Pot citi „Acatistul pentru cei adormiți” în fiecare zi?

Întreabă preotul

Pot citi „Acatistul pentru cei adormiți” în fiecare zi?

Nick
întreabă:

Am încercat să fac „Acatistul pentru cei adormiți” zilnic, cu voia Domnului, însă cineva mi-a spus că nu este bine să facem acatistul acesta numai în zilele în care se pomenesc morții. Vă rog frumos să-mi spuneți dacă este greșit să fac acatistul zilnic, deoarece nu vreau sa încalc vreo rânduială. Mulțumesc frumos! Doamne ajută

pr Andrei Atudori a răspuns:
20 Septembrie 2013

Doamne ajută!

Există o legătură între zilele din săptămână și unele acatiste pe care Biserica le recomandă a fi citite în aceste zile, însă nu putem vorbi de un tipar impus. Canonul de rugăciune personal e un canon asumat liber și cu binecuvântarea duhovnicului. Prin urmare, vă recomand ca atunci când doriți să modificați ceva din acest canon de rugăciune (să introduceți sau să scoateți anumite rugăciuni/ acatiste/ paraclise etc.) să vă sfătuiți cu duhovnicul. Cunoscându-vă sufletul, el vă va învăța cel mai bine ce, cum și cât să vă rugați. 

Personal, gândesc că cel mai potrivit ar fi ca acest acatist să se citească în zilele de pomenire a celor adormți (sâmbetele și „moșii” de peste an). Nu cred că este neapărat geșit să citiți acest acatist în fiecare zi, dar cred că ați putea să aveți o rânduială de rugăciune care să țină cont și de acatistele fiecărei zile. 

Sfătuți-vă cu duhovnicul!

Vă doresc rugăciuni pline de har!

pr. Andrei

Netea Gabriela a răspuns:
25 Decembrie 2018

Toate rugăciunile, ca denumire cuprinzătoare, se pot face după cum ai chemare, adică sentimentul se te îndeamnă să te rogi, acesta însemnând dragoste, condiție esențială în rugăciune, când vine și lacrima ce sfințește, ca un botez, pe cel ce se roagă și pe cei pentru care se roagă, vii sau plecați din viața pământeană, cei ce sunt mai vii decât noi. Este o jertfă binefăcătoare pe care îngerii o ridică la ceruri. Cu toată smerenia și venerația pentru rugăciune ca vorbire cu Dumnezeu, Cel ce ne iubește nemărginit și ne dă binecuvântarea Sa de Părinte.

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: