„Ducem casa în Biserică şi Biserica în casă”

Sentimentul de însingurare, atât de pronunţat pentru orice român plecat în străinătate, nu dispare total. Legăturile foarte frumoase şi pline de substanţă duhovnicească stabilite între membrii aceleaşi parohii – iar mai nou, am văzut în ultimii ani ai misiunii noastre, chiar frumoasele legături stabilite de membrii unor comunităţi din diferite oraşe sau ţări – ajung să compenseze lipsurile inerente îndepărtării de cei apropiaţi şi dragi. Nu ne simţim singuri, atâta vreme cât streaşina Bisericii ne oferă odihna sufletească, pentru noi ca români şi ortodocşi.

INTERVIU CU PS MACARIE DRĂGOI

PS Macarie (din botez: Marius-Dan) Drăgoi s-a născut la 9 mai 1977, în Căianu-Mic, județul Bistriţa-Năsăud, fiind cel de-al treilea copil în familia credincioşilor ortodocşi Vasile şi Ana din localitatea Spermezeu, jud. Bistriţa-Năsăud. A urmat Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Mitropolit Dosoftei” din Suceava (1991-1996), apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000), precum şi studii de perfecţionare sau specializare în Franţa şi Marea Britanie (vorbeşte curent engleza şi franceza). În 2008 a obţinut titlul de Doctor în Teologie, cu teza Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania (1874-1916). Convergenţe şi divergenţe. A fost secretar de cabinet al ÎPS Bartolomeu Anania, redactor la Radio Renaşterea şi profesor de religie la Şcoala „Ioan Bob” din Cluj-Napoca, eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca şi profesor-duhovnic la Seminarul Teologic Ortodox din metropola Ardealului. Tuns în monahism, cu numele Macarie, de către ÎPS Andrei al Alba Iuliei (acum Mitropolit la Cluj), naş de călugărie fiindu-i PS Vasile Someşanul, la 5 martie 2008 a fost ales în fruntea Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa de Nord, la 2 mai 2008 – de Izvorul Tămăduirii – a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca şi la 6 iulie 2008 a fost întronizat în Catedrala Episcopală Sârbă din Stockholm. A publicat până în prezent 10 cărţi şi peste 40 de studii pe teme teologice, istorice şi etnologice, în limba română şi în limbi de circulaţie internaţională, în diferite reviste de specialitate şi volume colective din ţară şi din străinătate, precum şi peste 100 de articole, recenzii şi interviuri în diferite periodice bisericeşti şi culturale.

Preasfinţia voastră, păstoriţi o comunitate de români aflată la mare distanţă geografică faţă de ţară, în Scandinavia. Vă simţiţi cumva stingher în Europa de Nord ca român şi ortodox?

Prin mila lui Dumnezeu, păstoresc frumoasele comunităţi româneşti din Scandinavia, aflate departe atât de ţară, dar şi între ele, răspândite geografic pe teritoriul Danemarcei, Suediei şi Norvegiei. Fiind în slujba Mântuitorului Hristos şi a fraţilor Săi mai mici, nu am cum să mă simt stingher, ci un misionar aflat într-o permanentă lucrare, cu atât mai mult cu cât nevoia de păstrare şi afirmare a identităţii noastre culturale şi spirituale rămâne în mare parte datoria Bisericii Ortodoxe strămoşeşti. Sentimentul de însingurare, atât de pronunţat pentru orice român plecat în străinătate, nu dispare total. Legăturile foarte frumoase şi pline de substanţă duhovnicească stabilite între membrii aceleaşi parohii – iar mai nou, am văzut în ultimii ani ai misiunii noastre, chiar frumoasele legături stabilite de membrii unor comunităţi din diferite oraşe sau ţări – ajung să compenseze lipsurile inerente îndepărtării de cei apropiaţi şi dragi. Nu ne simţim singuri, atâta vreme cât streaşina Bisericii ne oferă odihna sufletească, pentru noi ca români şi ortodocşi. Vorbesc la plural, pentru că acolo trăiesc toate bucuriile şi întristările românilor şi de aceea nu ne permitem luxul de a simţi altceva decât simt ei. Ca ierarh şi urmaş al Apostolilor, transmit în această parte de lume, dornică de lumină şi căldură în perioada nopţilor polare, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efeseni 5, 8), pentru ca astfel toţi să devenim luminători prin credinţă şi vieţuire în această parte de lume.

Niciodată nu pierdeţi ocazia de a participa – cu tot sufletul – la hramurile mari din România, la evenimentele importante ale ecclesiei. În ultima vreme, care au fost acestea?

Cred că accentul ar trebui pus un pic diferit, nu că ratez eu vreun eveniment, ci că, ori de câte ori sunt invitat şi pot veni, o fac cu multă bucurie. Cu adevărat, participarea la evenimentele de suflet şi zidire duhovnicească din ţară reprezintă un popas de încărcare spirituală aparte, cu care mă întăresc pentru misiunea scandinavă. Aţi punctat bine că aceste evenimente nu sunt numai ale unor comunităţi, ci ale întregii ecclesii (Biserici), pentru că bucuria pe care o trăiesc prin prezenţa mea în ţară e reciprocă pentru bucuria prezenţei altor ierarhi la evenimentele din eparhia noastră. În ţară am fost prezent la diferite evenimente duhovniceşti şi culturale, atât la invitaţia confraţilor ierarhi, cât şi a unor comunităţi monahale sau de enorie, unde, tot cu binecuvântarea chiriarhului locului, am slujit Dumnezeiasca Liturghie. Dintre slujirile din ultima vreme amintesc cele din zona mea natală, de pe Văile Ţibleşului, precum şi cele în penitenciarele şi aşezămintele filantropice şi de tineret din eparhia Clujului. De asemenea, amintesc şi salba de slujiri din zona Bucovinei, unde, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, am slujit în această vară, începând cu frumoasa sărbătoare a Sânzienelor din 24 iunie, a prăznuirii Aducerii moaştelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou în cetatea Sucevei. La toate aceste slujiri m-am întărit duhovniceşte, alături de oamenii frumoşi aflaţi pe cărarea mântuirii.

Pentru că a venit vorba despre Moldova binecredincioasă, deşi sunteţi ardelean, vă leagă nenumărate lucruri de această frumoasă regiune a României. Care sunt acestea?

Sunt multe lucruri care mă leagă de Moldova, însă aş aminti pe cele ale formării mele duhovniceşti şi teologice. În primul rând, faptul că am studiat la Seminarul Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava reprezintă începuturile acestei legături. Acolo nu am găsit doar profesori bine pregătiţi, ci mai ales oameni la umbra cărora m-am format duhovniceşte. Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost pentru mine modelul şi reperul statorniciei în lucrarea pastorală şi a slujirii liturgice. Nu se uită atât de uşor hramurile de la Mânăstirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, de Sânziene, unde simţeam cum românii din toată ţara vibrau în rugăciune într-un singur suflet. Acolo se adunau şi maramureşenii, năsăudenii şi alţi ardeleni cu fraţii lor megieşi moldoveni. Mă simţeam ca acasă, într-un chip plenar. Nu pot să nu amintesc aici de chipurile părinţilor din mânăstirile Moldovei. În perioada studiilor mele seminariale sucevene, poposeam în mânăstirile bucovinene şi în cele nemţene pentru a primi sfat şi îndemn de la călugării de aici. Astfel l-am cunoscut şi pe marele duhovnic, Arhimandritul Cleopa Ilie de la Mânăstirea Sihăstria, de la care simţeam că primesc putere pentru desăvârşirea cultural-teologică, dar şi duhovnicească. Părintele Cleopa a fost cel care m-a încurajat în preţuirea vieţii monahale şi a slujirii sacerdotale, iar la înmormântarea sa mi-a fost rânduit a-l întâlni pe cel care m-a chemat la slujirea episcopală, pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care la acea vreme era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, eu fiind atunci secretarul de cabinet al Înalt Preasfinţitului Părinte Bartolomeu al Clujului. Tot în Moldova am şi foarte mulţi colegi, care acum păstoresc frumoasele sate bucovinene. Ne leagă şi aceste prietenii ale şcolii, pentru că în perioada studiilor ei m-au primit, deşi eram ardelean, ca pe unul „de-al casei”. Mă leagă, aşadar, oamenii şi locurile binecuvântate ale Moldovei, cu firele nevăzute ale bucuriei şi formării duhovniceşti.

Prin ce credeţi că se remarcă credinţa moldovenilor faţă de, să spunem, cea a ardelenilor?

Credinţa moldovenilor nu e distinctă de cea a ardelenilor, ci este egală în intensitate şi, poate, puţin nuanţată în specificitate. Dacă privim istoria zbuciumată a ardelenilor în ultimele trei secole, în care afirmarea identităţii şi mărturisirea credinţei ortodoxe era interzisă, înţelegem poate mai bine felul lor de a fi. În Moldova, prezenţa mânăstirilor şi a marilor duhovnici era şi este ceva natural, firesc, astfel încât regulile sociale şi cutumele satului conduceau către o atitudine liberă şi deschisă pentru afirmarea credinţei. Aceasta ar fi distincţia, însă credinţa este la fel de valoroasă şi lucrătoare în ambele regiuni tradiţionale.

Cu care dintre actualii ierarhi aveţi o legătură mai specială, dată fiind şi distanţa faţă de ţară? Întreb asta deoarece v-am întâlnit în mai toate eparhiile, la ocaziile mari. Cu toate astea, trebuie să aveţi un loc de suflet, mai apropiat de inimă...

Nu aş vorbi de relaţii sau legături speciale, pentru că am fost primit în colegialitatea sinodală cu toată dragostea de către toţi ierarhii. Însă este firesc să se cultive unele dintre acestea, fie prin natura proiectelor pe care le-am dezvoltat, fie prin sfaturile şi ajutorul de care am beneficiat pe parcursul formării mele din partea unora dintre ierarhi. Preafericitul Daniel reprezintă un model în slujirea pastorală contemporană. În Părintele Patriarh regăsesc îngemănate virtuţile teologice: inteligenţa credinţei şi bucuria mărturisirii întruchipate în realismul duhovnicesc atent la semnele vremii. Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este cel care m-a cunoscut şi încurajat încă din perioada formării mele în şcoala teologică suceveană, iar ulterior alţi mulţi ierarhi de acum ai Bisericii noastre. Sentimente de preţuire am faţă de toţi ierarhii Sfântului Sinod. Cu toţii suntem în acelaşi duh al slujirii de Biserică şi neam, pentru mântuirea şi propăşirea poporului nostru dreptmăritor, în firescul vieţii în Hristos.

Unde v-aţi format duhovniceşte? Dar teologic?

După cum am amintit ceva mai devreme, a te forma teologic implică şi formarea duhovnicească. Pentru a te forma duhovniceşte trebuie să înveţi să te cunoşti pe tine şi pe Dumnezeu, să te rogi neîncetat. Nu întâmplător spunea Evagrie: „Dacă eşti teolog, roagă-te; iar dacă te rogi, eşti teolog”. Aşadar, nu pot disocia perioada formării mele duhovniceşti de cea teologică. Recunosc, însă, că formarea mea duhovnicească a început la Mânăstirile Sihăstria Neamţului şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, iar cea teologică, in stricto sensu, la Seminarul Teologic de la Suceava şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Cluj, unde am avut parte de dascăli deosebiţi.

Aţi simţit vreodată că vârsta tânără pe care o aveţi a reprezentat un neajuns, o piatră de poticnire în lucrarea de păstor şi administrator?

La momentul hirotoniei mele întru arhiereu, ierarhii hirotonisitori mi-au rostit cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate tânărului său ucenic Timotei, aşezat episcop în metropola Efesului: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale” (I Timotei 4, 12). Eu le-am mulţumit şi le mulţumesc că mi-au preţuit tinereţile. Pentru misiunea mea, tinereţea a fost un mare atu, pentru că mi-a permis călătorii lungi şi obositoare, slujiri dese în locuri îndepărtate, precum şi lucrare misionară până la ore târzii din noapte, fără a simţi oboseala. Nu m-am simţit niciodată privit altfel doar pentru că eram tânăr, pentru că responsabilităţile slujirii şi misiunii erau aceleaşi, indiferent de vârstă. Am învăţat şi încă învăţ permanent de la cei care îmi oferă sfat şi îndemn. Asta simt că înseamnă tinereţea pentru mine, disponibilitatea de a te adapta şi a birui provocările lumii acesteia, fără a te schimonosi în iureşul greutăţilor pe care le întâmpini.

Aţi pus pe picioare, de la zero, o eparhie întinsă aflată într-o zonă cu mai puţini români şi cu o populaţie autohtonă cvasi-descreştinată. Aţi trecut peste toate obstacolele. Cevă doriţi acum ca performer al vredniciei sinodale, în mod esenţial?

Este foarte adevărat că am pornit această misiune care avea foarte puţine parohii, doar în Suedia, iar în Norvegia şi Danemarca am înfiinţat parohii şi misiuni noi, înmulţindu-le şi pe cele din Suedia, cu mult entuziasm şi năzuinţa de a lumina prin slujire sufletele puţinilor români împrăştiaţi pe întinsele tărâmuri scandinave. În slujirea misionară ducem casa cu noi în Biserică şi Biserica în casă, prin credinţa sfântă şi prin idealurile sfinţeniei pe care le împărtăşim în lupta cea bună, cu timp şi fără timp. Îmi doresc din tot sufletul ca Dumnezeu să binecuvânteze tot ceea ce eu, cu puţina mea pricepere, dar cu toată râvna am semănat, ceea ce preoţii împreună-slujitori şi credincioşii râvnitori cultivă, pentru ca atunci când Dumnezeu va cântări roadele, acestea să fie mulţumitoare.

Preasfinţia voastră, vă mulţumim pentru gândurile împărtăşite nouă cu atâta gentileţe şi vă dorim spor duhovnicesc în toate, spre buna întocmirea a trebuinţelor poporului dreptcredincios, oriunde s-ar afla acesta!

A consemnat Răzvan BUCUROIU, http://lumeacredintei.com 

Sursa: http://episcopiascandinavia.se

De la același autor

Ultimele din categorie