Să afle deci iubirea ta de Dumnezeu că ieşind eu din lume cu nespusă râvnă, precum ştii, ca să slujesc cu osârdie lui Dumnezeu în călugărie - Dumnezeu ştie, părinte, că nu mint, în tinereţile mele nu m-am învrednicit a vedea la cineva nici urmă de gândire sănătoasă şi dreaptă, sau a primi vreun sfat şi vreo povaţă după învăţătura Sfinţilor Părinţi, adică în ce rânduială şi cu ce înţelegere să încep eu, începătorul şi neiscusitul, ticăloasa mea călugărie. Căci intrând eu într-o oarecare mănăstire, în care m-am învrednicit a primi şi începătura rânduielii monahale, prin nespusa milostivire a lui Dumnezeu, nu m-am învrednicit a auzi de la nimeni măcar vreo urmă de povăţuire sănătoasă sau să cunosc ce este ascultarea, cu ce putere şi înţelegere se săvârşeşte ea şi ce fel de folos are ascuns întru sine şi îi aduce ascultătorului, pentru că nici egumenul însuşi, nici cel ce m-a primit sau stareţul meu nu mi-au dat vreo povăţuire despre ea. Şi tunzându-mă fără iscusinţa cea cuviincioasă începătorilor, care se dobândeşte prin tăierea voii şi a părerii proprii, m-au lăsat să vieţuiesc fară nici o povăţuire duhovnicească. Iar părintele meu a petrecut în mănăstire numai o săptămână după tunderea mea şi s-a dus fară să ştiu unde până azi, zicându-mi numai aceasta: „Frate, tu eşti cărturar. Cum te va învăţa Dumnezeu, aşa să vieţuieşti”. Şi aşa, rămânând eu ca o oaie fără păstor, neocârmuit de nimeni, am început să mă mut de ici colo, căutând să aflu folos sufletului meu, odihnă şi ocârmuire. Şi n-am aflat până ce n-am ajuns în limanul cel lin şi neînviforat al Sfântului Munte, nădăjduind ca măcar acolo să câştig oarecare uşurare sufletului meu. Ci şi acolo ajungând eu, puţini fraţi am găsit din poporul nostru rusesc care să ştie Sfânta Scriptură, cărturari adică. Şi aşa, [nici aici] nu m-am învrednicit a afla ocârmuirea cea dorită a sufletului meu. Şi am şezut o vreme într-o chilie oarecare, într-o singurătate părelnică, lăsându-mi sufletul meu în grija lui Dumnezeu. Aici am început să citesc câte puţin cărţile Părinţilor, luându-le de la făcătorii mei de bine, după Dumnezeu, din mănăstirea sârbească şi cea bulgărească, şi le citeam cu luare aminte. Atunci Domnul înţelepţindu-mă pe mine, orbul, am cunoscut ca într-o oglindă cum şi în ce chip mi se cuvenea să încep ticăloasa mea călugărie.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 150-151)