IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului: Învierea lui Hristos – înțelesul ultim al lumii (Scrisoare pastorală 2021)

Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului

Dincolo de neputințe și neîmpliniri, de frământări și revolte născute de contextul social și medical actual, să răspundem chemării „Veniți de luați lumină!”, adresată nouă de Hristos în această noapte, pentru a deveni făclii aprinse de focul iubirii lui Dumnezeu, spre luminarea tuturor celor care sunt împreună cu noi călători spre nemurire în această lume. Având în minte și purtând în rugăciune amintirea celor adormiți întru Domnul, dar și chipul celor care se ostenesc departe de granițele țării, adresez tuturor fiilor și fiicelor duhovnicești, din țară sau diaspora, români și creștini deopotrivă, gânduri de lumină și îndemn la unitate, urări de sănătate și spor duhovnicesc, har și mântuire de la Hristos Domnul, iar de la noi părintești binecuvântări!

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această

de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,

har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,

iar de la noi părintească dragoste!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Învierea Domnului Iisus Hristos din morți este taina credinței creștine și lumina speranței ce înveșmântează omenirea călăuzind-o spre desăvârșire. Ea este împlinirea ființei umane, nădejdea celor adormiți, este rațiunea de a fi a martirilor și apologeților care și-au ancorat efemera viață în transcendentul divin, dar și sensul existenței celor ce, împlinind cuvântul Evangheliei, își răstignesc ființa pe lemnul gândirii seculariste a lumii contemporane. Învierea este piatra cea din capul unghiului (Matei 21,42), așezată de Hristos la edificiul vieții spirituale creștine, este lumina înțelesului ultim al lumii în care trăim.

Privind retrospectiv în istoria omenirii înțelegem că tot ce a împlinit omul de-a lungul existenței sale nu a fost altceva decât o zadarnică zbatere marcată de consecințele neascultării paradisiace. Căderea lui Adam a însemnat înstrăinarea omului de adevărata sa vocație și începutul civilizației morții, iar ieșirea din întunericul necunoștinței, „din latura și umbra morții” s-a realizat la împlinirea vremii prin întruparea, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Singur Hristos și-a asumat chipul desfigurat de păcat al întregii umanități și l-a îmbrăcat în lumina speranței, țintuind pe cruce neascultarea protopărinților.

Germenii civilizației morții născuți din neascultarea adamică au generat în istorie teorii și mentalități seculariste care și astăzi, sub falsa idee a progresului științific, încearcă să așeze în umbră și uitare frumusețea credinței în Dumnezeu și să desfigureze aureola harică a chipului omului contemporan. Experiența cotidiană, presiunea eficienței timpului consumat la locul de muncă, ciclicitatea bolilor cu impact devastator asupra omenirii de-a lungul istoriei, cum este și criza sanitară actuală, prezintă omului recent un bilanț alarmant, care învăluie existența, supunând-o impactului implacabil al morții și lipsei de speranță. Cu toate acestea, cuvântul lui Dumnezeu, predicat de slujitorii Săi în spațiul Bisericii, rămâne din veac același, ferm și adevărat, și zugrăvește chipul omului în frumusețea care iradiază din întâlnirea sa cu Hristos înviat. Acest eveniment așază pe om, dincolo de timp și mentalități, de încercări și cuceriri ale științei, în demnitatea pe care a avut-o încă de la creație, ca partener de dialog și împreună lucrător cu Ziditorul său.

Hristos este Cel ce a deschis ușa mormântului pentru a descoperi omului că dincolo de moartea biologică se află izvorul vieții, că viața pământească petrecută în comunitatea ecleziastică se desăvârșește în comuniunea plenară cu sfinții în Împărăția cerurilor, că faptele împlinite aici, pe pământ, își găsesc răspunsul în ceruri, și că omul este o ființă chemată la nemurire și la iubire veșnică.

Hristos este ușa (Ioan 10, 9) pe care trebuie să o deschidem pentru a ne împărtăși de veșnicia iubirii răstignite a lui Dumnezeu, iar această ușă se află în inima omului, în lăuntrul ființei sale, după mărturia Sfântului Pavel care spune că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt (I Corinteni 6, 19). Această ușă deschisă prin Hristos ne descoperă lumina și întunericul din ființa noastră și ne spune că viața omului este un amestec de deznădejde și speranță, de moarte și înviere. Ea poate rămâne deschisă întâlnirii cu Dumnezeu în lumina reînvierii noastre duhovnicești sau deasupra ei se poate prăvăli piatra necredinței, a îndoielii, a indiferentismului sau a ignoranței.

Omul contemporan, solidar civilizației morții, s-a izolat în orizontul lumescului și palpabilului, refuzând șansa învierii din moartea spirituală. De aceea nu-și plânge morții și nu se roagă pentru sufletele lor, rămânând ascuns în spatele propriilor neputințe și limite pe care cu obstinație nu alege să le rezolve în cheie creștină. Acesta este mediul spiritual în care își consumă existența câteva milioane de români în afara granițelor țării, cărora li se oferă alternativa eșuată a noilor ideologii de import, pe care o resimțim din ce în ce mai acut propusă nu doar credincioșilor din diaspora, ci și celor de acasă.

De peste 30 de ani fiii și fiicele acestui neam au părăsit tihna căminului în căutarea unei vieți mai bune și a unui trai decent. Au întâlnit civilizații diferite și diverse credințe, au luptat pentru a-și câștiga un loc în societate și a-și păstra demnitatea în ochii unei lumi ostile și suspicioase. Au dus cu ei frumusețea moștenirii culturale și religioase păstrate și cristalizate în fibra acestui neam de-a lungul a două milenii de existență, iar din acest dialog intercultural și interreligios s-a născut și s-a remarcat identitatea spirituală românească.

Între numeroasele fapte prin care românii din diaspora au zugrăvit chipul nemuritor al spiritualității românești se regăsesc și cele tradiționale religioase, adevărate vestigii creștine care au menținut continuitatea moștenirii apostolice între granițele României. De-a lungul a trei decenii, Ortodoxia românească a adus mărturie prin misiunea diasporei că între preocupările omului contemporan se regăsesc și cele spirituale, care demonstrează faptul că omul este o ființă superioară nu pentru că poate crea instrumente de cunoaștere și stăpâni universul prin tehnologie, ci pentru că are vocația îndumnezeirii, că poate privi dincolo de materialitatea lumii, că este o ființă doxologică, capabilă să simtă prezența și lucrarea lui Dumnezeu în viața sa. Această mărturie au reușit să aducă lumii românii de pretutindeni prin implicarea în viața misionară a comunităților ecleziastice, cu prilejul marilor sărbători ale Ortodoxiei universale și acesta este motivul pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca fiind „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”. Astfel, ce poate fi mai sublim în această noapte înveșmântată în Lumina Învierii, sărbătoare a sărbătorilor și praznic al praznicelor, decât mărturia salutului pascal rostit într-un singur glas cu al românilor de acasă, pe mapamond, de cele 9.7 milioane de români din diaspora, ale căror inimi bat în același ritm liturgic pascal? În profunzimile teologice ale acestui salut se ascunde tainic și dorința de renaștere a românilor, de reînviere și reactualizare a demnității pe care acest neam a avut-o în momentele sale de glorie.

Bucuria pe care o simțim în această noapte scăldată în lumină este încununarea efortului spiritual pe care, ca pelerini spre Înviere, l-am împlinit în perioada Postului Mare. Am urcat treptele nevoinței, răstignindu-ne mintea, ostenindu-ne trupul și smerindu-ne inima, pentru a ne împărtăși din lumina lui Hristos. Acest efort nu este altceva decât o treaptă din șirul celor pe care am ales să le urcăm în toată viața noastră, din dorința de a ne asemăna cu Dumnezeu, pășind alături de El pe calea mântuirii.

În această noapte suntem invitați să primim lumină din lumina lui Hristos, Care luminează viața omului arătându-i calea spre învierea din întuneric și moarte. Dincolo de neputințe și neîmpliniri, de frământări și revolte născute de contextul social și medical actual, să răspundem chemării „Veniți de luați lumină!”, adresată nouă de Hristos în această noapte, pentru a deveni făclii aprinse de focul iubirii lui Dumnezeu, spre luminarea tuturor celor care sunt împreună cu noi călători spre nemurire în această lume. Având în minte și purtând în rugăciune amintirea celor adormiți întru Domnul, dar și chipul celor care se ostenesc departe de granițele țării, adresez tuturor fiilor și fiicelor duhovnicești, din țară sau diaspora, români și creștini deopotrivă, gânduri de lumină și îndemn la unitate, urări de sănătate și spor duhovnicesc, har și mântuire de la Hristos Domnul, iar de la noi părintești binecuvântări!

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

***

Imn de Înviere*

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Viață lumii El a dat.

De la Adam până la noi,

Viața curge în șuvoi

Este doar pace, nu război.

Mormintele ni s-au deschis,

Viața moartea a învins,