O, tu pierzătorul cel mai rău şi duşmanul sufletelor omeneşti, care născoceşti orice fărădelege, degeaba mă tulburi neîncetat cu visele din timpul nopţii: ba cu cele pline de tristeţe, ba cu cele pline de bucurie! Sau crezi că prin ele ademeneşti sufletul meu şi îl determini să fie atent la ele, de parcă ar fi drepte? Piei, ticălosule, piei de la mine împreună cu vicleşugurile tale! Hristos este Mântuitorul meu. El este pentru mine lumina şi veselia, lauda şi slava şi ajutorul nebiruit şi zidul cel mai tare împotriva ta.

Niciodată nu mă vei face – şi spun aceasta nădăjduind în Hristos! – să iau în seamă fandoselile tale de parcă ar fi adevărate. Chiar de la început te-am aflat că tu eşti zavistnicul vieţii mele, povăţuitorul pocit şi şarpele urzitor de rele şi tot ceea ce e al tău nu e nimic altceva decât o înşelăciune care îndepărtează de Dumnezeu şi conduce în iad, chiar dacă uneori tu ai arăta ceva drept. Căci doar nu pentru folosul sufletului apari tu şi uneori arăţi în vis ceva drept. Aşa cum pescarul aruncă undiţa nu fără gânduri ascunse, cu momeală, aşa şi tu te străduieşti prin acestea să atragi sufletul către marea vrajă şi să-l supui cârmuirii tale celei distrugătoare ca astfel să-l înalţi în mândrie şi să-l bagi cu forţa în prăpastia trufiei cea iubită de tine. Sau, arătându-i pe ucigătorii de Hristos că se află în lumină împreună cu Moise, iar pe Hristos împreună cu ucenicii Lui în întunericul adânc, vrei să îl convingi să se unească cu ucigătorii lui Hristos, aşa cum ai convins printr-o astfel de vedenie un oarecare călugăr să renunţe la dreapta credinţă şi să primească necredinţa jidovească, cea urâtă de Dumnezeu.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 163)