Cum vă caracterizați?

Sunt scriitor, tată, creștin și am o mică fermă. Sunt întotdeauna foarte ocupat, am multă energie, nu prea stau într-un loc, nu mă odihnesc foarte mult, dar meditez foarte mult și mereu sunt în căutare de ceva, întotdeauna am căutat adevărul.

Este omul stăpân al creației, așa cum spune Dumnezeu în Sfânta Scriptură?

Noi suntem lăsați stăpâni asupra lumii, ni s-a dat să o conducem, și uitați-vă ce am făcut! E ca și cum ai fi lăsat pe cineva să aibă grijă de casa ta și te-ai întoarce din vacanță găsind-o arsă. Noi asta am făcut. Mi se pare că e vorba de relație aici, deoarece noi nu vedem natura ca pe un organism viu alcătuit din ființe diferite, cu care trebuie să avem o bună relație, ci o vedem – din cauza capitalismului, globalismului, modernității – ca o sumă de resurse pe care le putem folosi după bunul plac. În orice societate tradițională sau indigenă, oamenii nu se comportau așa, ci încercau să trăiască în echilibru cu natura. Își luau cât le trebuia și trăiau simplu. Exact așa cum ne învață Hristos: este vorba despre simplitate, smerenie și problema sărăciei sau a bogăției. Când cauți bogăția se distruge creația, și aici am ajuns noi. Nu putem privi lumea și să afirmăm că suntem buni stăpâni ai ei în acest moment.

V-ați numit cândva un „ecologist în recuperare”. Ce înseamnă aceasta?

Nu prea mi se mai potrivește. M-am recuperat deja! Era vorba despre campaniile ecologiste. Încercând să văd lucrurile în ansamblu, am realizat că acest tip de acțiuni nu prea își au rostul. De atunci am pornit într-o călătorie care nu știam că mă va duce până la Ortodoxie, dar aici m-a dus.

Care ar fi motivul pentru care nu funcționează campaniile ecologice?

Dacă vă uitați, de exemplu, la campania în jurul schimbării climei, sunt multe așteptări, mult activism care nu are efect. Mulți încearcă să facă lucruri imposibile și consider că este important să-ți dai seama ce e posibil și ce nu. Clima se schimbă și nu putem opri aceasta. Trebuie să învățăm să ne descurcăm cu o asemenea situație. Nu înseamnă că nu trebuie să facem nimic, însă unele lucruri sunt mai pregnante decât altele. Cred că aceasta m-a dus la Ortodoxie, faptul că lumea modernă este într-o criză și problemele ecologice sunt un simptom al crizei. Eu cred că soluția este una spirituală. Ține de felul în care trăim, de relația noastră cu Dumnezeu, cu creația și unii cu alții. Nu prea poți vorbi despre acestea în mișcarea ecologică.

În cele din urmă, trebuie să începi cu tine însuți. O luptă spirituală este în fiecare. Aceasta e altă problemă pe care am văzut-o la mulți activiști. Dacă nu te cunoști pe tine, nu știi ce te conduce și ce se petrece înlăuntrul tău, poți răspândi neorânduiala ta în lume. Vezi multe probleme și crezi că toate sunt în afara ta, dar multe sunt înlăuntrul tău. Sunt mulți activiști care nu-și văd neorânduiala spirituală și cred că ceea ce-i face nefericiți este guvernul, sau altceva de felul acesta, dar nu-i asta. Ni se cere cunoaștere de sine. Mi-a luat mult timp să învăț aceasta.

Cum poate criza spirituală să afecteze criza ecologică?

Dacă vă uitați la criza ecologică, ce implică și schimbarea climei, veți vedea că rădăcinile ei sunt lăcomia, mândria, ambiția, egoismul, iar acestea sunt, în fond, probleme spirituale. Criza ecologică este alimentată în special de unele țări din lume, din cauza lăcomiei, a dorinței de îmbogățire, mai ales prin crearea de bunuri de care nimeni nu are nevoie. Întreaga economie modernă e bazată pe lăcomie inutilă. Nu este un proces gândit să furnizeze bunuri după nevoile fiecăruia. Lumea e plină în același timp de sărăcie, suferință și bogăție excesivă. Aceasta este o criză spirituală, pentru că dacă am fi urmat învățăturile predicii de pe munte a lui Hristos, dacă am fi încercat să trăim precum El ne-a învățat, nu am fi fost în această situație. Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că rădăcinile crizei sunt unele spirituale. Noi nu acordăm atenție acestor învățături deoarece nu mai credem în ele, nici în Dumnezeu. Credem doar în om ca centru a toate și hrănim încontinuu patimile noastre. Deci, soluția acestei crize poate părea dură – înfrânarea patimilor. Cine ar vrea să și-o asume? În lumea occidentală, în special, noi nu învățăm despre aceste lucruri, nu gândim în acest fel. Vedem că lucrurile nu merg bine și credem că aceasta se datorează economiei sau politicii. Nu spun că acest aspect nu contează, însă am construit o societate ce are la bază un mare gol și aceasta este de fapt problema cu care ne confruntăm. Mulți sesizează acest aspect, că ceva esențial lipsește în cultura noastră. Am discutat cu tinerii și am observat că valorile în care au fost crescuți nu sunt decât progresul și banii. Dar ele nu mai ajută, sunt chiar dăunătoare.

Mi se pare că prima parte a vieții dumneavoastră a fost ca o lecție de smerenie cu privire la limitele omului. Vă simțiți într-un oarecare fel smerit de calea aceasta?

Da, cred că a fost. Dar nu sunt așa de smerit pe cât aș putea fi. Sunt, totuși, mai smerit decât înainte. Când ești activist, vrei să schimbi totul, simți că o poți face și îți dorești mereu să ai controlul. Acesta poate fi un instinct bun, o dorință de a îmbunătăți lucrurile, însă poate fi și unul foarte arogant. Ajungi să crezi că tu trebuie să schimbi lumea, să o reconstruiești mai bine decât este și să o controlezi. Cred că mișcarea ecologică a fost dintotdeauna despre limite. Le spuneam oamenilor: trebuie să trăiți încadrându-vă în limite. Era o atitudine monahală într-un fel, pentru că te învăța să trăiești simplu, într-o comunitate, și să respecți natura. Trebuie să trăim conform măsurii noastre și a naturii, lucru pe care societatea noastră nu-l face. „Mișcarea verde” de azi, din păcate, a uitat aceasta și crede că poate rezolva problemele prin tehnologie. După mine, totul se reduce la smerenie. Trebuie să trăim smeriți unii față de alții, dar și față de natură, să trăim cu mult mai puțin decât avem acum. Din păcate, cred că majoritatea oamenilor nu vor să facă acest lucru.

Sunteți o persoană anti-tehnologie?

Totul se rezumă la o viață simplă, trăită între limite. Nu sunt împotriva tehnologiei, dar cred că tehnologia este o capcană pentru noi. Construim o rețea imensă de tehnologie, care se presupune că ne va face viața mai ușoară și totul mai accesibil. De fapt, devenim dependenți de ea; oamenii nu pot trăi fără ea, sunt controlați și urmăriți, le este luată întreaga informație în schimbul unor cadouri gratuite. Suntem pe cale să creăm o mașinărie enormă în jurul nostru, care devine o capcană pentru noi, este incredibil de distructivă pentru pământ și face aproape imposibilă viața fără ea. Este puțin mai bine aici la țară, unde locuiesc, dar în orașele din vest oamenii stau tot timpul pe telefoane. Sunt dependenți de ele. Statele dețin multă informație despre tine în acest fel.

Ni se pare că, pentru a salva problemele globale, este necesar să avansăm în tehnologie, dar aceasta nu ne va salva, ci ne va atrage și mai adânc în rețeaua de tehnologii de care suntem deja dependenți. Situația e pe cale să se agraveze. Ne îndreptăm spre inteligența artificială, încercând să recreăm mintea umană. Cred că faptul este unul foarte periculos și puțin diabolic, privind direcția spre care merge. Odată ce am început să vorbim despre transferul minții umane în mediul digital pentru a trăi veșnic, cred că ne aflăm pe un teritoriu periculos.

Pentru mine, acestea îmi par chiar antihristice, pentru că Îl înlocuiesc pe Dumnezeu. Încercăm să fim mai buni decât Dumnezeu, ca și cum am construi Turnul Babel din nou. Credem că nu mai avem nevoie de El și de Împărăția Sa pentru că putem transfera mințile și să ne creăm propria împărăție. Cred că există anumite duhuri periculoase în jurul acestor tehnologii, duhuri într-un sens pe care nu îl pot explica. Cred că nici măcar nu știm de ce facem aceasta.

Ne facem o viață artificială, și unul dintre motive e credința că putem crea o lume fără suferință, o viață paralelă unde lucrurile vor fi simple și fără durere, dar întotdeauna există una. Nu există vreun profesor care să ne învețe cum să depășim suferința, cum să o abordăm și să o transpunem într-o viziune spirituală: poartă-ți crucea! Nici nu mai gândim în acest fel, ci încercăm să-l evităm.

Ați descris lumea drept un capitalism tehno-feudal. Puteți dezvolta?

Există o nouă generație de oameni, cei care dezvoltă aceste tehnologii și conduc corporațiile care le gestionează. Sunt enorm de înstăriți și foarte influenți în politică. Prăpastia între bogați și săraci se lărgește rapid, iar implicarea în economie se schimbă mult, de asemenea. Ne dezvoltăm foarte repede spre o automatizare în majoritatea profesiilor umane. Sunt predicții conform cărora, în 10–20 de ani, aproape toate locurile de muncă vor fi automatizate, cu excepția celor mai complexe. Foarte multe lucruri vor fi executate de mașinării. Pentru aceasta există inteligența artificială. E și mai ieftin, desigur. Astfel, vor exista o mulțime de oameni care nu vor avea de lucru și, mai important cred eu, nu își vor găsi un sens, deoarece orice faci în viață îți dă un sens și o direcție. Există deja o diferență majoră între un grup de oameni care nu au niciun scop, drepturi sau implicare, și oamenii de la cel mai înalt nivel, care dețin majoritatea lucrurilor și controlul. Acesta este felul de tehno-feudalism despre care vorbeam.

Ce v-a făcut să alegeți Ortodoxia?

Cred că am fost condus către ea. Pe de o parte a fost o alegere, iar pe de altă parte n-a fost. Dacă aș fi fost raționalist, nu cred că aș fi fost creștin. De fapt, în nicio religie nu poți fi raționalist, deoarece religia este mai presus de rațiune. Ești condus pe o cale și eu simt că am fost condus de către Hristos la Ortodoxie. Căutam adevărul, însă nu l-am căutat în creștinism deoarece nu am crezut că-l voi găsi aici. Și tocmai aici l-am găsit! A fost ceva la care am fost condus. La un moment dat, m-am gândit: „Îmi trebuie o biserică”. Ar trebui, probabil, să fiu anglican, pentru că sunt englez, dar consider Biserica Anglicană foarte lumească. Taina a dispărut din ea. Trăiesc în Irlanda, care este foarte catolică, și cam același lucru este valabil și pentru Biserica Catolică. Așa că m-am rugat foarte mult și am descoperit că locuiesc lângă o mănăstire ortodoxă nou înființată, prima din Irlanda. Mă rugam de mult timp lui Dumnezeu să-mi trimită un preot. I-am spus: „Dacă vrei să mă alătur unei Biserici, atunci găsește-mi un preot”. I-am făcut o provocare și am găsit un preot la mănăstire. Am început să vorbim și acum îmi este duhovnic: părintele Tudor Ghiță de la Mănăstirea ortodoxă Izvorul Tămăduirii, unde am descoperit Ortodoxia și unde m-am botezat. De fapt, mai citisem despre Ortodoxie și mă gândeam: „ce interesant!” Cu cât citeam mai mult, cu atât mai mult mă gândeam: „este ceva aici ce n-am mai întâlnit până acum în creștinism”. Nu eram prea sigur ce putea fi. Mergeam spre mănăstire și mă gândeam: „nu sunt sigur dacă va fi pentru mine, deoarece nu sunt român și poate nu-i locul meu aici. Este o credință străină, dar merg oricum să văd”. A fost o experiență impresionantă și oamenii au fost foarte prietenoși și foarte primitori cu mine. Cu cât am participat mai mult la liturghie și cu cât am citit mai mult, cu atât mai mult am realizat că în Ortodoxie este o taină adâncă pe care n-o poți găsi în creștinismul apusean. Mai este și puterea slujbelor, care nu mai există la fel în creștinismul apusean deoarece, când am avut Reforma, am scos tot ritualul. Am înlăturat pe Maica Domnului, pe sfinți, monahismul, și am făcut din biserică o simplă clădire unde mergi să citești evanghelia și să asculți câteva rugăciuni. Simți că lipsește ceva esențial. Nu mi-am dat seama că în creștinism există o asemenea cale tainică oferită de Ortodoxie. Era ca și cum am descoperit din nou creștinismul, privind către cel răsăritean. Consider că până nu privești spre credința ortodoxă, nu realizezi ce s-a pierdut în apus, pentru că aveam și noi aceasta cândva, nu? Eram cu toții ortodocși cândva. Englezii erau ortodocși, irlandezii la fel, toți făceam parte din Biserică. Și m-am gândit: „aici este locul meu”. Era ciudat, mă simțeam ca și cum veneam acasă, deși în multe privințe era destul de străin pentru mine. Simțeam totuși că venisem acasă.

Este un lucru să fii conștient de adevărul din Ortodoxie și cu totul altul să-ți asumi viața ortodoxă. Ce v-a determinat să vă asumați viața ortodoxă pe deplin?

Am căutat adevărul. Cred că am ajuns la punctul în care a ajuns și părintele Serafim Rose. Întâi și-a zis: „trebuie să văd adevărul”; apoi, după ce l-a găsit: „o voi face cum trebuie”. Nu mai este un exercițiu intelectual. Poate un timp chiar s-a simțit ca un exercițiu intelectual, dar m-am gândit: „mi s-a întâmplat ceva foarte măreț”. Mă simt ca și cum L-am întâlnit pe Hristos și chiar asta mi s-a întâmplat. Am fost adus în Biserică și cred că adevărul este în ea. Iar eu trebuie să fac tot posibilul ca să trăiesc frumos, deoarece adevărul nu înseamnă nimic dacă nu-l trăiești. Am vrut să trăiesc diferit, să fiu provocat și să fiu schimbat. I-am spus lui Dumnezeu: „Mă poți schimba în orice fel. Este în regulă”. M-am gândit: „Nu voi întineri. Am aproape 50 de ani. Vreau să descopăr ce este adevărul și apoi să încerc să-l trăiesc”.

Cum vă simțiți în Biserică? Ce înseamnă Biserica pentru dumneavoastră?

Este o comunitate. Biserica de aici a fost foarte primitoare față de mine. Majoritatea sunt români, dar mai sunt și englezi, irlandezi, georgieni și alții care mai vin. Este un loc foarte primitor, dar mai mult ca orice este locul unde Îl întâlnesc pe Hristos. Liturghia încă este o noutate pentru mine, ceva puternic și de fiecare dată învăț ceva nou. Când particip la ea, ceva puternic se întâmplă, pe care nu-l pot explica. Liturghia este inima tuturor slujbelor și mă schimbă de fiecare dată. Este un proces treptat.

Cum este relația cu părintele duhovnic?

El este un om foarte bun, interesant și amuzant. Îmi place foarte mult de el, e cu picioarele pe pământ, foarte practic și reușește mereu să mă domolească. Eu întotdeauna vreau să merg la viteză maximă și el îmi spune: „Ia-o ușor! E mult de lucru, nu te grăbi, nu crede că vei ajunge sfânt în câteva săptămâni”. Este unul dintre lucrurile pe care le căutam. Chiar aveam nevoie de un duhovnic bun. De aceea avem Biserica, de fapt. Întotdeauna mă pot sfătui cu el dacă nu sunt sigur ce trebuie să fac într-o zi.

Cum vă rugați?

Mă rog de trei ori pe zi. Folosesc cartea de rugăciuni. Mă rog dimineața, la prânz și seara și fac o sută de metanii pe zi. Spun rugăciunea lui Iisus cât pot de mult în timp ce lucrez. Încerc să mă obișnuiesc făcând aceasta zilnic. Nu-mi pot imagina, acum, o altfel de viețuire. Și simt că este un lucru pe care ar fi trebuit să-l fi făcut de mult. Este ca apa care modelează piatra: te schimbă treptat, însă o simți de fiecare dată.

Credeți că Ortodoxia este capătul căutărilor dumneavoastră sau un simplu pas printre altele?

Sper că e sfârșitul! De fapt, sunt sigur că acesta e sfârșitul. M-ar surprinde mult dacă n-ar fi așa, deoarece mă simt acasă. Este foarte ciudat. Nu mai simt ca și cum mai caut ceva. Mă simt de parcă știu ce am găsit și acum trebuie să lucrez. Sunt pe treapta cea mai de jos, deci am mult de urcat.

Cum ați ajuns să scrieți?

Nu știu. Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Gândul că mi-ar plăcea să scriu cărți a venit când eram copil. Nu știam pe nimeni care să fi scris vreo carte. Era doar un lucru pe care mereu mi-am dorit să-l fac și am început să-l practic în școală. Am continuat de-a lungul facultății și am văzut că sunt destul de bun la asta. Sunt mai bun la a transmite ceva prin scris, decât prin a vorbi cu oamenii. E o vocație. E unul dintre acele lucruri pe care fie trebuie să le faci, fie nu. Nu-mi pot imagina că nu-l fac. Am încercat să mă opresc din a-l face uneori și nu am putut, deci a trebuit să continui.

Ați scris trilogia Buckmaster, care trage multe semne de alarmă, unde vă imaginați cum ar putea fi viitorul, prezicând și avertizând în același timp. Vă identificați cu locul din Scriptură care vorbește despre profetul care predică în deșert, dar nimeni nu ia aminte?

Cred că am petrecut o mare parte din viața mea făcând acest lucru. Scriptura e plină de astfel de profeți, nu-i așa? Cred că aceasta este poate definiția unui profet: el trebuie să spună ceea ce oamenii nu vor să audă. Nu m-aș considera pe mine un profet, evident, dar dacă ești la marginea unui lucru, ai o imagine mai clară despre acel lucru. Ieșind puțin din societate, poți vedea mai clar decât dacă ești înlăuntrul ei. Așa poți vedea ce nu merge bine, poți întrezări pericolele. Dar dacă oamenii sunt în mijlocul societății, nu vor să audă nimic, deoarece trebuie să trăiască în ea. Dar da, îmi recunosc postura, cu siguranță.

Care este părerea dumneavoastră acum despre puterea cuvintelor?

Am trecut printr-o criză acum câțiva ani. Nu mai credeam deloc în scris deoarece nu știam dacă el descoperă lumea sau o tăinuiește; dacă ascunde realitatea. Mi-am dat seama că vedeam doar scrisul, nu și lumea, deci mi-am pierdut cumva credința în el. Privind în trecut, acum, văd acest fapt ca o parte a crizei mele spirituale, care m-a îndreptat spre Dumnezeu. Am fost golit de toate. Am fost atras spre biserică, lovind și țipând. Nu am scris nimic pentru mai bine de un an. Dar, după convertire, am realizat că trebuie să scriu din nou, pentru că nu pot să nu scriu. Soția mea m-a făcut să realizez aceasta, pentru că e mai înțeleaptă decât mine; ea spune că, dacă ai un dar, trebuie să-l folosești, deoarece îți este dat de Dumnezeu. Tot ea spune că poți folosi scrisul ca un act de slujire, făcând ceva folositor pentru oameni, și nu pentru tine. Aceasta încerc și eu să împlinesc. Deci, încerc să înțeleg ce se întâmplă în lume și ce trebuie făcut legat de acest lucru.

Cum s-a schimbat relația dumneavoastră cu scrisul și cuvintele în general, odată cu întâlnirea Cuvântului celui Viu?

Cred că aceasta este adevărata poveste. Mă verific mereu, deoarece simt că dacă Îl urmezi pe Hristos, ești mereu vegheat. Mă gândesc: „Asta e ceea ce vrea El ca eu să fac sau să spun?” Nu înseamnă că voi scrie despre creștinism mereu, ci ceea ce fac trebuie să urmeze învățătura lui Hristos. Aceasta e calea pe care încerc să o urmez. E un exercițiu folositor. Te stăpânește dar, de fapt, te oprește din a scrie dinspre ego-ul tău prea mult. Astfel, încă se schimbă lucruri. Nu sunt sigur unde se va termina.

Sursa: putna.ro (interviu realizat și publicat în anul 2021)