Întristarea după Dumnezeu vine asupra omului când acesta își aduce aminte de păcatele sale, și se căiește, și strigă către Dumnezeu. Sau când cineva se întristează pentru păcatele altor oameni. Sau când cineva are râvnă pentru credința lui Dumnezeu, și vede cu întristare cum oamenii cad de la credință. Dumnezeu întoarce această întristare în bucurie.

Așa cum îi descrie Pavel pe apostoli și pe toate adevăratele slugi ale lui Hristos, spunând că sunt ca niște întristați, dar care deopotrivă se veselesc. Se veselesc, fiindcă simt puterea și apropierea lui Dumnezeu. Și primesc mângâiere de la Dumnezeu. Așa grăiește și Psalmistul: adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am veselit. Întristarea sfinților seamănă cu niște nori prin care strălucește soarele mângâierii.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, p. 37)