S-a mai întâmplat până acum în istorie să nu putem merge la Biserică de Sfintele Paști?

Foto: Oana Nechifor

Părinte, s-a mai întâmplat până acum în istorie să nu putem merge la Biserică de Sfintele Paști?

pr Visarion Alexa a răspuns:
3 Aprilie 2020

Doamne ajută, Ana!

Sunt convins că s-a mai întâmplat. Numai aici în România sunt convins că au mai fost biserici care au trecut prin asemenea experiențe, dar nu uitați că Sfântul Mormânt a fost sub diferite stăpâniri, inclusiv cea musulmană. Și deseori locul acela a fost oropsit din pricina aceasta și sunt perioade în care nu s-a mai săvârșit Sfânta Liturghie de acolo, pentru că era interzis. Dar vedeți, toate se întâmplă cu îngăduința lui Dumnezeu.

Ne-am obișnuit ca flacăra Paștelui, flacăra Învierii să vină de la Ierusalim cu avionul. La un moment dat un părinte spunea: „Și dacă într-un an nu se va mai putea aduce flacăra cu avionul?” Fiecare biserică, fiecare altar, dar acum cunosc părinți din Europa, români, care slujesc în podul casei sau în casa lor, fiecare masă pe care a fost așezat Sfântul Antimis, pânza pe care se slujește Sfânta Liturghie, devine Mormântul Sfânt din care răsare Lumina Învierii. Fiecare casă care are creștini, fiecare om care în noaptea Învierii va fi cu sufletul, cu inima alături de biserica lui dragă și se va ruga în noaptea Învierii, va putea să aprindă inclusiv lumânarea acolo în casă și ea tot flacăra Învierii va fi. În întunericul casei flacăra aceea îi va aduce aminte în noaptea Învierii că Hristos a Înviat și că nimic nu poate stinge, nu poate umbri Învierea lui Dumnezeu!

Adaugă comentariul tău

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons