesc și om ceresc”. Părintele Eusebiu Giannakakis (1910-1995).