Dreptslăvitori creștini și creștine,

Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.

Adevărurile nemuritoare, pe care suntem datori să nu le uităm niciodată în viața noastră, le aflăm în Sfânta Scriptură, când Însuși Domnul Iisus Hristos, Se arată pe Sine, a fi pentru noi: „Calea, Adevărul și Viața.”[2]

Bunul Dumnezeu a hotărât să ne naștem, să creștem și să trăim acest dar dumnezeiesc – viața – pusă de El în fărâma de pământ, după cum citim în Cartea Facerea, din Sfânta Scriptură: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și     s-a făcut omul ființă vie.”[3]

Sufletul este darul cel mai mare făcut de către Domnul Dumnezeu, Pământului, și nu se poate asemăna cu nimic pe lume, pentru că: „În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s”, așa cum scria sub inspirația Duhului Sfânt, scriitorul Sofocle, în opera sa, Antigona, acum peste două milenii și jumătate.

Știm că strămoșul nostru, Adam cel bătrân, a pierdut pacea sufletului din cauza neascultării față de Dumnezeu: „De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el.”[4] S-a rupt așadar, legătura de iubire dintre Creatorul Ceresc, și omul zidit, rânduit să devină asemenea Creatorului, după har!

Sfântul Vasile cel Mare (330-379), într-una din rugăciunile sale din cadrul Sfintei Liturghii, ne arată în chip cu totul inspirat, drama omului și istoria mântuirii sale, când zice: „Că, făcând pe om, luând țărână din pământ, și, cu chipul Tău, Dumnezeule, cinstindu-l l-ai pus în Raiul desfătării, făgăduindu-i întru paza poruncilor Tale, viață fără de moarte și moștenirea veșnicelor bunătăți. Dar, neascultându-Te pe Tine, adevăratul Dumnezeu, Care l-ai zidit pe dânsul, și amăgirii șarpelui supunându-se, și, dat fiind morții pentru păcatele sale, l-ai izgonit pe el, cu judecata Ta cea dreaptă, Dumnezeule, din Rai în lumea aceasta, și l-ai întors în pământul din care a fost luat, rânduindu-i mântuirea cea din a doua naștere, cea prin Însuși Hristosul Tău. Că nu Ți-ai întors de tot fața de la făptura Ta, pe care ai făcut-o Bunule, și nici n-ai uitat lucrul mâinilor Tale, ci în multe chipuri l-ai cercetat, prin îndurările milei Tale: Proroci ai trimis, minuni ai făcut prin Sfinții Tăi, care au bineplăcut Ție din fiecare neam [...], lege ne-ai dat spre ajutor; Îngeri ai pus păzitori; iar când a venit plinirea vremii ne-ai grăit prin Însuși Fiul Tău, prin care și veacurile le-ai făcut; Ci, Dumnezeu mai înainte de veci fiind, pe pământ S-a arătat și cu oamenii a viețuit; și, din Sfânta Fecioară întrupându-Se, S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea la înfățișare cu trupul smereniei noastre, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale. Că, de vreme ce prin om a intrat păcatul în lume și, prin păcat, moartea, a binevoit Unul-Născut Fiul Tău, Cel Ce este în sânurile Tale, Dumnezeule și Tată, să Se nască din femeie, din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, născându-Se sub Lege, ca să osândească păcatul în Trupul Său, pentru ca cei morți întru Adam să fie făcuți vii întru Însuși Hristosul Tău [...]. Și, pogorându-Se prin Cruce în iad, ca să plinească toate ale Sale, a dezlegat durerile morții. Și, înviind a treia zi, și cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morți [...], ca să fie El Însuși începătorul tuturor în toate”[5].

Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

Domnul Dumnezeu, cu iubire pentru lucrul mâinilor Sale, a făcut ca această legătură de iubire dintre Creator și făptură să fie refăcută și să dureze în veci de veci. Lucrare nemaiauzită și de nimeni săvârșită vreodată! „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul născut, L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”[6] Iată mângâierea cea mai mare pe care ne-o face Domnul Dumnezeu nouă, celor păcătoși! Și, mai mult: „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea”[7].

Scopul unic, de mărimi fără margini, este mântuirea noastră, a tuturor celor care credem în Iisus Hristos Domnul! Aceasta este grija noastră cea mai mare: împăcarea cu Domnul Dumnezeu!

Făcând astfel: „nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți și peste vii”[8].

Din clipa aceasta, dacă hotărâm să fim cu toții ai lui Iisus Hristos Cel înviat dintre morți, tot acum să hotărâm cu voință puternică să ne răstignim firea noastră pământească, precum spune Sfântul Apostol Pavel: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus, și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele”[9].

Așadar: „cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorința cărnii este moarte, dar dorința Duhului este viață și pace. Fiindcă dorința cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat, iar Duhul, viață pentru dreptate. Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morți va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuiește în voi”[10].

Dreptmăritori creștini și creștine, iubitori ai Învierii lui Iisus,

Este greu acest lucru, dar credința noastră puternică în Iisus Hristos, Care a înviat dintre cei morți, ne va ajuta, pentru că: „Fără credință dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, și că Se face răsplătitor celor care Îl caută”[11].

Mare și sfântă nădejde mântuitoare! Nimeni și nimic nu ne mai înfricoșează când credem și mărturisim, cu toată tăria că suntem casnici ai Domnului Dumnezeu. Nu mai suntem singuri în frumusețea acestei lumi văzute!

Singurătatea și nesiguranța pe cărările acestei vieți s-au transformat în calea cea adevărată, calea arătată de Iisus Hristos, Calea Jertfei supreme, răstignirea și vărsarea Sângelui Său Dumnezeiesc pentru spălarea păcatelor întregii omeniri și ale fiecăruia dintre noi: „Căci Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioși”[12]. Și vom spori în nădejdea mântuirii: „Căci dacă, pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui.”[13]

Ooo! Sfântă împăcare cu Tine, Doamne Dumnezeule! Fă ca să dureze pururea această împăcare, ca între Tată și fiii Săi!

Dar nu numai noi, cei vii, cei de acum, ci și cei care au plecat dintre noi în Țara de peste Veac, precum mărturisește alesul Tău, Sfântul Apostol Pavel, când zice: „Căci pentru aceasta a murit Hristos, ca stăpânească și peste morți și peste vii.”[14]

Nimic nu ne mai poate clinti din credința noastră, știind acum Dumnezeiescul Adevăr: că Iisus, Împăratul Ceresc, are stăpânire și peste cei morți și peste cei vii!

Iată Adevărul, ca lumina soarelui!

Iată bucuria și nădejdea Învierii!

Câtă bucurie sfântă, câtă mângâiere cerească și vie nădejde!

Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

Calea cea adevărată este numai aceea care duce spre Viața Veșnică. Din Sfânta Scriptură aflăm ce înseamnă viața veșnică: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis,”[15] căci la Dumnezeu Tatăl nu ajunge nimeni decât prin Iisus Hristos[16], pe Care trebuie să-L cunoaștem, așa cum a fost cunoscut Domnul de către Luca și Cleopa, mergând spre Emaus, stând la cina de seară: „[...] Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi, că este spre seară și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat și, frângând, le-a dat lor. Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El S-a făcut nevăzut de ei”[17]

Sfântă și divină bucurie a cuprins pe Luca și Cleopa când li s-au deschis ochii și au văzut că Însoțitorul lor în drum spre Emaus era Iisus Hristos, Biruitorul morții.

Iisus, Domnul Vieții, niciodată nu a mai fost uitat, precum și noi, cei de azi, nu vom mai uita că de Ziua Învierii Sale, Iisus Domnul a călătorit împreună cu noi la fiecare sfântă biserică.

Să avem bucuria de a crede că Iisus Cel înviat a treia zi din mormânt, este cu noi, călătorind pe calea care ne va duce în Împărăția Cerurilor!

Să credem cu bucurie netrecătoare, că Domnul Dumnezeu, sub chipul Pâinii și al Vinului, în Taina Sfintei Împărtășanii sau Euharistii, stă Însuși cu noi la masă[18] și frânge pâinea, pe care ne-o dă nouă, ochii noștri deschizându-se și văzând minunea, adică pe Iisus Hristos Cel Viu, ca să nu ne mai îndoim niciodată de prezența Lui în lume.

Iisus Hristos Domnul este pururea cu noi, în Rugăciune, și în Sfânta Împărtășanie. Așadar, „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus Hristos, Unuia Celui fără de păcat. [...] Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna, binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui. Că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat”[19], izbăvind lumea din robia morții.

De Ziua Învierii Tale din tenebrele morții, Doamne, Iisuse Hristoase, Te rugăm să luminezi cu dumnezeiasca Ta Lumină a Învierii, toate popoarele lumii, pentru a trăi în bucuria păcii și a binecuvântării Tale divine!

Peste toate zările lumii coboară roua Cerului, ca toate cele sfinte să rodească în inimile noastre obosite de greul zilelor, și ne dăruiește sănătate, iar iubirea Ta să nu ne părăsească în lumea aceasta, și nici în cea care va să vină!

Pacea Ta veșnică să răsară în inimile noastre și azi de Ziua Învierii Tale, rostind și cântând: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din mormânturi, viață dăruindu-le!

Să ne bucurăm pururea de Învierea Ta cea mântuitoare pentru noi, fiii Tăi, pentru care Te-ai jertfit, întru veșnică răscumpărare!

Hristos a înviat!

Bucurați-vă!

Adevărat a înviat!

Vă întâmpină, cu doriri de pace și curaj duhovnicesc în biruirea deznădejdii și a tuturor încercărilor abătute asupra noastră,

† Calinic Argeșeanul

Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

[1] Ibidem, p. 33

[2] Ioan 14, 6.

[3] Facerea 2, 7.

[4] Romani 5, 12

[5] Liturghier, Editura IBMO, 2012, București, pp. 249-251.

[6] Ioan 3, 16.

[7] Ioan 3, 17.

[8] Romani 14, 7-9.

[9] Galateni 5, 24.

[10] Romani 8, 5-11.

[11] Evrei 11, 6.

[12] Romani 5, 6.

[13] Romani 5, 10.

[14] Romani 14, 9.

[15] Ioan 17, 3.

[16] Ioan 14, 6.

[17] Luca 24, 29-31.

[18] Luca 24, 30.

[19] Slujba Învierii, op. cit, p. 61.