Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă în mod repetat că toți oamenii au aceeași capacitate de a crește duhovnicește, indiferent de circumstanțele biologice sau de starea lor civilă – fie ei căsătoriți sau nu:

„Nu-ți spun cuvinte greu de împlinit. Nu-ți spun: «Nu te căsători!». Nu-ți spun: «Părăsește orașele! Nu te mai ocupa cu treburile publice!». Dimpotrivă îți spun: «Stai în mijlocul orașelor, ocupă-te cu treburile publice, dar fii virtuos!». Vreau ca cei care trăiesc în lume să fie mai virtuoși decât cei care populează munții (pustnicii asceți). […] Nu spune: «Am femeie, am copii, trebuie să am grijă de casă! Nu pot să mai fac și asta!». De n-ai avea nici una din aceste griji, dar dacă ești un om trândav, nu ești de nici o ispravă! De-ai avea toate aceste griji, dar dacă ești om vrednic, vei fi și virtuos! Un singur lucru se cere: să ai tragere de inimă! Nimic nu te va putea împiedica: nici vârsta, nici sărăcia, nici bogăția, nici împrejurările vieții, nici altceva” (Comentariu la Evanghelia după Matei, Omilia XLIII, p. 278). „Poți trăi și în oraș și să duci viața pe care o duc monahii în pustie, să pui în practică filosofia lor, poți avea și soție, poți locui în casă și în lume și să te rogi, să postești, să fii cu inima zdrobită” (Omilia LV, p. 344).

(David C. Ford, Bărbatul și femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere din limba engleză de Luminița Irina Niculescu, Editura Sophia, București, 2004, pp. 152-153)