Poporul român a simţit mereu ajutorul şi rugăciunea sfântului ierarh. Una ditre istorisirile populare româneşti vorbeşte despre Sfântul Nicolae şi Sfântul Ioan Casian, care mergeau spre cer, pentru a participa la Liturghia cerească. Deodată, au văzut un om nevoiaş, al cărui car se înfundase în noroi. Omul împingea din greu, dar carul nu se urnea. Văzând aceasta, marele Nicolae a sărit în ajutorul omului, iar Sfântul Casian şi-a continuat călătoria, pentru a nu întârzia la marea întâlnire cu Dumnezeu. Acesta din urmă a ajuns pentru Sfânta Liturghie din cer.

Mai pe urmă, pe la mijlocul Liturghiei, a sosit şi Nicolae, murdar din cap până în picioare şi s-a aşezat ultimul în Biserica raiului. Însă Dumnezeu a zis: Sfinte Ioane Casiane, pentru că ai venit la timp, vei avea Biserici închinate în numele tău şi puţini oameni vor purta numele tău. Iar tu, Sfinte Nicolae, pentru că ai venit târziu, dar ai ajutat pe omul cel sărman, vei avea patru sărbători peste an şi milioane de oameni îţi vor purta numele şi zeci de mii de Biserici vor fi închinate în cinstea ta.

Această istorisire românească îşi are corespondentul său în tradiţia bizantină, cu deosebirea că ajutorul lui Nicolae a venit unor marinari în negura furtunii, şi nu unui om sărman cu carul înfundat în noroi.

(Diacon Dr. Ioan Valentin Istrati, Sfântul Ierarh Nicolae mirul iubirii lui Hristos, Editura Pars pro toto, 2007, pp. 133-134)