Iubește pe Dumnezeu din tot sufletul tău, așa cum este el
„Nu-ți cer să Mă iubești ca Preasfânta și Preacurata Mea Maică, nu-ți cer să Mă iubești acum ca un sfânt, ci doar atât: să Mă iubești din toată vârtutea cugetului tău și a sufletului tău, așa cum este el, căci celelalte știu Eu să le adaug, să le înmultesc”.
Care este întâia poruncă? Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din toată puterea ta, din toată tăria, din tot sufletul. "Păi, cum să Te iubesc, Doamne dacă sunt păcătos!?! Cum imi pui chiar ca început și temelie această cerere? Tu nu știi că dragostea stă, în Scara Sfântului Ioan Scărarul, la urmă de tot?". "Da, știu. Dar tu iubește-Mă, n-am spus ca Ioan Scărarul, ci iubește-Mă din tot sufletul tău, din sufletul tău așa cum este el. Eu nu îți cer să Mă iubești ca Arhanghelii Mihail și Gavriil, nu-ți cer să Mă iubești ca Preasfânta și Preacurata Mea Maică, nu-ți cer să Mă iubești acum ca un sfânt, ci doar atât: să Mă iubești din toată vârtutea cugetului tău și a sufletului tău, așa cum este el, căci celelalte știu Eu să le adaug, să le înmultesc, si dacă vei păstra acest cuget pururea întins spre Mine, din neputința ta Eu pot să-l cresc și să-l desăvârșesc până la dragostea cea pe care o vedem la sfinți!".
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 28-29)
Maica Domnului, vasul care a purtat Mirul Cel nedeșertat
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro