M-am convertit la credință dar îmi pierd entuziasmul. Ce să fac?

Întreabă preotul

M-am convertit la credință dar îmi pierd entuziasmul. Ce să fac?

    • M-am convertit la credință dar îmi pierd entuziasmul. Ce să fac?
      Foto: pixabay.com

      Foto: pixabay.com

pavel
întreabă:

Am o întrebare mai ciudată: lui Dumnezeu îi place cum joacă Messi fotbal, sau i se pare doar o pierdere de timp, o deviere de la sensul vieții, care e căutarea mântuirii? V-aș ruga să nu vi se pară prea aiurită întrebarea mea. Trec printr-o criză și aș avea nevoie de un sfat. M-am convertit la credință de vreo câțiva ani. Lucrurile au decurs, în mare, normal. Numai că, în ultimul timp, încep să-mi pierd entuziasmul (nu găsesc un termen mai adecvat să-mi exprim starea de spirit) și mă reîntorc la pasiuni mai vechi: fotbalul, lectura unor cărți obișnuite (adică non-ortodoxe) și tot ce mai ține de viața păgână de dinainte de convertire. E posibil vreun echilibru între cele două, sau cum să elimin poftele care se reaprind în mine? Nu cred că am fost prea clar, dar nici dacă aș mai scrie încă pe atât nu cred că aș face mai clară problema mea.

pr Andrei Atudori a răspuns:
3 Septembrie 2013

Doamne ajută! Pavel, nu cred că răspunsul la prima întrebare ar fi esențial pentru tine. Însă, cred că ți-ar fi de foarte mare folos să descoperi de ce anume entuziasmul tău a scăzut. În drumul nostru spre mânturire fiecare avem „căderile” noastre iar „energia” pe care o investim pentru parcurgerea lui poate să varieze de la o perioadă la alta. În plus este foarte important să avem alături un „ghid” - pe duhovnic - care să ne călăuzească. Faptul că te uiți la un meci de fotbal sau citești o carte „obișnuită” nu te face neapărat să fii „mai puțin” ortodox dar, în același timp, e necesar să fii foarte atent ca acestea să nu devină centrul vieții tale, adică să le cauți pe acestea (sau altele asemenea) mai mult decât pe Hristos. Sfătuirea cu duhovnicul și rugăciunea sinceră te vor ajuta să treci peste această perioadă din viața ta. Pace și bucurii! pr. Andrei

Alex a răspuns:
29 Ianuarie 2019

Si eu am avut intrebarea asta dl Pavel, si am citit undeva ca ravna/focul care scade sau harul care se pierde (pentru ca nu mai facem voia lui Dumnezeu), se intoarce pe aceeasi usa pe care a iesit (prin lupta impotriva pacatului/patimei prin care am pierdut harul, acesta se poate intoarce). De exemplu nu ma ajuta asa mult sa tin posturi aspre daca eu defapt am o problema cu zgarcenia, milostenia ar ajuta mult mai mult, etc. Cred ca este din Sf Ioan Scararul, dar nu stiu daca este corect, sper sa fie de folos. Doamne ajuta!

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: