În încheierea vohodului de la vecernie, preotul aflat în fața Sfintelor Uși deschise exclamă: „Înțelepciune, drepți!”. Este momentul de maximă importanță pentru slujba vecerniei. În vechime, acum era adus sfeșnicul în mijlocul comunității și era aprinsă lumina, simbolizând pe Mântuitorul Iisus Hristos, lumina lumii. În momentul aprinderii lumânării, preotul îndemna pe credincioși la înțelepciune. În același timp, se referea și la ordinea din biserică – având în vedere perioada persecuțiilor, atunci când credincioșii erau într-o continuă mișcare, din cauza pericolului iminent.

După încetarea persecuțiilor, „Înțelepciune, drepți!” a primit o valoare simbolică: evlavie, bunăcuviință și chiar o atenție duhovnicească. În acest sens, au existat câteva comentarii care au acordat acestei formule sensul de „Înțelepciune dreaptă”.

În varianta statornicită, în cărțile de cult românești, exclamaţia „drepți” vrea să sublinieze faptul că participanții la vecernie, atât clerul, cât și credincioșii, trebuie să petreacă momentele de rugăciune cu toată cucernicia.

Exclamația poate face referire și la statura dreaptă a corpului. La biserică nu stăm oricum. Rânduielile cultice au prescrise momentele în care credinciosul se poate așeza, poate sta în genunchi sau în picioare. Astfel, poziţia dreaptă este necesară pentru întâmpinarea simbolică a lui Hristos, Cel Care este „Înţelepciunea de la Dumnezeu” (I Cor. 1, 30) şi care trebuie întâmpinat prin atitudine fizică, plină de respect.