Sfinții Părinți ne spun că inima omului este înțesată de rădăcinile patimilor, înfipte adânc și înțelenite cu tărie. Deci, când omul, iluminat de Dumnezeu, încearcă să smulgă o patimă (în definitiv s-o transforme), să-i rupă rădăcinile, să le apuce cu grebla și să le arunce, o dată cu patima sfâșie și inima care varsă sânge și simte durerea. Omul, dacă nu suferă această durere, rămâne pe loc, părăsește lupta și se menține în continuare păcătos și pătimaș. Acceptând suferința, el va smulge suferința patimii și se va izbăvi.

De aceea, Sfinții Părinți prin asceză, iluminare și rugăciune s-au nevoit și s-au constrâns pe ei înșiși scoțând ușor, una câte una, chiar și rădăcinile cele mai mici și au ajuns la starea de despătimire.

(Ne vorbește starețul Efrem Filotheitul, Meșteșugul mântuirii.Omilii)