† Dr. Irineu,

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ȘI MITROPOLITUL OLTENIEI

PREACUCERNICULUI CLER,

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,

PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI,

HAR, MILĂ ȘI PACE DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS,

IAR DE LA NOI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți frați și surori în Domnul,

Dumnezeu Tatăl, iubind în chip negrăit pe oameni și creația Sa[1], a cuprins prin Înomenirea Fiului Său întreaga lume pentru a o transfigura și a o îndumnezei în Duhul Sfânt. Prin Întruparea Sa, Cuvântul Tatălui a curățit păcatul din firea noastră și ne-a păstrat uniți cu El și în El, făcându-ne mădulare ale Trupului Său tainic, Biserica. Imposibilitatea oamenilor de a se uni cu Dumnezeu a fost pricinuită de păcatul strămoșesc care a divizat natura umană, producând rupturi lăuntrice grave și risipiri exterioare imposibil de refăcut prin puterea umană. Astfel, omul, fiind trupesc și stricăcios, nu putea ajunge niciodată om duhovnicesc dacă nu ar fi existat iubirea și jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Mai mult, în lipsa Domnului, nici unitate între oameni nu ar fi existat, din cauza voinței căzute. Răul a continuat astfel, până la Nașterea Domnului, să dezbine pe oameni din interior și să-i arunce în deșertăciune și moarte sufletească. Numai unitatea de iubire în Mântuitorul Hristos ne-a redat demnitatea necesară vieții duhovnicești, demnitatea potrivită celor creați după chipul și asemănarea cu Dumnezeu. Deci, Domnul Iisus Hristos S-a făcut om pentru ca noi să ne îndumnezeim și să ajungem în Împărăția Tatălui Său în ceruri. El este Izvorul iubirii și unității lumii, omenirea fiind cuprinsă în Sine și păstrată în Trupul Său tainic. De aici înțelegem că Biserica este spațiul în care oamenii trăiesc un nou mod de existență în iubire, fiind totodată organismul care promovează valoarea iubirii, unificării și unității creației în Duhul Sfânt. Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos, prin harul iubirii a înlăturat dezbinarea noastră interioară și exterioară produsă de păcat și ne-a unit în dragoste cu Dumnezeu și întreolaltă. Fără îndoială că trăim această stare când ne împărtășim cu Sfintele Taine, Mântuitorul Iisus Hristos fiind Acela Care face legătura între frații și surorile Sale din Trupul Său tainic, Biserica.

Preaiubiți frați și surori,

Evanghelia de astăzi ne-a vorbit despre vestea cea bună dată de îngeri păstorilor în timpul Nașterii sfinte a Domnului nostru Iisus Hristos. Este o bucurie actualizată în fiecare an, o bucurie pe care o proclamă îngerii, zicând: „Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta vă va fi semnul: Veți găsi un Prunc înfășat, culcat în iesle”[2]. Nimic miraculos, nimic extraordinar, nimic magnific în ceea ce primesc ca semn păstorii. Tot ce vor vedea este un Prunc înfășat, unul Care, asemenea tuturor celor născuți, are nevoie de îngrijirea mamei, un nou-născut într-un context neobișnuit, într-un staul, Care nu se află într-un leagăn, ci într-o iesle. Semnul prezenței lui Dumnezeu este Pruncul Care are nevoie de ajutor, de sprijin și de îngrijire. Doar în inimile lor păstorii vor putea să vadă că acest Prunc împlinește promisiunea profetului Isaia: „Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui”[3]. Deci, semnul lui Dumnezeu este simplitatea: un Prunc născut din Preacurata Fecioară Maria culcat în ieslea din Betleem. Pruncul, deși este Dumnezeu, nu vine cu putere și măreție cerească demne de atotputernicia Sa. Prin faptul că vine ca un Prunc, lipsit de apărare și având nevoie de ajutorul nostru, El ne arată că n-a dorit să ne copleșească cu puterea Sa dumnezeiască. Dimpotrivă, Fiul Tatălui ne-a descoperit că ne iubește, alungând de la noi teama de măreția Sa. Făcându-Se om din Preabinecuvântata Sa Maică, ne aduce iubirea Sa și ne cere iubirea noastră. Nu dorește nimic altceva de la noi decât iubirea noastră, prin care în mod spontan învățăm să intrăm în simțămintele Lui, adică învățăm să trăim cu El și să practicăm cu El acea smerenie care aparține în chip esențial iubirii. Apoi, pentru că S-a făcut pe Sine mic, Dumnezeu a voit ca noi să Îl putem înțelege, să Îl putem primi și să putem să ne închinăm Lui. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El Însuși S-a smerit pe Sine făcându-Se suficient de mic pentru a încăpea în pântecele Maicii Sale și într-o iesle. El a devenit Prunc, ca și noi să ne orientăm privirea spre familia noastră și spre toți copiii care suferă în lume, născuți și nenăscuți, spre copiii care sunt născuți într-o lume violentă, spre copiii care suferă de sărăcie și de foame, spre copiii care nu sunt iubiți. În toți aceștia este Pruncul din Betleem Care ne cheamă spre Dumnezeu Tatăl, Care ne-a creat și ne iubește cu iubire negrăită. El ne îndeamnă să ne rugăm pentru ca lumina iubirii lui Dumnezeu să strălucească peste toți oamenii din lume care sunt copiii lui Dumnezeu. El ne învață să-I cerem lui Dumnezeu Tatăl să ne ajute să facem ceea ce ține de noi pentru ca demnitatea oamenilor să fie respectată, fără războaie și fără înrobire.

Iubiți frați și surori,

Sfântul Evanghelist Luca, istorisind Nașterea Domnului, ne arată că Dumnezeu a ridicat progresiv vălul tainei Sale. El S-a făcut om şi S-a făcut cunoscut mai întâi Preacuratei Sale Maici, Dreptului Iosif, magilor și păstorilor care își păzeau turmele pe câmpiile de lângă Betleem. Păstorii, priveghind pe lângă turmele lor, ne amintesc că mesajul Mântuitorului Iisus Hristos poate fi primit doar de cei care se pregătesc și așteaptă venirea Sa. Expresia „a veghea” presupune mai mult decât a fi în mod fizic treji în noapte. Deci, păstorii „vegheau” cu adevărat, având în mintea lor viu gândul la Dumnezeu și la apropierea venirii Lui în lume. Ei erau treji ca să fie gata pentru momentul în care vor primi de la îngeri vestea Nașterii Domnului. Să fie gata s-o primească şi să pornească la drum pentru a-L găsi pe Dumnezeu Prunc înfășat într-o iesle.

Păstorii erau „înconjurați” de slava lui Dumnezeu, de norul de lumină al Nașterii Lui. Astfel, învăluiți de norul sfânt, ei ascultau imnul de laudă al îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”[4]. Sfinții Părinți ne spun că această cântare reprezenta salutul făpturilor lui Dumnezeu pentru Întruparea Răscumpărătorului nostru. Până în acel moment îngerii Îl cunoscuseră pe Dumnezeu numai în măreția universului, în rațiunea și frumusețea cosmosului care vin de la El și sunt o reflexie a Atotputerniciei Sale. Acum însă imnul vorbește despre Dumnezeu Care a intrat în istoria omenirii, a devenit Cineva Care acționează și suferă în istorie. Din uimirea plină de bucurie provocată de acest eveniment inimaginabil, din acest al doilea nou mod de a se manifesta al lui Dumnezeu, s-a născut un cântec nou pe care Evanghelia Crăciunului l-a păstrat pentru noi. Din acest imn înțelegem că preamărirea lui Dumnezeu este starea de măreție ce se găsește acum în ieslea din Betleem. Dumnezeu Cel slăvit de îngeri este acum pe pământ, iar imnul de preamărire laudă smerenia și iubirea Lui. Mai mult, prin Întruparea Sa, Dumnezeu ne-a adus pacea de care lumea avea atât de mare nevoie şi de care încă are multă nevoie. Deci, acolo unde este El, este pace, iubire și bună înțelegere. Acolo unde ființele umane încearcă, în mod violent, să transforme pământul în ruină și în dezastru, deşi El este prezent, prezenţa Sa nu e mărturisită de om. În suferinţe, El însoţeşte pe cei cu inimi priveghetoare, pe cei smeriți și pe cei care s-au învrednicit să ajungă la plinătatea iubirii. Acestor credincioși ai Săi El le dă harul, ca prin ei pacea și iubirea Lui să intre în lume.

Preacucernici părinți, iubiți frați și surori,

Biserica noastră Ortodoxă, sărbătorind Nașterea Mântuitorului Hristos, laudă măreția lui Dumnezeu manifestată în creație. Toate făpturile sunt chemate să se alăture acestui cântec de laudă, cum spune Psalmistul David: „Se vor bucura toți copacii pădurii, de fața Domnului, că vine”[5]. Venirea lui Dumnezeu în Betleem a avut loc în tăcere. Doar păstorii care vegheau au fost, pentru un moment, înconjurați de strălucirea plină de lumină a venirii Sale și au putut asculta o parte din acel nou cântec care s-a născut din uimirea și bucuria îngerilor la venirea lui Dumnezeu. Această venire în tăcere a slavei lui Dumnezeu continuă de-a lungul secolelor. Acolo unde există credință, unde Cuvântul Său este proclamat și ascultat, Dumnezeu îi adună pe oameni și Se dăruiește lor în Trupul Său, îi face pe ei Trupul Său. Dumnezeu „vine” şi astfel se trezesc inimile noastre. Cântecul nou al îngerilor devine cântecul oamenilor care, de-a lungul secolelor, în mod mereu nou, au cântat venirea lui Dumnezeu ca Prunc și s-au bucurat cu adevărat în inimile lor. În această zi de Crăciun să avem gânduri curate față de Pruncul din Betleem, faţă de Dumnezeu Care din iubire pentru noi a dorit să devină om. Și pentru că El S-a făcut Prunc asemenea nouă, să vedem în fiecare dintre noi ceva din Pruncul din Betleem. După cum știm, fiecare dintre noi am cerut și cerem iubirea părinților noștri și a apropiaților noștri. Și pentru că fiecare dintre noi este creatura lui Dumnezeu, e absolut necesar să ne gândim la cei care nu au binecuvântarea unei familii, a unui cămin familial, să ne gândim la cei care sunt exploatați și sunt făcuți instrumente ale violenței, să ne gândim la cei care trăiesc teroarea războiului, care sunt în suferințe, în boli și în primejdii de moarte, să ne gândim la tinerii care, prin intermediul imoralității și al altor forme de abuz, sunt traumatizați până în străfundul sufletelor lor. Pruncul mântuitor ne îndeamnă pe toți să facem tot ce ne stă în putere pentru a pune capăt suferințelor celor asupriți și împovărați, să facem tot ce putem pentru ca lumina Betleemului să atingă inima fiecărui om. Doar prin convertirea inimilor, doar prin schimbarea în profunzime a inimilor noastre va putea fi învinsă cauza tuturor acestor rele, doar astfel poate fi înfrântă puterea războiului și a răului. Desigur, doar dacă oamenii se schimbă, se va schimba și lumea, iar pentru a se schimba, oamenii au nevoie de lumina care vine de la Dumnezeu. Așadar, numai prin credința în Mântuitorul Iisus Hristos primim o viață care începe aici și ajunge până în veșnicie. Alăturându-ne îngerilor care au preamărit Nașterea Fiului lui Dumnezeu și cântul nostru va fi o rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne să vedem strălucirea slavei Tale! Dă pace pe pământ și fă-ne oameni ai păcii și ai iubirii Tale!

Felicitându-vă pe toţi cu ocazia marelui praznic al Naşterii Domnului şi cu prilejul Anului Nou, vă urez din tot sufletul să vă dea Dumnezeu sănătate, pace, prosperitate şi ajutor cu prisosinţă în tot ceea ce faceți, spre preamărirea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!

Sărbători fericite!

La mulţi ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt către Domnul,

† Dr. Irineu

 Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

[1] Ioan 3, 16: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

[2] Luca 2, 11-12.

[3] Isaia 9, 5.

[4] Luca 2, 14.

[5] Psalmul 95, 12.