IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților: Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos – fapta iubirii lui Dumnezeu pentru noi, oamenii (Scrisoare pastorală, 2019)

Rog pe bunul Dumnezeu ca sărbătorile în cinstea Nașterii Domnului, a Botezului și a Anului Nou să le trăiți cu bucuria mântuirii și în dragostea cea vie exprimată în faptele de ajutorare a celor aflați în diferite lipsuri trupești și sufletești.

Iubiți credincioși,

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos cu trup este fapta iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamenii, fapta mântuirii noastre așa cum mărturisim în Simbolul Credinței: „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”.

Timpul și locul nașterii au fost în zilele domniei Cezarului August care a poruncit ca toți oamenii să se înscrie, fiecare în cetatea sa; locul nașterii a fost cetatea lui David care se numește Betleem, iar lăcașul a fost o peșteră; „născându-L L-a înfășat și L-a culcat în iesle căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 1-7).

Cuvintele „nu mai era loc de găzduire pentru ei” ne fac să înțelegem marea aglomerație de oameni care au venit să se înscrie la acel recensământ, iar pe de altă parte lipsa de omenie a localnicilor orașului Betleem față de două persoane, dintre care una o mamă însărcinată, gata să nască. Şi de aici înţelegem starea de decădere morală a lumii de atunci.

De aceea Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, ca pe om, prin cuvintele și faptele Sale să-l aducă la starea sufletească „cea dintâi” pe care a avut-o înainte de căderea în păcatul neascultării, când chipul Lui sădit în om era curat, neîntunecat de păcat, să-l aducă la starea de omenie.

„Tabloul” nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos este cu adevărat dumnezeiesc. Pe bolta cerului a apărut mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 13-14), martorii oculari ai acestui tablou dumnezeiesc au fost ciobanii care făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. „Și iată îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle (…)” (Luca 2, 8-12). Și după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alții: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (Luca 2, 15-18).

Deci, putem spune că cei dintâi oameni, martori și vestitori ai Nașterii cu trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos au fost niște ciobani, oameni considerați în poporul nostru oameni simpli, oameni de rând.

Dacă luăm aminte la cuvintele lui Mihai Eminescu despre ciobani, cine sunt ei cu adevărat, ne schimbăm părerea. Eminescu vorbește despre ciobanul din poporul nostru, despre cumințenia lui: „… ca cioban, a avut multă vreme să se ocupe cu sine însuși, de acolo limba spornică și plină de figuri, de acolo simțământul adânc pentru frumusețile naturii, prietenia lui cu codrul, cu calul frumos, cu turmele bogate, de acolo povești, cântece, legende, cu un cuvânt, de acolo un popor plin de originalitate și de o feciorească putere, formată printr-o muncă plăcută fără trudă, de acolo însăși nepăsarea lui pentru formele de civilizație, care nu i se lipesc de suflet și n-au răsărit din inima lui”[1].

Sfântul Antonie cel Mare a fost întrebat de cei înțelepți: „cum rabzi, o, Părinte, lipsit fiind de mângâierea de la citirea cea din cărți?” Și a răspuns Antonie către dânșii: „Cartea mea, o, filosofilor, este firea celor văzute și deschisă îmi este, oricând voiesc să citesc într-însa”. Psalmistul spune la rândul său: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (Psalmul 18, 1). Deci este o cunoaștere din citirea cărților și este și o cunoaștere privind creația lui Dumnezeu; aceasta, a doua, este mai adâncă datorită faptului că autorul acestei „cărți” este Dumnezeu și ea trebuie împletită cu curăția inimii: „Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Oamenii, socotiți de noi „simpli” sau „de rând”, cum sunt ciobanii și țăranii, aceștia cunosc puține lucruri, dar pe cele mai importante, le cunosc și le trăiesc, „își fac timp ca să se ocupe cu sinea lor”, ca să își cerceteze conștiința care face parte din chipul lui Dumnezeu sădit în el din momentul zămislirii, chipul lui Dumnezeu care dă înțelepciune, „cumințenie”.

Din Sfânta Evanghelie înțelegem că, între primii martori și vestitori ai Nașterii cu trup a Mântuitorului Nostru Iisus Hristos au fost și magii, oameni de cultură, de științe și cu rosturi în lume pe cea mai înaltă treaptă a conducătorilor de popoare. Aceștia au venit călăuziți de o stea, al cărei mers era altul decât cel al stelelor obișnuite. „Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă. Magii luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor” (cf. Matei 2, 11-12). Semnificația celor trei daruri este una duhovnicească: „Aur lămurit ca unui Împărat al veacurilor; tămâie ca unui Dumnezeu al tuturor și mort de trei zile; și smirnă ca unui fără de moarte” (stihira de la stihoavna Slujbei Vecerniei la Praznicul Nașterii Domnului).

Să reținem, cu mintea și cu inima, gestul magilor, oameni de cultură și de știință, împărații perșilor, cum sunt ei numiți în cărțile de slujbă, „căzând la pământ, s-au închinat Lui”, Pruncului Iisus, fiind încredințați de credința și conștiința lor, că Pruncul era Fiul lui Dumnezeu Care a venit să mântuiască lumea creată de Dumnezeu. Cultura și știința adevărate nu îl înstrăinează pe om de Dumnezeu, ci, din contră, îl apropie dacă acest om are inima curată. Istoria culturii și a științei este plină de asemenea oameni.

În unele icoane ale Nașterii Domnului este prezent și un copil, „un pui de cioban”, care, împreună cu părinții lui – ciobani, merge și el la Betleem ducând ca dar un miel: ca urmare a acestui fapt a intrat în tradiția întâmpinării sărbătorii Nașterii Domnului, ca în ziua de ajun, copii să meargă cu colinda vestind Nașterea Domnului la casele credincioșilor.

În noapte de ajun spre dimineață, în multe zone ale țării, femeile gospodine pregătesc „pelincile – scutecele“ pentru Pruncul Iisus, care constau din foi de aluat, subțiri, coapte pe plită și le fac bucăți mai mici punându-le unele peste altele într-o farfurie, apoi se pune între foi miez de nucă și zahăr. Ele se împart la vecini și la săraci. Această rânduială a scutecelor este amintită într-una din colindele noastre: „Nu mai plânge Maica mea, că noi scutecele îți vom da”.

Sensibilitatea credincioșilor noștri, a oamenilor din popor, este foarte mare, plină de omenie cu privire la condițiile în care S-a născut Mântuitorul Nostru Iisus Hristos. Anume într-o peșteră, culcat într-o iesle, într-un sezon de iarnă, un sezon rece, fără căldura fizică a unei camere, în care s-ar fi cuvenit să se nască un prunc.

De aceea, credincioșii noștri s-au gândit că un pic de căldură pentru Pruncul înfășat și pus în iesle i-a fost dată de animalele adăpostite în acea peșteră, cum se menționează într-o colindă și „boii peste El suflau, căldură ca să-I facă”.

Cum vedem, sărbătoarea Nașterii Domnului este încărcată cu multe frumuseți, frumuseți ale dragostei oamenilor ca răspuns la nemărginita dragoste a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Rog pe bunul Dumnezeu ca sărbătorile în cinstea Nașterii Domnului, a Botezului și a Anului Nou să le trăiți cu bucuria mântuirii și în dragostea cea vie exprimată în faptele de ajutorare a celor aflați în diferite lipsuri trupești și sufletești.

Al vostru către Domnul rugător și de tot binele voitor,

† PIMEN

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR

[1]Abecedarul nostru economic”, în volumul Eminescu: Sens, timp și devenire istorică, îngrijit de Gh. Buzatu, Ștefan Lemny și I. Saizu, Editura Universităţii „Alexandru I. Cuza”, Iași, 1988 p.  80.

De la același autor

Ultimele din categorie