Slujba Tainei Botezului este precedată de o rânduială mai specială, numită rânduiala catehumenatului. O numim așa deoarece în cadrul ei candidatul la botez este făcut catehumen, adică trece prin treapta intermediară dintre starea de necreștin și cea de creștin. Treaptă care odinioară dura un timp mai îndelungat, timp în care cel ce voia să treacă la creștinism trebuia să învețe adevărurile fundamentale de credință și să se pregătească sufletește pentru intrarea în Biserică prin Botez.

Astfel, la începutul rânduielii catehumenatului, cel ce vine spre Botez este dezbrăcat de hainele sale și descălțat, și rămâne numai în cămașă, însemnând prin aceasta că se dezice, se leapădă de toate cugetele, simțirile și obiceiurile cele rele ale vechii sale stări, că se leapădă de viața din trecut și de umblarea în căile păcatului. Apoi preotul suflă de trei ori în chipul crucii pe fața lui, însemnându-l de trei ori, la frunte, la gură și la piept, punându-și mâna pe capul lui. Prin toate aceste semne, cel ce urmează a fi botezat este pus sub aripa și paza lui Hristos și, așa cum se spune în rugăciunea care însoțește punerea mânilor, este „scris în Cartea vieții și unit cu turma moștenirii Lui”.

Știm că omul nu poate trăi fără aer. Însă aerul acestei lumi căzute este stricăcios, sălaș al puterilor răului, iar viața pe care o hrănește nu este viața cea adevărată. Suflarea preotului închipuie suflarea lui Dumnezeu care alungă și spulberă pe vrăjmașii Săi. Ea mai semnifică și suflarea de viață prin care Dumnezeu l-a făcut la început pe om făptură vie și precum Mântuitorul a dat Sfinților Săi Apostoli puterea Sfântului Duh suflând asupra lor, tot așa și catehumenul, prin suflarea preotului, este zidit sau născut a doua oară, spre viața cea nouă, spirituală, pe care ne-a dat-o Cel ce ne-a mântuit pe cruce și Care „cu suflarea gurii Sale va nimici pe cel fără de lege” (II Tesaloniceni 2, 8).

(Jean-Claude Larchet, Viața sacramentală, traducere din limba franceză de Marinela Bojin, Editura Basilica, București, 2015, pp. 40-51)