Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu zâmbetul, însă, poţi lumina şi faţa ta, şi pe cea a vecinilor tăi cât doreşti. Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti, cu toate că ţie îţi poate părea şi altfel, ci numai până ce se umple măsura. Iar când se umple măsura, te vei întâlni cu răzbunătorul, trimis de soartă, nici tu nu ştii cum, nici el nu ştie pentru ce.

Nu poţi umple lumea cu mândria ta cât doreşti, cu toate că ţie îţi poate părea şi altfel, ci numai până ce se umple măsura. Pârâul sălbatic de munte nu poate umple văile domoale cu apă şi nămol cât vrea el, ci numai câtă vreme primeşte apă din munte. Însă din clipa în care muntele nu-i mai trimite apă, el se retrage ca un hoţ în colţul său şi, în neputinţa sa, se acoperă din preaplin cu buruieni, răsărite din nămolul său.

Ceea ce se poate, se poate; acest lucru trebuie să-l ştii. Ceea ce nu se poate, nu se poate; acest lucru trebuie să-l ştii şi mai bine, ca să nu te faci asemenea pârâului care, din pricina umflării sale, nu se vede decât pe el, iar pe urmă nu se mai vede nimic în afară de noroiul şi buruienile sale.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și Jicei, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București,  2009, pp. 39-40)