Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor

creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la 

noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Din iubire nemărginită pentru neamul omenesc, Tatăl ceresc a hotărât să-L trimită în lume pe Fiul Său, ca Acesta să îmbrace haina noastră omenească și să ne mântuiască. În anul 54, Sfântul Apostol Pavel scria creștinilor din Galatia: „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

Venirea pe pământ a Fiului dumnezeiesc a marcat pentru totdeauna axa timpului istoriei umane, împărțindu-l în două perioade distincte: înainte de Nașterea lui Hristos și după Nașterea lui Hristos. De acest eveniment crucial se bucură îngerii din ceruri care intonează un imn superb, păstorii de pe câmp care îngenunchează smeriți lângă ieslea sfântă și „magii de la Răsărit” care Îl adoră pe Mesia și Îi oferă daruri scumpe (cf. Matei 2, 11).

Dreptmăritori creştini,

Magii Orientului erau oameni înțelepți, care studiau fenomenele astrologice și cunoșteau modul de interpretare al acestora. Văzând o stea extraordinară pe bolta cerească, au ajuns la concluzia că este vorba despre nașterea unei persoane extraordinare, cu un rol deosebit în istoria umanității. Sfântul Ignatie Teoforul scria: „O stea a strălucit pe cer mai mult decât toate stelele. Lumina ei era nespusă și noutatea ei minuna”. Acest astru strălucitor care plutea peste Iudeea a trezit în sufletele lor dorința de a porni în căutarea Regelui iudeilor și a I se închina. Ei nu calculează prețul acestei dificile călătorii care presupunea renunțări, pericole și sacrificii. Dorința lor interioară le dă un mare curaj, care depășește puterea lor de înțelegere momentană.

Magii, despre care tradiția apocrifă a primelor secole ne spune că ar fi fost trei regi, urmează drumul luminii stelei pentru a-L găsi pe Cel arătat de semnul cosmic. Ei se îndreaptă spre orașul Ierusalim, centrul religios și spiritual al provinciei Iudeea. Ajunși acolo, întreabă: „Unde este regele iudeilor, Cel Ce S-a născut?” (Matei 2, 2). Ei caută adevărul cu sinceritate și cu perseverență, dorind o întâlnire personală cu Regele nou-născut pentru a I se închina. Strălucirea stelei era atât de intensă, încât putea fi văzută și ziua și noaptea. Ea indica direcția precisă spre Betleem, locul prezis pentru nașterea lui Hristos (cf. Miheia 5, 1).

Magii înaintează cu emoție sfântă și, după ce steaua se oprise, ei coboară de pe cămilele lor. Purtând în mâini daruri prețioase, se îndreaptă spre lumină și, apoi, pătrund în casă. Ei întâlnesc acum pe Cel prevestit de stea, pe Cel căutat cu ardoare, de dragul Căruia parcurseră un drum lung și obositor. Privirea lor era îndreptată spre Iisus, o ființă simplă și plăpândă care zâmbea dulce în brațele materne ale Fecioarei Maria. În fața lor se afla doar un Prunc cu un gângurit firav și cu o mânuță întinsă spre fața Mamei Sfinte. Referindu-se la acel moment emoționant, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Magii s-au bucurat că au găsit ce căutau; s-au bucurat că au ajuns vestitorii Adevărului; s-au bucurat că n-au făcut în zadar atâta cale. Nespus de mare le era dorul de Hristos!”.

Aflându-se lângă Cel arătat de semnul ceresc, Regele iudeilor, lângă Cel confirmat de Sfintele Scripturi, Păstorul poporului Israel, ei cad la pământ înaintea Lui, în gest de profundă adorație. Apoi, acești magi sau regi veniți de la Răsărit Îi oferă micului Rege daruri scumpe. Mai întâi, Îi dau aurul, care arată regalitatea lui Iisus, „Împăratul neamurilor” (Apocalipsa 15, 3). Apoi, Îi dau tămâia, care se referă la divinitatea Lui, căci era „Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii” (Isaia 9, 5). Și, în sfârșit, Îi dau smirna, care era folosită la pregătirea trupului pentru înmormântare, arătând că El Se va aduce „jertfă de ispășire pentru păcatele poporului” (Evrei 7, 27). Casa din Betleem devine astfel prima catedrală în care Dumnezeu coboară pe pământ, iar oamenii Îi aduc adorarea cuvenită.

Istoricul și teologul englez Beda Venerabilul (†735) ne dă numele celor trei magi: Melchior, Gașpar și Balthazar, iar exegeții biblici fac o legătură între ei și Sem, Ham și Iafet, fiii lui Noe, din care se trag toate popoarele lumii. Deci, cei trei magi reprezintă toate semințiile pământului, care au nevoie de ocrotirea dumnezeiască și care trebuie să beneficieze de opera mântuitoare a lui Hristos, aceasta îmbrățișând întregul neam omenesc. În biserica din Ravenna, zidită de împăratul bizantin Iustinian (†565), sunt zugrăviți magii ca oameni de rang nobil, care poartă cununi pe capetele lor. Ei ne sunt dragi fiindcă recunosc în Pruncul divin pe Mesia, Rege suprem și Mântuitor al tuturor. Așadar, ei sunt conștienți „că pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem” (1 Ioan 4, 9).

Iubiţi credincioşi,

Regii magi vin din mari depărtări la Betleem, unde au privilegiul să-L întâlnească pe Hristos. Satisfăcuți, în mod deplin, că și-au atins scopul grelei călătorii, ei răspund cu bucurie, cu închinare și cu daruri. O astfel de atitudine se cuvine să avem și noi, creștinii. Cum să nu ne bucurăm de coborârea pe pământ a Stăpânului ceresc, Cel Ce „preface întristarea noastră în bucurie” (cf. Ioan 16, 20)? Cum să nu ne închinăm Celui Ce este vrednic să primească „cinstea și slava și binecuvântarea” (Apocalipsa 5, 12)? Cum să nu-I dăm ca dar ființa noastră Celui Ce spune: „Dă-Mi Mie, fiule, inima ta” (Pilde 23, 26)? Pe bună dreptate, scriitorul bisericesc Origen (†253) întreabă: „Ție ce-ți poate folosi faptul că Hristos a venit în trup, dacă n-a venit și în sufletul tău?”.

În toamna acestui an, noi, românii ortodocși, am oferit lui Dumnezeu un dar minunat, un magnific locaș bisericesc. Ne referim, desigur, la Catedrala Națională din București. Ea reprezintă o mărturie a evlaviei unui popor născut creștin și o expresie a recunoștinței noastre față de toți înaintașii care s-au jertfit pentru păstrarea și apărarea Legii strămoșești. Întâmpinându-L cu iubire pe Pruncul Mântuitor, Iubirea divină coborâtă în Betleem, la primul Crăciun, noi strigăm astăzi într-un glas: „Veniți să ne închinăm și să cădem înaintea Domnului, Celui Ce ne-a făcut pe noi. Că El este Dumnezeul nostru și noi suntem poporul pășunii Lui!” (Psalmi 94, 6-7). În această privință, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop ne spune clar: „Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu este să ne dăruim Lui pe noi înșine, pe viață”.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei