Pot să-I mulțumesc vreodată suficient lui Dumnezeu pentru toate darurile primite?

Întreabă preotul

Pot să-I mulțumesc vreodată suficient lui Dumnezeu pentru toate darurile primite?

    • Pot să-I mulțumesc vreodată suficient lui Dumnezeu pentru toate darurile primite?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

magdalena bujor
întreabă:

Cum putem mulțumi pentru darurile primite? Merg la biserică atunci când pot, fac o milostenie, o donație, dar mi se par prea puține toate, pentru cât ajutor am din partea lui Dumnezeu.

8 Februarie 2017

Soră Magdalena,

Trebuie să arătăm recunoștință Domnului pentru ceea ce ne dăruiește, mulțumindu-I „totdeauna pentru toate” (Efeseni 5, 20), căci Lui Îi datorăm totul. Recunoștința este o virtute, un sentiment nobil, o exprimare a credinței noastre şi o formă de bucurie, ca răspuns la bunăvoința lui Dumnezeu față de om, prin toate darurile Sale. Modul concret prin care să arătăm acest sentiment este să ne ducem viața după voia Sa sfântă; să trăim viața cu Hristos și în Hristos. Niciodată nu va fi îndeajuns să mulțumim Domnului. De aceea și râvna noastră spre cele sfinte trebuie să cunoască un continuu progres. Cu cât creștem duhovnicește, cu atât mai mult vom simți nevoia să ne dăruim și mai mult viața noastră iubirii de Dumnezeu și de aproapele.

Cu bune doriri,  pr. Mihail

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: