IPS Serafim despre Cuviosul Dometie de la Râmeț: „Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost neagoniseala și simplitatea lui evanghelică”
În preajma sfinției sale simțeai căldura inimii care cuprindea pe tot omul și toată creația. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost neagoniseala și simplitatea lui evanghelică, în cuvânt, în faptă și în îmbrăcăminte. Părintele n-a adunat nimic pentru sine. Tot ce primea dădea mai departe. Își da și haina de pe el.
Născut într-o familie de 12 copii în zona Buzăului, Părintele Dometie a crescut în atmosfera de credință și evlavie a satelor noastre de altădată în care viața oamenilor se desfășura după tradiția Bisericii prin participarea masivă în duminici și sărbători la Sfânta Liturghie, la botezuri, cununii și înmormântări, ca și prin respectul tradițiilor locale. Astăzi știm mai bine ca altădată că mediul familial și social din anii copilăriei, în care ni se formează caracterul, sunt determinanți pentru tot restul vieții.
Părintele Dometie era un om integru și neprefăcut. În preajma sfinției sale simțeai căldura inimii care cuprindea pe tot omul și toată creația. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost neagoniseala și simplitatea lui evanghelică, în cuvânt, în faptă și în îmbrăcăminte. Părintele n-a adunat nimic pentru sine. Tot ce primea dădea mai departe. Își da și haina de pe el. Mai mult, da și ce nu avea, luând din puținul pe care-l avea mânăstirea, aflată la începuturile ei. Cu el se împlinea vorba din popor: „omul bun ia cu o mână și dă cu două”. Ce lucru mai nobil și mai necesar în lumea noastră care urmărește numai câștigul și acumularea de bunuri materiale și uită de cei săraci! Așa se face că moartea l-a găsit fără cămașă și haine de îngropare. Mă gândesc aici la Sfântul Calinic de la Cernica, cel mai iubit sfânt român, care în Testamentul său scria: „N-am adunat aur și argint, n-am voit să am nici haine…, nici orice fel de lucruri. Nici de îngropare, nici de pomenire nu las ceva, ca să se arate că lui Dumnezeu cred, că mai primit îi va fi lui Dumnezeu dacă nu va rămânea după moartea mea nici un ban, decât dacă s-ar împărți cea mai multă strânsoare după mine”.
Pe lângă multe alte daruri, Dumnezeu a înzestrat pe Părintele Dometie și cu o minte strălucitoare. În școală a fost mereu premiant, iar mai târziu, la insistențele prietenului său de călugărie, Antonie, devenit mai târziu mitropolit al Ardealului (1982 – 2005), a acceptat să se înscrie la cursurile de doctorat în Teologie, la București pe care le-a absolvit cu un an înaintea morții. Totuși știința multă nu-l îngâmfa, ci mai degrabă îl smerea pentru că știa prea bine că totul este darul lui Dumnezeu și că dacă primești mult trebuie să și dai mult pentru zidirea semenilor. Smerenia Părintelui se vedea din toate: din felul de a vorbi și de a se îmbrăca, de a sluji și de a se apropia de oameni. N-am cunoscut un călugăr mai popular ca Părintele Dometie. Era mereu printre oameni, le asculta durerile, îi ajuta cu ce avea, îi mângâia, îi învăța și muncea împreună cu ei la ridicarea primelor clădiri ale mânăstirii. Tocmai de aceea era atât de iubit. Moartea la surprins în viul vieții la inundațiile din vara anului 1975 luptându-se cu valurile dezlănțuite. Mare a fost durerea despărțirii de Părintele Dometie pe care o mai poartă încă în suflet, după 40 de ani, cei care l-au cunoscut. Părintele s-a dus la Domnul, dar jertfa sa a rodit și va rodi în continuare până la sfârșitul veacurilor.
De Părintele Dometie s-au atașat oameni care aveau același duh ca și el, și anume Părintele Varsanufie și Părintele Filotei, slujitori împreună cu el la Sfântul Altar. Părintele Varsanufie, fost mulți ani pustnic până la venirea sa la Râmeț, a trecut și el la Domnul devreme, la numai 6 ani după moartea Părintelui Dometie, în vârstă de 72 de ani. Cu o sănătate mereu fragilă și ascuns în viața sa lăuntrică, Părintele Varsanufie a lăsat în urma lui chipul călugărului smerit, tăcut și ascultător. L-am asemănat mereu cu Părintele Paisie de la Sihăstria.
Părintele Filotei a fost numit, după ce a terminat Teologia la Sibiu (1973), preot pentru satele de munte din apropierea mânăstirii unde slujise înainte Părintele Dometie, dar a locuit întotdeauna și a slujit peste săptămână la mânăstire, ajutându-l pe Părintele Dometie și apoi pe Părintele Ioachim, transferat la Râmeț, după moartea Părintelui Dometie. În jerfelnicia sa pentru credincioșii de prin aceste sate și pentru cei ce vin până astăzi neîncetat la mânăstire, Părintele Filotei l-a urmat întru totul pe Părintele Dometie. Mereu cu traista pe umeri (ca Sfântul Serafim de Sarov din unele icoane, cu care și seamănă la înfățișare), plină cu merinde pentru bătrânii și copiii pe care-i întâlnește, Părintele Filotei urcă de zeci de ani dealurile Râmețului, slujind, spovedind, botezând sau îngropând. Nu s-a plâns niciodată de povara drumurilor, care cu timpul l-au încovoiat, nu l-a auzit nimeni cârtind sau judecând pentru că a făcut și face totul cu cea mai mare dragoste. Părintele Filotei este un exemplu pentru preoți și pentru călugări.
Părintele Ioachim, om al locului, născut în satul Pleașa, într-o familie cu 12 copii, a slujit la Râmeț peste 30 de ani, după trecerea în veșnicie a Părintelui Dometie. Călugărit la Frăsinei și format în duhul Sfântului Calinic și al marilor Părinți de aici, Părintele Ioachim a fost adus de ascultare ca duhovnic al mânăstirii, la chemarea Presfințitului Emilian al Alba Iuliei (†1997). Nu se putea o alegere mai bună care să întruchipeze și să continue duhul Părintelui Dometie. Părintele Ioachim seamănă cu Părintele Dometie până și după statura și mobilitatea sa, după cuvântul său poetic și spiritul de jertfă. De aceea s-a bucurat de la început de dragostea și ascultarea obștii și a nenumăraților credincioși care au apreciat blândețea și răbdarea sa, virtuți moștenite din familie, dar cultivate cu multă rugăciune și trudă duhovnicească. Mereu la dispoziția obștii și a credincioșilor, cu rugăciunea cu cuvântul și cu spovedania, Părintele Ioachim a întărit obștea în multe momente de încercare și a îndrumat pe calea lui Dumnezeu nenumărați credincioși care i-au devenit fii duhovnicești. A fost alături de maica stareță Ierusalima și de obște cu sfatul, dar și cu dojana când era necesar, așa încât mănăstirea Râmeț a crescut mereu, atât duhovnicește cât și gospodărește, devenind o adevărată Lavră-Matcă pentru tot Ardealul.
După întoarcerea Părintelui Ioachim la mânăstirea de metanie (2006), Înaltpreasfințitul Andrei l-a numit duhovnic la Râmeț pe Părintele Antonie, care a ucenicit aici, pe lângă Părinții Ioachim și Filotei, încă din 1999, după tunderea sa în monahism la mânăstirea Afteia. Dinamic și cu doctoratul în teologie, Părintele Antonie și-a însușit întru totul duhul Părintelui Dometie. Rar am întâlnit atâta armonie între preoții slujitori la același Altar ca aici la Râmeț. Și aceasta pentru că toți urmează spiritul de jertfă, smerenia și neagoniseala Părintelui Dometie. Aceste virtuți fundamentale, care ar trebui să împodobească sufletul oricărui monah și oricărui creștin, nu se câștigă ușor, mai cu seamă dacă nu te ajută mediul în care trăiești. Or Râmețul este ocrotit de duhul Părintelui Dometie. Sunt încredințat că Părintele Dometie nu îngăduie în mânăstirea sa decât slujitori asemenea lui.
Un astfel de slujitor este și Părintele Ioanichie, venit la Râmeț încă din 1977. De atunci și până astăzi, Părintele Ioanichie duce greul gospodăriei cu o dăruire uimitoare. Călugărit la mânăstirea Afteia, Părintele Ioanichie a fost hirotonit preot pe seama mânăstirii Râmeț în 2008 pentru a-l ajuta la Sfântul Altar pe Părintele Antonie, împresurat mereu de mulțime de credincioși.
Cuvânt mărturisitor trebuie să aduc și despre obștea de măicuțe a mânăstirii Râmeț în frunte cu maica stareță Ierusalima până în 2014, iar acum cu maica Apolinaria. Tot ce s-a zidit la Râmeț, duhovnicește și material, prin restaurarea și punerea în valoare a bisericuței din sec. XIV și a clădirii de lângă ea, transformată în muzeu, prin ridicarea noii biserici, care îmbină armonios elemente de arhitectură din cele trei provincii românești, ca și prin celelalte construcții noi s-a făcut cu jertfa obștii. Obștea de la Râmeț a moștenit dinamismul Părintelui Dometie care era prezent peste tot. Așa și ucenicele Părintelui sunt peste tot: la biserică, la bucătărie pentru hrana obștii, dar și a pelerinilor care sunt ospătați zilnic în rând cu obștea, la atelierele de broderie și pictură, la câmp… Am cunoscut la Râmeț măicuțe cu adevărat sfinte prin smerenia și simplitatea vieții lor, prin ascultarea și dragostea lor de rugăciune. Nu voi uita niciodată chipurile luminoase ale măicuțelor: Lavrentia (care citea zilnic întreaga Psaltire), Ioanichia, Eudoxia (care a înființat și amenajat muzeul mânăstirii), Antima, Paraschiva, Vichentia, Teodora, Amfilohia, Mihaela etc.
După căderea Dictaturii comuniste, mai multe mânăstiri din Ardeal au fost întemeiate de maici plecate de la Râmeț ducând cu ele experiența vieții duhovnicești câștigate aici, ca și duhul Părintelui Dometie. Aș aminti doar pe cele mai cunoscute: mânăstirea „Sfânta Cruce” (maica Mina) și mânăstirea „Buna – Vestire” (maica Pavelida) din Oradea, mânăstirea „Sfinții Apostoli” (maica Filoteia) din Bârsana – Maramureș, mânăstirea „Sfânta Cruce” (maica Varvara) din Cășiel – Dej, mânăstirea „Schimbarea la Față” (maica Rafaela) din Botiza, mânăstirea „Cuvioasa Paraschiva” De sub Piatră – Sălciua – Câmpeni și schitul „Acoperământul Maicii Domnului” (maica Semfora) din Băița – Hunedoara, mânăstirea „Sfântul Apostol Andrei” (maica Eufrasia) din Belința – Maramureș, schitul Călene – Cugir (Alba), schitul „Sfântul Spiridon” (maica Teofana) din Ponor – Alba. Alte maici au fost chemate în străinătate: Evghenia ca stareță la Așezământul românesc din Ierihon, Maria la mânăstirea Malvialle (Franța) și Mariami la Namur (Belgia). Pe lângă mânăstirea Râmeț și din duhul Părintelui Dometie s-au format de asemenea și Părinții Serafim (mânăstirea Cășiel) și Arsenie (Catedrala din Nürnberg – Germania), învățători, până la căderea comunismului, la școala de lângă mânăstire și, respectiv, la Pleșa – Râmeț.
Mă bucur că maica stareță Apolinaria continuă cu vrednicie lucrarea săvârșită la Râmeț timp de 50 de ani de maica Ierusalima. Iată ce-mi scria de curând maica Apolinaria: „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului și al Sfântului Ghelasie, ocrotitorul mănăstirii noastre, ne propunem să continuăm și să păstrăm tradiția și rânduiala Sfinților Părinți lăsată de Părintele Dometie în mănăstirea noastră… Să menținem duhul de rugăciune, smerenie, dragoste, ascultare și iubire față de Dumnezeu și semenii noștrii având tot timpul în inimă și gând dorința de a respecta cu multă acrivie făgăduințele făcute la tunderea în monahism…”
Mă rog și eu, împreună cu obștea mănăstirii și cu miile de credincioși care l-au cunoscut pe Părintele Dometie, ca numele lui să apară cât mai curând în Calendarul nostru. Dar și până atunci să-l chemăm în ajutorul nostru: „Cuvioase Părinte Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
