IPS Ioachim: Nașterea Domnului, timp al reflecției și speranței (Scrisoare pastorală, 2020)

Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului

Nașterea Fiului lui Dumnezeu ca Om pe pământ a izvorât de-a lungul istoriei speranța în sufletele celor părăsiți, deznădăjduiți, neînțeleși, debusolați, bolnavi pe paturile spitalelor, prăbușiți în prăpastia disperării. Chiar și după 2000 de ani, taina Betleemului rămâne soluția renașterii și pentru omul recent, desfigurat de alegeri greșite și stăpânit de frici reale sau inoculate, care nu-și mai recunoaște chipul în oglinda conștiinței, fiind marcat de criza de identitate.

Iubitului nostru cler, cinului monahal

și tuturor dreptmăritorilor creștini din această

de Dumnezeu păzită și binecuvântată eparhie,

har, milă și pace de la Îndurătorul Dumnezeu,

iar de la noi părintească dragoste!

Nașterea Domnului este o sărbătoare a bucuriei universale revărsate peste toate neamurile pământului, dincolo de diferențele de credință, concepție de viață, limbă, etnie, rasă, transmițând mesajul unității tuturor în Dumnezeu, Care este prezent în toate și în Care toate își găsesc sensul existenței și rațiunea de a fi.

Iubiții Mei,

Fiul lui Dumnezeu S-a născut într-un ev întunecat al unei lumi idolatre, răsturnând sistemul de valori construit de un om înstrăinat de chemarea Cerului, aflat permanent în căutarea împlinirii hedoniste a vieții în orizontul limitat al existenței terestre și pentru care mesajul Evanghelic nu putea fi decât unul incomod. În acest context istoric, Hristos Pelerinul alege să Se nască într-o iesle, se lasă prigonit și trimis în exilul egiptean pentru a scăpa de furia lui Irod, este ispitit și hărțuit de elita religioasă a lui Israel, urmărit permanent de ignoranța și aroganța fariseilor și saducheilor, alungat din templu sau sinagogă, din ținutul Gherghesenilor și din inimile pline de ură și păcat ale celor pentru care Se întrupase și pentru care trebuia să urce pe Cruce. Hristos Domnul nu s-a întrupat îmbrăcând slava mincinoasă a lumii, ci și-a asumat „chipul unui rob, smerindu-Se până la moarte, ...ascultător făcându-se până la moarte și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 7-8), pentru a arăta omului că smerenia, simplitatea, inocența, curăția sunt virtuțile în care Se odihnește Dumnezeu și care reflectă prezența lucrătoare a Lui. Toate acestea sunt cadrul natural care exprimă perenitatea prezenței iubirii tainice a tainicului Dumnezeu și calea câștigării fericirii evanghelice (Matei cap. 5).

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Anul acesta viața noastră a suferit mutații majore, și va rămâne în istorie ca o perioadă de frământări și neliniști ce au arătat fragilitatea lumii și a vieții omului. A fost o perioadă de asceză, în care, asemenea magilor, am așteptat izbăvirea, dar nu am întâlnit decât neputința omului de a găsi soluții.

Nimic nou sub soare. Așa a fost și acum 2000 de ani când s-a născut Hristos Pruncul în ieslea Betleemului, într-un ev măcinat de frământări, marcat de preocupări hedoniste și idolatre. La finalul acestui an în care am fost atât de încercați, ne ajută să ne întrebăm cine suntem și dacă mai suntem pregătiți să-L primim pe Dumnezeu să renască în inima noastră.

Contextul socio-politic mondial actual subliniază și mai concret ideea că dreptatea, adevărul, siguranța sau securitatea vieții sunt greu de garantat de legile unui stat prin instituțiile sale publice. Această constatare nu face altceva decât să ne întărească certitudinea că omul e doar un pelerin pe pământ, un călător prin lumea aceasta spre veșnicie, spre Betleemul nepătimirii. Călătorim prin timpul vieții dăruit nouă de Dumnezeu cu gândul la clipa nașterii acestei creații și a renașterii ei prin Taina Betleemului, meditând la propria noastră naștere și copilărie, la clipele renașterii spirituale personale împlinite prin Taina Spovedaniei. Gândul la bucuria copilăriei și la vârsta inocenței și nepătimirii, readus permanent în actualitate și cultivat prin taina curățirii noastre spirituale, nu este altceva decât un Betleem, o reactualizarea a stării betleemice în viața noastră cotidiană.

De aici înțelegem că Sărbătoarea Crăciunului nu este o întâlnire ocazională cu tradițiile populare sau cu cele mai noi, de import, în contextul anotimpului rece, mediată de transmisii televizate și camuflată în artificii și spectacole de divertisment, ci o stare perpetuă de har, în care Hristos Se naște și renaște necontenit în noi, înnoindu-ne făptura într-o conlucrare ce are ca rezultat readucerea la starea de nepătimire și demnitate originară a omului.

Dacă prin post și cuminecare ne-am sfințit trupurile pentru a deveni temple ale Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19), în care Hristos Se naște și crește, atunci întreaga noastră ființă devine acum un Betleem, o Casă a Pâinii. Marele Arhiereu, Pâinea care S-a coborât din cer, hrănește, adunând în comuniune la masa bucuriei, mădularele care alcătuiesc întreaga Biserică, indiferent de locul în care se află.

Iubiții Mei,

Migrația forței de muncă spre mirajul Occidentului luxuriant este realitatea crudă pe care, în ultimii 30 de ani, o trăim, cu toate neîmplinirile care decurg de aici: abandonul familial, divorțul, promiscuitatea, dezrădăcinarea, înstrăinarea. La nivel mondial suntem pe locul al cincilea în ceea ce privește numărul migranților, însă, în călătoriile fiilor și fiicelor acestui neam, credința în Dumnezeu rămâne pașaportul care desemnează orientarea în spațiul intercultural și interreligios mondial. În pelerinajul prin această lume eclectică, globalizantă, relativizantă, cei care și-au păstrat credința prin aceasta își structurează identitatea în raport cu ceilalți sau cu lumea. În lăuntrul bisericii sau în izolare, în țară sau în străinătate, în lumea reală sau în spațiul virtual, românul creștin rămâne un om al rugăciunii, care își conduce viața în ritmul liturgic al sărbătorilor.

Acestea sunt motivele pentru care Biserica și-a arătat grija față de fiii și fiicele acestui neam, care au ales să caute un trai mai bun dincolo de granițele României, păstrându-și reperele moral-religioase și rămânând în comuniune de iubire și rugăciune cu cei din țară. În același sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, urmând tradiția statornicită în urmă cu 13 ani, a închinat anul 2021 misiunii Ortodoxiei românești în diaspora și l-a numit Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți întru Domnul.

Iubiții Mei,

Indiferent de natura constrângerilor, de contextul sanitar în care trăiți, de regimul politic, de mișcările sociale și de curentele ideologice progresiste și atee, de contextele culturale și etnice în care vă desfășurați activitatea, Vă îndemn să nu vă înstrăinați de ceea ce sunteți, să nu vă dezrădăcinați, să nu vă rătăciți, ci să păstrați intactă credința în care v-ați născut, deoarece ea este singura ancoră care, în vreme de furtună și necazuri, ne ajută să nu uităm sensul existenței noastre, să rămânem în comuniune de iubire cu Dumnezeu și să renaștem din păcat privind spre icoana Pruncului Iisus, recâștigându-ne curăția vieții și frumusețea chipului.

În 2021, Anul omagial al pastorației românilor din afara României și al comemorării celor adormiți întru Domnul, îndemnăm pe toți cei care simt românește să promoveze valorile fundamentale ale neamului în patriile lor adoptive, să nu uite chipul nemuritor al celor care i-au născut și educat, să nu se înstrăineze și să-și conducă viața după nepieritoarele învățături ale Evangheliei, în ritmul liturgic al vieții trăite împreună cu Dumnezeu!

Totodată, adresăm tuturor urări de bine, spor duhovnicesc, ani mulți cu sănătate și viață plină de împliniri frumoase, daruindu-vă pe această cale colindul pe care l-am alcătuit cu prilejul Crăciunului de anul acesta și l-am intitulat

„Isihia Nașterii Domnului”

1.Veniți....

Veniți toți la Bethleem,

Ca să vedem

Pe Iisus,

În chip nespus,

În iesle pus,

Divin mister

Venit din cer,

Sfânt Giuvaer.

R: Doamne Iisuse Hristoase

Te primim...