IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: „Nașterea Domnului – chemare la credință și iubire, la speranță și mântuire” (Scrisoare pastorală, 2023)
În fiecare suflet, în aceste zile sfinte de Crăciun, înflorește bucuria așteptării venirii Fiului lui Dumnezeu la noi. De la mic și până la mare cu toții trebuie să ajungem la această stare de trezvie față de ceea ce este esențial: venirea Fiului lui Dumnezeu la noi. Pentru ca toți oamenii să trăiască această bucurie sfântă trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și pentru cei care par a fi surzi față de vestea îngerească, pentru ca și în ei să se arate iubirea lui Dumnezeu adusă lumii prin Nașterea Sa.
† Irineu,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ȘI MITROPOLITUL OLTENIEI
Preacucernicului cler,
Preacuviosului cin monahal,
Preaiubiților credincioși din Arhiepiscopia Craiovei,
Har, milă și pace de la Mântuitorul Iisus Hristos,
Iar de la noi părintești binecuvântări.
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,
Psalmistul David, lăudând măreția lui Dumnezeu și Întruparea Sa din iubire față de oameni, exclama cu admirație: „Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuiește întru cele înalte și spre cele smerite privește, în cer și pe pământ?”[1]. Din cele spuse de David reiese că Domnul nostru este Dumnezeu și sălășluiește în înălțimile cerurilor. El nu locuiește numai în cele înalte, ci este prezent și în lumea noastră, pe pământ. Deși este infinit și mai presus de noi, El S-a coborât până la noi făcându-Se om din Preacurata Fecioară Maria. Taina Întrupării ne arată că Acela Care călăuzește totul nu este departe de noi și nu rămâne străin de niciun aspect al vieții noastre, „căci în El trăim și ne mișcăm și suntem”[2]. Tocmai pentru aceasta El a venit la noi din iubire față de oameni și S-a făcut asemenea nouă în afară de păcat. Această venire a Fiului lui Dumnezeu în lumea noastră este izvorâtă din iubirea Lui nemărginită pentru noi, cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”[3]. Deci, Dumnezeu, făcându-Se om, ne-a ridicat în firea Sa umană la ceruri și ne-a împăcat cu Părintele Său Cel ceresc. Din această coborâre a Lui, noi, urmașii lui Adam și ai Evei, am dobândit prin Taina Sfântului Botez binecuvântarea și îndrăzneala de a chema Tată pe Dumnezeu Cel ceresc. Astfel, noi, fiii și fiicele Părintelui veacurilor, suntem martori ai Tainei Înomenirii Domnului nostru Iisus Hristos, necunoscute și nemaiauzite. Dumnezeu Se face om și taina aceasta este de neconceput, ca Dumnezeu să coboare la noi și să Se facă Prunc, născându-Se într-o iesle sărăcăcioasă.
Iubiți frați și surori în Domnul,
În această Sărbătoare a Nașterii Domnului Sfânta Scriptură ne spune că Tatăl Cel din ceruri a trimis pe Fiul Său să Se facă Prunc și să fie purtat în brațele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acest Prunc este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Și, deși după firea omenească este neputincios, totuși poartă pe umerii Lui stăpânirea întregii lumi și ne oferă mântuirea noastră prin Răstignirea Sa pe Cruce și prin Învierea Sa. El este Împăratul noii Împărății pe care Dumnezeu Tatăl I-a dat-o să o statornicească în creația Sa. Deci, Cuvântul veșnic al Tatălui, cu toate că este născut din El mai înainte de veci, este și Fiul Omului, născut din Preacurata Fecioară Maria la plinirea vremii[4]. În virtutea acestei lucrări de unire a celor dumnezeiești cu cele omenești, profetul Isaia consideră că Domnului Hristos I Se cuvin titlurile de onoare de: „Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie”[5]. Prin urmare, Mântuitorul nostru este Împărat mare, Dumnezeu atotputernic, deoființă cu Tatăl și cu Duhul după dumnezeire și deoființă cu noi după omenitate. Atotputernicia Sa dumnezeiască este mai presus de lume, fiind în contrast cu puterile stăpânitoare ale veacului acestuia. Ca atare, primind de la Tatăl moștenirea neamurilor și stăpânirea marginilor pământului, Pruncul mântuitor, născut din Preabinecuvântata Fecioară Maria, este cu adevărat: „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”[6]. În El se depășește distanța dintre Tatăl și noi, nu doar pentru că S-a aplecat spre noi, după cum ne spune Psalmistul, ci și pentru că a venit în lumea noastră, plină de suferințe și necazuri, făcându‑Se unul dintre noi, ca să ne ridice în Împărăția cerurilor.
Așadar, Fiul lui Dumnezeu, născându-Se în Betleem, a aprins în oameni lumina bunătății și iubirii. Totodată El a dat tuturor celor care cred în El tăria de a învinge tirania păcatului și stricăciunea morții. De atunci, de peste două mii de ani, în fiecare generație, Mântuitorul nostru Își zidește Împărăția în interiorul oamenilor, lucrând din sufletul lor spre exterior transfigurarea întregii creații. Și întrucât „Domnuleț și Domn din cer” S-a smerit pe Sine și S-a dat ca Prunc în mâinile noastre, ne-a adus de la Tatăl nu numai iubirea și mângâierea, ci a așezat în inimile noastre pacea și bunăvoirea. În lumina acestei lucrări dumnezeieşti, venirea Lui la noi este cea mai mare bucurie pe care omul o poate trăi, o fericire pe care Biserica o și exprimă într-un imn de slavă și într‑o rugăciune neîncetată adusă lui Dumnezeu Tatăl: „Doamne, fă ca venirea Ta să se împlinească în inimile noastre. Biruiește pe cei care doresc războaie și dezbinări între popoare. Fă să se termine conflictele dintre oameni. Împlinește promisiunea «păcii Tale fără de hotar»[7] pe care Tu ne-ai făgăduit-o încă din Legea veche. Îți mulțumim pentru bunătatea Ta, dar dorim să Îți cerem și să-Ți arăți puterea Ta acolo unde neputințele noastre nu mai pot să facă nimic. Înalță în lumea noastră domnia adevărului și a iubirii Tale fără de margini și fă să se împlinească în viața noastră cântarea îngerilor de la Nașterea Ta: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire!»[8]”.
Preaiubiți frați și surori în Hristos,
Din Sfânta Evanghelie citită la Sfânta Liturghie mai aflăm că păstorii au ascultat mesajul îngerului și au plecat de îndată la Betleem să vadă ce le-a fost vestit de puterile cerești. Vestea îngerilor era atât de importantă pentru ei că le-a adus atâta nădejde, încât au pornit imediat și fără zăbavă spre acel loc al Nașterii Pruncului Iisus Hristos. Într-adevăr, ceea ce li s-a spus de către îngeri depășea cugetarea omenească; îngerii le-au adus mesajul care avea să schimbe complet lumea: în orașul Betleem Se naște Mântuitorul lumii, Cel așteptat de toate neamurile pământului. Fără îndoială, ne putem întreba: „Ce putea fi mai important pentru ei și pentru întreaga suflare omenească?” Păstorii erau cu adevărat mânați de Duhul Domnului să vadă minunăția celor spuse de îngeri. Graba lor de a-L vedea pe Cel născut i-a făcut pe ei, suflete simple și curate, să fie primii dintre oameni care au venit la peștera din Betleem. Ei, cei mai umili dintre oameni, L-au întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu înomenit, înaintea Magilor, care reprezentau pe cei cu rang și renume din acele vremuri. Cum ne putem da bine seama, motivul venirii păstorilor la Betleem era legat de toată așteptarea poporului ales. Deci, ei au venit în grabă să-L vadă pe Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii, Care a luat chipul robului din Preafericita Fecioară Maria. Sosind la locul Nașterii și privindu-L cu ochii minții, ei au văzut în Pruncul Iisus toată slujirea Sa, chiar dacă n-au cunoscut deplin măsura iubirii Sale pentru oameni, care avea să se arate în moartea și Învierea Sa. Primind și un semn de la îngeri: „Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle”[9], păstorii au înțeles, cum de altfel și noi trebuie să înțelegem, că felul de a fi al lui Dumnezeu este smerenia și iubirea Sa fără margini pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Dreptmăritori creștini,
În fiecare suflet, în aceste zile sfinte de Crăciun, înflorește bucuria așteptării venirii Fiului lui Dumnezeu la noi. De la mic și până la mare cu toții trebuie să ajungem la această stare de trezvie față de ceea ce este esențial: venirea Fiului lui Dumnezeu la noi. Pentru ca toți oamenii să trăiască această bucurie sfântă trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și pentru cei care par a fi surzi față de vestea îngerească, pentru ca și în ei să se arate iubirea lui Dumnezeu adusă lumii prin Nașterea Sa. Un gânditor creștin din vechime spunea: „dacă aș avea darul să văd ceea ce a văzut Sfântul Apostol Pavel, aș putea chiar acum în timpul Sfintei Liturghii să contemplu marea ceată a îngerilor”. Într-adevăr, în Sfânta Liturghie suntem înconjurați de Îngerii lui Dumnezeu, de Maica Domnului și de Sfinții Lui. Domnul Însuși este prezent în mijlocul nostru, deschizându-ne ochii inimilor ca să devenim vigilenți și buni chivernisitori ai Tainelor Sale. Faptul că păstorii au venit să vadă cele spuse de îngeri ne îndeamnă să fim și noi atenți la descoperirile lui Dumnezeu încredințate nouă spre mântuire.
Mulți dintre noi nu considerăm prioritare lucrurile lui Dumnezeu. Și pentru că Dumnezeu nu ne silește libertatea și nici nu ne forțează spre un răspuns grabnic, tocmai de aceea noi tindem să amânăm pe cele care contează cu adevărat. În lista priorităților noastre, adesea, Dumnezeu Se regăsește pe cel mai de pe urmă loc. Dar, Dumnezeu trebuie să aibă în viața noastră întâietate. Dacă există Cineva în viața aceasta Care merită atenție imediată, fără așteptare, atunci Acesta este doar Dumnezeu, Care ne iubește și ne dăruiește mântuirea. O învățătură duhovnicească străveche spune: „Nu puneți nimic înaintea lucrării lui Dumnezeu!”. Îndemnul ne sugerează, desigur, că Sfânta Liturghie trebuie să aibă prioritate în toate preocupările noastre. Pentru creștinul adevărat orice altă slujire și osteneală vine după Sfânta Liturghie. Așadar, să trăim în lume potrivit credinței în Dumnezeu și în lumina ei să facem toate faptele bune. Tocmai la această stare de trezvie și la această prioritate ne îndeamnă păstorii din Evanghelia de astăzi. De la ei învățăm să nu ne lăsăm atrași irațional de preocupările lumești și trecătoare din viața cotidiană. Când punem pe un plan secundar celelalte sarcini – oricât de importante ar fi – pentru a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, atunci Îl lăsăm pe Pruncul mântuitor să intre în viața și în timpul nostru. Dacă dăm viața noastră lui Dumnezeu câștigăm totul în viața aceasta și în cea care va să vină. Timpul de acum este cu adevărat benefic dacă-l petrecem în iubirea față de Dumnezeu și de aproapele nostru.
Așadar, stând lângă Domnul Hristos, putem să cunoaștem bucuria pe care au avut-o păstorii și să dobândim răsplata lor. Este adevărat că mulți dintre noi, deși suntem aproape de Biserică, totuși suntem departe de Mântuitorul Iisus Hristos, de Cel Care a venit în mijlocul nostru. Dumnezeu, totuși, ne atrage cu iubirea Sa spre Sine, ca să putem ieși din dezordinea gândurilor și activităților lumești pentru a descoperi calea care duce la El. Dumnezeu ne cheamă pe toți la Sine, dar și noi trebuie „să mergem” să-L vedem pe Cel Care a venit să ne întâlnească și Care ne așteaptă. Chiar dacă noi nu puteam să ajungem singuri până la El, din iubire negrăită, S-a coborât la noi. El a venit, potrivit făgăduințelor Sale, să ne întâlnească în lumea noastră decăzută. Parcurgând cea mai mare parte din drumul nostru către El, ne-a invitat, zicând: „Veniți și vedeți cât de mult vă iubesc. Veniți și vedeți că sunt cu voi, aici, în ieslea din Betleem”. Ca atare, dacă simțim iubirea Domnului și milostivirea Lui, răspunsul nostru nu trebuie să întârzie: „Să mergem la El! Să ne depășim pe noi înșine! Să parcurgem drumul spre El în Sfânta Liturghie a Bisericii și în slujirea aproapelui, în care Domnul Hristos ne așteaptă pe fiecare în parte!”.
Și pentru că Domnul slavei, Creatorul cerului și al pământului, S-a smerit pe Sine și S-a făcut Prunc, dându-ne posibilitatea să-L atingem și să-L iubim, să vedem în acest semn al iubirii Sale o chemare la credință și iubire, la speranță și mântuire. Așa este Dumnezeu. El are puterea și este Însăși Bunătatea, Iubirea și Nădejdea noastră. Ne invită să devenim asemenea Lui. Da, într-adevăr, noi devenim asemenea lui Dumnezeu, dacă ne lăsăm modelați de această iubire jertfelnică. Dacă învățăm umilința și renunțăm la violență, Domnul Hristos ne dă puterea să biruim pe vrăjmașii noștri și ispitele diavolului. Dacă nu-L primim în sufletele noastre, ce câștig ar fi pentru noi faptul că Dumnezeu S-a născut în ieslea din Betleem? Așadar, să ne rugăm în această zi: „Doamne Iisuse Hristoase, Tu, Care Te-ai născut în Betleem, vino la noi! Intră în inima noastră! Înnoiește-ne sufletul și mintea! Fă ca iubirea Ta să fie prezentă în interiorul nostru și lumea să fie transformată!”
Felicitându-vă, cu ocazia Marelui Praznic al Naşterii Domnului şi cu prilejul Anului Nou, vă urez să aveți un Crăciun cu pace, prosperitate şi ajutor de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!
Sărbători fericite!
La mulţi ani!
Al vostru rugător şi permanent mijlocitor
în Duhul Sfânt către Domnul,
† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
[1] Psalmul 112, 5.
[2] Fapte 17, 28.
[3] Ioan 3, 16.
[4] Galateni 4, 4.
[5] Isaia 9, 5.
[6] Articolul 2 din Simbolul de credință.
[7] Isaia 9, 6.
[8] Luca 2, 14.
[9] Luca 2, 12.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Prin învierea Sa, Hristos vindecă pe om de moarte şi de stricăciune” (Scrisoare pastorală, 2024)
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Învierea lui Hristos – Învierea noastră. „Prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Scrisoare pastorală, 2024)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro