„Iubeşte pe păcătos, urăşte păcatele lui”. 18 ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui Galeriu

10 August 2021 11:45 Social

„Iubeşte pe păcătos, urăşte păcatele lui” este unul dintre îndemnurile esenţiale ale Părintelui Profesor Constantin Galeriu, de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 18 ani.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a numit pe Părintele Galeriu, în cadrul unui eveniment aniversar, „un mărturisitor jertfelnic al Evangheliei şi al idealurilor poporului român”.

„Înzestrat cu nenumărate daruri, cu chipul coborât parcă din vechile icoane, Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai cunoscuți slujitori ai Bisericii de pe întregul cuprins românesc. Personalitatea sa rămâne adânc întipărită în memoria Bisericii şi a ţării, ca părinte de familie, ca preot de parohie şi ca profesor de înaltă conştiinţă pedagogică şi misionară”.

„Părintele Galeriu punea des accentul pe înviere, ca viață nouă în Hristos, tocmai pentru că a învățat din Sfânta Evanghelie, din scrierile Părinților Bisericii și din experiența sfinților că învierea ca dar se primește prin credință și pregătire spirituală, nu doar se așteaptăÎntreaga slujire pastoral-misionară a Părintelui Galeriu rămâne pentru noi ca o făclie de Paști, care ne ajută să înţelegem mai bine taina și bucuria învierii sufletului din moartea pricinuită de păcat, dar și a pregătirii omului pentru învierea trupului, la venirea întru slavă a lui Hristos, la sfârşitul veacurilor”, sublinia  atunci Patriarhul.

Valoarea marelui preot profesor poate fi apreciată atât din predicile şi scrierile sale, dar şi din selecţia de citate:

Un creștin nu poate fi prost.

Iubirea este principiul vieţii.

Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a cântărit-o.

Singurătatea este încăperea unde Dumnezeu ne acordă audienţă.

Jertfa este iubire.

Iubeşte pe păcătos, urăşte păcatele lui.

În viaţa fiecăruia dintre noi există un drum al Damascului.

Omul este dragoste.

Sfârşitul cheamă un nou început.

Referinţe biografice

Părintele Galeriu s-a născut în data de 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău.

După încheierea studiilor teologice, a fost numit preot în județul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica Sfântul Silvestru din București.

Împreună cu preoteasa Argentina, Părintele Galeriu a crescut şi educat patru copii, într-o perioadă dificilă. După instalarea dictaturii comuniste, Părintele Galeriu a fost permanent urmărit şi supravegheat de autorităţi, fiind chiar întemniţat pentru o vreme.

În 1952, Părintele Constantin Galeriu a fost arestat și trimis în ancheta Securității din Ploiești.

Începând cu 16 ianuarie 1953, a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal apoi, din 13 octombrie același an, a fost mutat la centrul de triere Văcărești de la București. A fost eliberat la 23 octombrie, revenind în mijlocul familiei și al păstoriților săi.

Din anul 1973 a activat pe rând ca spiritual, lector și profesor titular la catedra de Catehetică-Omiletică din Institutul Teologic Universitar din București. Din anul 1992 a devenit profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea din București.

De asemenea, în perioada 1988-2003 a continuat să activeze ca profesor consultant șl îndrumător pentru teze de doctorat în cadrul aceleiași Facultăți.

A fost membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii noastre, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1990).

A fost autor a numeroase studii, articole, volume de predici și cărți de o rară profunzime teologică, dintre care multe au fost traduse și în străinătate.

Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003, la București.

Sursa: basilica.ro

Ultimele din categorie