Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a ajuns la final

Episcopia Caransebeşului

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a ajuns la final

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte s-a încheiat cu Sfânta Liturghie săvârșită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița. Sfânta slujbă a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de ei fiind un sobor de preoți și diaconi.

Autorități centrale și locale și sutele de tineri s-au rugat împreună cu soborul slujitor, ca o încununare a tot ceea ce au desfășurat aceștia la ITO Banatul de Munte. Un număr mare dintre tineri s-a împărtășit și cu Sfintele Taine la Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, iar tinerii au cântat la momentul chinonicului câteva pricesne. La final Preasfințitul Părinte Veniamin le-a împărtășit celor prezenți un cuvânt de învățătură.

„Au fost zile de comuniune, rugăciune, comunicare și diverse activități efectuate de tinerii noștri dragi, veniți nu numai din Eparhia Caransebeșului, ci și din alte eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv tineri din Basarabia de Sud, dar și din Episcopia Daciei Felix. Îi mulțumim Domnului pentru aceste zile de har, de iubire, aceste zile în care într-adevăr tinerii de toate vârstele, așa cum ne spune adeseori Părintele Patriarh Daniel, s-au întâlnit în reședința județului Caraș-Severin și au petrecut frumos împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, Au fost zile încărcate, zile în care tinerii noștri s-au bucurat, dar s-au și împărtășit din cuvântul lui Dumnezeu”, a afirmat Preasfințitul Lucian.

În perioada 29 august - 1 septembrie, 500 de tineri din Reșița, din Caraș-Severin, din 17 județe ale țării, precum și din Serbia și Republica Moldova au desfășurat mai multe activități spirituale, culturale, recreative în municipiul de pe Bârzava. Tinerii au participat la rugăciune, au descoperit patrimoniul orașului și au interacționat cu localnicii, au participat la conferințe și ateliere tematice, dar și la mai multe programe artistice.

Citește despre: