Părinte, de ce sunt bolnavi și mor atâția copii?

Foto: Oana Nechifor

Părinte, de ce sunt bolnavi și mor atâția copii?

6 Aprilie 2020

Pentru că suntem neatenți la ei. Eu aud foarte des asta și nu de la copii. Copiii nu mă întreabă niciodată când mă duc să-i împărtășesc, pe mulți dintre ei chiar ultima dată.

E o întrebare pe care o avem noi. Dumnezeu nu lipsește din întrebarea asta. Copiii sunt bolnavi pentru că nu suntem pregătiți să-i vindecăm.

Eu sunt sub presiunea a două drame pe care le-am înregistrat recent, cu doi copii. Pentru unul nu găseam salvare, iar pentru celălalt nu găseam elicopter ca să poată ajunge pe mâna unui medic mai bun, față de cel care a încercat să-l opereze și i-a greșit diagnosticul. Cred că este evident faptul că nu suntem pregătiți să fim o casă bună pentru copii. Nu știu cine e pregătit. Ne mai rugăm...

Slavă Domnului că acest coronavirus nu ne afectează în mod real viața! Sunt, fără îndoială, victime dureros de multe, dar măcar pe copii îi știm în siguranță. Și-atunci, poate că după momentul acesta, vom restarta un pic și vom pune o mai mare valoare pe pediatri, pe pediatria neurologică, pe aceste lucruri și pe oamenii aceștia care acum ne controlează sănătatea.

Ne-am obișnuit prea mult cu reclama la urechi sculptate și am pierdut din vedere ce înseamnă medicina. Tot respectul meu pentru cei care în zilele acestea sunt mai mult decât specialiști, sunt „îngeri în trup” în mijlocul unor oameni aproape inconștienți!

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons